Biserica din satul parintelui Staniloae

Localitatea Vladeni, jud. Brasov, strajuita de Muntii Magura Codlei, este locul unde s-a nascut in ziua de 16 Brumar a anului 1903 parintele Dumitru Staniloae. Mergand pe DN1, intre Brasov si Fagaras, cum te apropii de Vladeni, zaresti monumentala turla a bisericii ce parca sfredeleste cerul, lacas in care parintele teologiei romanesti a primit Sfanta Taina a Botezului si unde revenea, cu drag, pentru a sluji Sfanta Liturghie. Biserica din Vladeni este lacasul sfant in care pruncul Dumitru s-a lasat prins in mrejele frumusetii ortodoxiei, unde s-a apropiat pentru prima data de Sfintele Taine ale Mantuitorului, unde a auzit primele cantari de lauda aduse lui Dumnezeu, unde s-a rugat si unde avea sa revina ca preot pentru a sluji atunci cand se afla pe plaiurile natale. Slujitorul de azi al bisericii din Vladeni este parintele Ionut Ilea, un preot tanar si inimos, care incearca sa pastreze vie memoria parintelui Staniloae in comunitate, restaurand casa memoriala si ingrijind lacasul de cult cu hramul Sfantul Vasile cel Mare. Biserica a fost construita de oamenii din zona, romani neaosi, o comunitate autentica de transilvaneni. Intr-un sat de iobagi, o comunitate in care, in acea vreme, in afara de primarul George Zorca, tatal parintelui Iacob Zorca - fost memorandist -, si de notar, nu avea nimeni salariu, s-a putut ridica aceasta monumentala biserica. Lacasul s-a dorit a fi o expresie vie a ortodoxiei si a romanismului, care au dainuit in sufletele lor si s-au repercutat grandios in construirea acestei biserici. S-a construit in doar trei ani de zile, cu eforturi imense, incepe parintele paroh povestea sfantului lacas. Biserica se vede din orice colt al satului, iar din turn poti vedea pana la Codlea. Pentru ca in Vladeni pamantul nu este foarte productiv, dar fiindca exista aici multe pasuni si o padure intinsa, ocupatia de baza a oamenilor a fost cresterea vitelor. Oamenii mai traiau si din exploatarea pietrei de calcar, pe care o ardeau, transformand-o in var si o vindeau apoi prin tot Ardealul. Din acei banuti castigati cu sudoare, cu munca grea, au construit aceasta biserica avand un turn de 48 de metri inaltime. Turnul este inconjurat de patru turnulete mici, care au o simbolistica aparte: Acest lucru arata un fel de autonomie juridica locala in ceea ce priveste judecatile pentru pricini mici. Procesele pentru pricini mari se solutionau la Brasov de catre Scaunul sasesc, dar pricinile mici se rezolvau aici de catre juzi, inteleptii satului, ca un fel de favor al Scaunului sasesc fata de comunitatea neaosa de romani din Vladeni. Alt favor a fost jus gladii, dreptul de a purta sabie, adica dreptul de a aplica pedepse capitale. Faptul ca romanii din Vladeni au beneficiat de jus gladii spune multe despre ei. Arata ca erau niste oameni responsabili, disciplinati, care aveau cuvant si il respectau, spune parintele Ionut Ilea. Biserica s-a construit in trei ani, intre 1875 si 1878. A fost sfintita de mitropolitul Ardealului Miron Romanul. Primarul de atunci, George Zorca, a cerut oamenilor ca fiecare familie sa participe, pe langa danii in bani, cu cate doua care de var si doua mii de caramizi. In acea vreme nu exista ciment sau adezivi. Tehnica era cea folosita la constructia cetatilor. Se lucra cu var fierbinte, amestecat cu nisip, care crea o priza intre caramida si piatra mai mare si mai durabila decat cimentul de acum. Caramizile erau produse de ei, cu mainile lor. Cunosteau tehnica arderii caramizii si aveau cuptoare in lazuri, la iesirea din Vladeni catre Persani. In pamant se sapau gropi mari, si in ele fie stingeau varul arzand piatra de calcar, fie ardeau caramizile care se puneau in stil piramidal, iar dedesubt se facea un foc pe care trebuia sa-l intretina si sa-l supravegheze zile intregi la aceeasi intensitate. Oamenii au tocmit un mester sas de la Merghindeal, o localitate de la limita dintre judetele Brasov si Sibiu, Johan Vonner. Acesta a gandit proiectul si i-a indrumat pe sateni in executarea edificiului.Parinti filocalici zugraviti langa ierarhiBiserica este impunatoare si in interiorul invesmantat cu 1.200 de metri patrati de pictura: Şaptesprezece ani a durat executarea picturii, din 1952 pana in vremea parintelui Emilian Tarnacop, in 1969. Abia in anul sfintirii a fost terminat santierul de pictura. A fost pictata in tehnica fresco de un fiu al satului, profesorul Toma Lascoi. Este o biserica monumentala, in care traiesti niste senzatii unice. Poate si locul, istoria, memoria parintelui Dumitru Staniloae converg spre a-ti darui un sentiment inaltator cand slujesti sau participi la slujba, marturiseste parintele paroh. Insasi biserica da marturie ca in acel sat a crescut un teolog iubitor de filocalie: pe peretele de apus, langa tablourile votive ale ierarhilor, sunt reprezentati doi dintre cei mai mari sfinti teologi ai Bisericii Ortodoxe. De-a dreapta vrednicului de pomenire patriarh Justinian Marina sta Sfantul Ierarh Grigorie Palama, iar de-a stanga mitropolitului Nicolae Mladin al Ardealului este Sfantul Cuvios Maxim Marturisitorul. Vizite patriarhale la VladeniIn anul 1969, la 21 septembrie a avut loc primul mare eveniment bisericesc al comunitatii: sfintirea bisericii de catre patriarhul Justinian Marina. Povesteste parintele paroh din amintirile culese de la sateni: A fost un eveniment pe care l-a marcat si in alocutiunea de la camin, de la masa de dupa Sfanta Liturghie, patriarhul Justinian Marina, care a facut un laudatio extrem de frumos si de sensibil adus vladarenilor, consateni ai parintelui Dumitru Staniloae. A fost impresionant, l-au asteptat cu cai, imbracati in port traditional romanesc, feciorii satului au flancat calari masina cu care a venit patriarhul cu suita. A fost un eveniment care a ramas in memoria batranilor. De atunci, 40 de ani au asteptat vladarenii vizita unui patriarh in satul lor. In anul 2009, la 21 august, Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a savarsit slujba de binecuvantare a Casei Memoriale Dumitru Staniloae din Vladeni. In ultima perioada, parintele paroh Ionut Ilea a intreprins lucrari de intretinere a lacasului, in urma carora s-a schimbat acoperisul de aproape 1.000 de metri patrati, s-a restaurat turla, s-a refacut zugraveala exterioara, schimbandu-se ferestrele si instalatia de sonorizare. In prezent, biserica in care slujea cu drag parintele Dumitru Staniloae atunci cand venea acasa isi primeste credinciosii zvelta, demna si solemna. (Reportaj publicat in "Ziarul Lumina" din data de 3 octombrie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 549

Id: 34279

Data: Oct 3, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).