Biserica din Glod, comoara a Maramuresului voievodal

]]>Tradiţiile seculare, credinţa străbună, valoroase podoabe şi obiecte de cult sunt păstrate cu sfinţenie şi migală în satul Glod, într-o comunitate maramureşeană autentică, cu un trai întâlnit doar în acest minunat colţ de lume. Biserica din sat este, fără îndoială, centrul vieţii acestei străvechi comunităţi, locul sfânt unde strămoşii veghează la păstrarea unei moşteniri inestimabile. Farmecul meleagurilor maramureşene pătrunde adânc în sufletele celor care străbat aceste locuri binecuvântate, un tărâm al tradiţiilor, spiritualităţii şi culturii populare străvechi. Aproape toate satele au câte o poveste de spus şi aşteaptă să le descoperi tainele şi trecutul, din care nu lipsesc personajele şi locurile legendare, momentele de cumpănă şi de vitejie şi, bineînţeles, comunitatea vie, legată ontologic de credinţa străbună, obiceiurile şi trăirea sfântă. Un astfel de sat, desprins parcă din basme, este şi Glod. Deşi izolată la prima vedere, cu un drum de acces ceva mai anevoios, străvechea aşezare maramureşeană îţi oferă acel ambient pe care alte localităţi l-au pierdut în iureşul dezvoltării turistice: liniştea îmbietoare, peisajele de vis, casele tradiţionale şi oamenii ospitalieri, mai mereu înveşmântaţi în straie populare şi dispuşi mereu să-ţi zâmbească, să-ţi vorbească despre satul lor şi mai ales despre comorile lor: biserica, tradiţiile, munţii şi pădurile. Ca să ajungi la Glod trebuie să treci prin Bârsana, un alt loc binecuvântat, unde cunoscuta mănăstire atrage anual zeci de mii de pelerini. Am putea spune că un traseu turistic complet în această parte a Maramureşului nu poate ocoli Glodul, căci sfinţenia locurilor ocrotite de Mănăstirea Bârsana şi ambientul din satul situat doar la şapte kilometri de aşezământul monahal fac din această parte de ţară un loc minunat. Mai multe detalii în "Ziarul Lumina".

Download: Click for download attached file: Biserica din Glod, comoara a Maramuresului voievodal

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 391

Id: 54778

Data: Aug 13, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).