Biserica cu hramul Sf. Spiridon din Galati si-a cinstit ocrotitorul

În fiecare an, la pomenirea Sfântului Ierarh Spiridon, parohia galateana care-l cinsteste ca ocrotitor se afla în zi de sarbatoare.În ajun, un sobor de preoti a oficiat Vecernia si Litia.În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost savârsita de catre Înaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Casian al Dunarii de Jos înconjurat de un sobor de preoti si diaconi, în prezenta rugatoare a multimii credinciosilor sositi la hram atât din parohie, cât si din întregul oras.Pentru a spori evlavia credinciosilor, icoana facatoare de minuni a Sfântului Ierarh Spiridon a fost asezata spre închinare lânga altarul de vara al parohiei.Copiii de la Centrul de zi aflat în grija parohiei au dat raspunsurile la strana iar la momentul liturgic cuvenit s-au împartasit cu Trupul si Sângele Domnului, alaturi de ceilalti credinciosii din parohie.La final, acestia au sustinut un microconcert de colinde pentru care au fost rasplatiti, dupa traditie, cu dulciuri, iconite si carti de rugaciuni.Dupa Sfânta Liturghie, Înaltpreasfintitul Parinte Casian a adresat credinciosilor un cuvânt de învatatura din fata altarului de vara si a felicitat preotii cu râvna deosebita în activitatile pastoral-misionare organizate de-a lungul vremii în Arhiepiscopia Dunarii de Jos.Partea liturgica a sarbatorii a fost prelungita în partea social-filantropica, Chiriarhul Dunarii de Jos vizitând si binecuvântând batrânii cu nevoi speciale, invitati special la aceasta sarbatoare si copii din Centrul de zi al parohiei.Evenimentul s-a încheiat cu traditionala agapa frateasca.***Biserica „Sfântul Spiridon“ construita în partea a II-a a secolului al XVIII-lea este unul dintre cele mai semnificative obiective bisericesti din Galati. Istoria acestui sfânt locas înregistreaza evenimente si fapte care alcatuiesc o adevarata cronica sfânta a vietii bisericesti din orasul de la Dunare, în ultimele doua secole si jumatate.Sfântul locas adaposteste, ca pe un odor de mare pret, icoana facatoare de minuni a Sfântului Spiridon, la care vin si se închina zilnic sute de credinciosi din întreaga zona, cu timpul creându-se aici un adevarat pelerinaj în cinstea Sfântului Spiridon.La parohia „Sfântul Spiridon“, functioneaza începând cu anul 2008 un Centru de zi pentru copiii. Aici cei 40 de copiii provenind din familii defavorizate beneficiaza de educatie în regim „after school“, de o masa calda si de toate celelalte servicii pe care centrul le pune la dispozitie, prin voluntariatul celor 37 de profesori, în conditii optime de igiena si studiu. La acestia se adauga si cei 35 de prescolari care primesc masa de prânz de luni pâna vineri.De asemenea, parohia a organizat o cantina sociala unde, în conditii foarte bune, zilnic iau masa circa 70 de persoane.Al treilea program social derulat aici reprezinta activitatea Cabinetului parohial de Fizioterapie „Sfântul Spiridon“. Aici lucreaza, voluntar, un medic si o asistenta medicala, de serviciile sociale beneficiind, în anul 2013, peste 240 de persoane.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 778

Id: 36519

Data: Dec 12, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).