Biserica - dar al credincioșilor pentru ocrotitorii lor

Sărbătoarea a început cu slujba de sfințire, în debutul căreia s-au citit trei paremii, adică texte biblice din Vechiul Testament, dintre care cea dintâi, extrasă din Cartea a III-a a Regilor, a fost rostită de către Înaltpreasfinţitul Teofan. Prin acest text, care nu este altceva decât rugăciunea înălțată către Dumnezeu de regele Solomon la târnosirea templului din Ierusalim, se cere lui Dumnezeu să vegheze necontenit asupra noului lăcaș dar și asupra celor care își vor pleca genunchii înaintea jertfelnicului ce se află într-însul: „Cerul şi cerul cerurilor nu Te încap, cu atât mai puţin acest templu pe care l-am zidit numelui Tău; Însă caută la rugăciunea robului Tău şi la cererea lui, Doamne Dumnezeul meu! Ascultă strigarea şi rugăciunea lui cu care se roagă astăzi; Să-ţi fie ochii Tăi deschişi ziua şi noaptea la templul acesta, la acest loc, pentru care Tu ai zis: <<Numele Meu va fi acolo>>; să asculţi strigarea şi rugăciunea cu care robul Tău se va ruga în locul acesta. Să asculţi rugăciunea robului Tău şi a poporului Tău, Israel, când ei se vor ruga în locul acesta; să asculţi din locul şederii Tale cel din ceruri, să asculţi şi să miluieşti”. A urmat apoi cealaltă parte a rânduielii sfințirii: înconjurarea bisericii în procesiunea de sfințire, stropirea cu apă sfințită și ungerea cu Sfântul și Marele Mir și târnosirea Sfintei Mese.

Slujba a continuat cu Sfânta Liturghie în cadrul căreia Înaltpreasfinţitul Teofan a împărtășit celor prezenți și un cuvânt despre praznicul de astăzi prin care a prezentat chipurile celor doi Apostoli ca fiind chipurile creștinilor din toate timpurile și din toate locurile care au năzuit să-L aibă pe Domnul în viața lor, îndemnând, cu îndemnul Sfântului Apostol Pavel, ca și noi să fim următori ai acestora, precum ei însuși au fost următori Domnului Hristos, precizând faptul că putem împlini aceasta doar prelungind în viața noastră statutul de apostol, fiind apostoli în familia noastră, în parohia noastră, în neamul nostru.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele protopop, Lucian Leonte, a ținut să precizeze faptul că această biserică a fost ctitorită prin osteneala, sârguința și dărnicia unei singure familii, familia Berișteanu Petrică și Minodora, dimpreună cu fii și nepoții lor, lucru ce amintește de viața boierilor și domnitorilor din vechime care astfel își arătau recunoștința lor față de Dumnezeu. Ca întărire a celor spuse de părintele protopop, Înaltpreasfinţitul Teofan a acordat pentru trei familii din marea familia de ctitori distincția „Crucea moldavă”, ca simbol al credinței jertfelnice în Sfânta Treime. A urmat apoi un cuvânt al unui membru al familiei de ctitori care a vorbit despre marea șansă de a deveni ctitor pururea-pomenit dar și un cuvânt al părintelui paroh, Ulman Mihai, care și-a exprimat dorința de a prelungi zidirea bisericii și în inimile credincioșilor. Pntru activitatea sa de până acum, activitate începută la data de 18 decembrie 2007, părintele Ulman Mihai a primit din partea Înaltpreasfinţitul Teofan distincția de iconom.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 536

Id: 32165

Data: Jul 1, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).