Exista o legatura tainica in toate cele ale Domnului. De pilda, un sat romanesc nascut in negura timpului nu se simte desavarsit decat in clipa in care, in inima lui, se ridica o biserica. Alteori, mai intai se naste sfantul lacas si apoi se aduna in jurul lui satul, invesnicindu-se impreuna, biserica si sat, unic si indivizibil trup. Este si cazul Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Caciulati, Protopopiatul Ilfov Nord, din Arhiepiscopia Bucurestilor, care, dupa ce a fost ridicata din porunca domneasca, a strans sub crucea ei catunele Fienari si Mavrodin. Perioada premergatoare Unirii Principatelor a fost marcata in Ţara Romaneasca de domnia de opt ani a primului domnitor regulamentar (din vremea Regulamentului Organic - n.r.), Alexandru Dimitrie Ghica (1834-1842), ajuns apoi caimacan (loctiitor de domn) intre 1856 si 1858. De numele lui se leaga ctitorirea bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului, din satul Caciulati, construita in 1832, concomitent cu palatul domnesc, ridicat in imediata ei apropiere, in prelungirea sudica a Codrilor Vlasiei, pe mosia Pascani, cumparata impreuna cu catunele Fienari si Mavrodin de tatal sau, Marele Ban Dimitrie Ghica (1718-1808), de la Ianache Mavrodin. Apoi, in 1834, dupa ce clopotul bisericii domnesti a dat de stire cerului ca aici s-a ridicat casa noua Mantuitorului, domnul Valahiei a adunat in jurul ei, cu bordeie cu tot, crestinii din cele doua catune, Fienari si Mavrodin, carora le-a daruit si loc de cimitir, unde, in 1866, obstea a ridicat o frumoasa capela, care mai pastreaza si astazi mare parte din pictura originala. Asa s-a nascut noul sat Caciulati, pe malul raului Cociovalistea, luand numele de la cusmele soldatilor din oastea personala a domnitorului.Lacasul cu ceas incastrat in turlaDin spusele batranilor, se zice ca mesteri italieni au materializat visul domnesc. Ei au ridicat din caramida biserica sub forma de nava, cu o turla pe fata de apus, in care un ceasornic masura orizontalitatea timpului, batand orele la fix, inmarmurindu-i pe localnici. Pardosita cu lespezi de piatra si impodobita cu o pictura de mare finete, cu icoane si cioplituri in lemn, biserica il primea pe Voda la Liturghie in cafas. Dupa Unirea din 1859, domnitorul a plecat la Napoli, lasand mosia si biserica in grija surorii sale Pulcheria Ghica. Aceasta era casatorita cu Vladimir Moret de Blaramberg, cu care avea patru copii: Alexandrina, Nicolae, Constantin si Alexandru. Dupa un timp, unicul proprietar al averii a ajuns Maria de Blaramberg, sotia lui Constantin, fost aghiotant al Printului Carol I. Vicisitudinile vremurilor au subrezit lacasul, care a necesitat serioase reparatii si restaurari in 1868, apoi in 1889. Vechea pictura a fost inlocuita de o alta noua, realizata de Gheorghe Ioanid, unul dintre cei mai de vaza pictori ai Capitalei din vremea aceea. Lespezile de piatra si catapeteasma de lemn au fost donate bisericii din satul Pascani, turla a fost refacuta, iar ceasornicul dezmembrat a ajuns jucaria copiilor din sat. In 1940, cutremurul a zdruncinat din nou sfantul lacas, care a fost reparat, iar pictura restaurata de pictorul Ionel Ioanid, fiul lui Gheorghe Ioanid, in stil renascentist. In 1955, deteriorata din cauza fumului, si aceasta pictura a fost restaurata de catre Gheorghe Teodorescu Romanati. De-a lungul vremii, slujirea fiecarui preot care a trecut pe la altar a adaugat grija si responsabilitate pentru aceasta mostenire, astfel incat, astazi, sfantul lacas este pregatit sa mai infrunte inca un veac, si inca unul, luminand deopotriva sufletele credinciosilor si ratacitorul timp in care nu ar trebui sa ne pierdem. Prezenta domnitorului se simte si astaziParintele Valerian Iliescu este paroh la Caciulati din septembrie 1981. Slujirea cucerniciei sale a inceput cu o radicala restaurare a bisericii, pentru ca, dupa cutremurul din 1977, lacasul era ruinat. Mi-a fost destul de greu, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu si al oamenilor, am reusit sa refac biserica. In 1983, am restaurat si pictura si tot in acel an am resfintit biserica. Bucuria a fost mare pentru ca oamenii mi-au acordat incredere. Acum, ma simt intr-adevar implinit sufleteste, si pentru ca apartin acestei comunitati crestine. Pentru faptul ca vreo zece ani nu s-a facut slujba in aceasta biserica si nici satul nu fusese botezat, lumea a dorit foarte mult, atunci cand am venit, sa le botez casele. Comunismul a facut ca oamenii sa se departeze de biserica. La prima Liturghie au participat vreo cinci-sase persoane. Incet-incet, am reusit sa readuc credinciosii in biserica, infiintand chiar si un cor de femei. Acum, la sarbatorile mari, sfantul lacas este neincapator. Prezenta domnitorului Ghica se simte si astazi prin faptul ca este pomenit la fiecare Liturghie, drept ctitor al bisericii, alaturi de printesa Maria Blaramberg, care a daruit lacasul satului. Pentru mine, acest lucru este un sentiment coplesitor, gandindu-ma si ca in piciorul Sfintei Mese se afla hrisovul semnat de domnitor. De cate ori intru in biserica, il am in imagine. Insa bucuria cea mai mare este aceea ca ocrotitorii sfantului lacas, Maica Domnului si cei 14 sfinti ale caror moaste au fost donate bisericii de ctitor in ziua sfintirii, sunt venerati de credinciosi cu multa evlavie si speranta ca ei duc mai departe rugaciunile lor catre Mantuitorul Hristos. Acest lucru ma face sa ma plec si in fata enoriasilor mei, sa le spun ca ii iubesc ca pe niste frati si sa regret ca, nu peste multi ani, pensionandu-ma, va trebui sa ma retrag din viata lor, ne-a marturisit parintele Valerian Iliescu. Am parasit biserica domneasca de la Caciulati racoriti de rafalele unei ploi de vara binefacatoare, purtand si noi in inima si rugaciune lumina ctitoriei lui Voda Ghica, invesnicita in cer si pe pamant, deodata cu satul, cu casele si oamenii adunati sub crucea ei... (Reportaj realizat de Dumitru Manolache si publicat in cotidianul "Ziarul Lumina" din data de 8 august 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 803

Id: 32981

Data: Aug 8, 2013

Imagine: