Biserica Domneasca de la Curtea Veche ctitorita de domnitorul Mircea Ciobanu in anul 1559 va fi resfințita duminica, 16 iunie. Resfințirea bisericii se face dupa ample lucrari de restaurare și consolidare interioara și exterioara care s-au realizat la acest sfant lacaș intre anii 2008 – 2013 cu binecuvantarea si purtarea de grija a Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane. In acești ani potrivit pr. paroh Gheorghe Zaharia s-au facut urmatoarele lucrari: consolidarea - restaurarea Bisericii, restaurarea picturii, restaurarea catapetesmei, infrumusetarea Bisericii cu mobilier nou sculptat in lemn de stejar, amenajare paviment in jurul sfantului locas.Biserica Domneasca de la Curtea Veche - Paraclis Patriarhal din anul 2008 - are hramul istoric Buna Vestire (25 martie), iar de la jumatatea sec XIX al doilea hram este inchinat Sf. Cuv. Antonie Cel Mare (17 ianuarie) a carui icoana facatoare de minuni se afla in aceasta sfanta biserica si aduce binecuvantare si mangaiere miilor credinciosi care calca saptamanal pragul Bisericii Sf. Anton - Curtea Veche. Veche capitala a Ţarii Romanesti, orasul Bucuresti pastreaza numeroase monumente de arta religioasa medievala, printre care o serie de biserici si manastiri vechi incepand din secolul al XVI-lea, de cand orasul a devenit resedinta statornica a voievozilor munteni.Printre cele mai importante monumente de acest fel se gaseau, in chip firesc, bisericile construite la vechea curte domneasca (numita, dupa parasirea ei, in 1775, «Curtea Veche»), lacasuri din «care se mai pastreaza azi in fiinta doar biserica Buna Vestire, numita in trecut «biserica domneasca mare», sau «biserica de jos», spre a se deosebi de «biserica de sus», cu hramul Sf. Ioan Botezatorul, construita in sec. XVII si demolata in secolul trecut.In apropiere de Piata Unirii, peste drum de vestitul han al lui Manuc, se inalța silueta impunatoare a unei biserici despre care puțini trecatori stiu ca este cea mai veche biserica din Bucuresti, ca a fost lacas de inchinaciune pentru multi din domnii Ţarii Romanesti, ca aici s-au rugat cu credinta si evlavie Mihai Viteazul, Matei Basarab, Şerban Cantacuzino, Sfantul Constantin Brancoveanu si alti ilustri voievozi din veacurile XVI-XVIII. Biserica este o adevarata bijuterie a artei vechi romanesti, apreciata ca atare de toti specialistii.Pentru datarea bisericii dispunem de mai multe stiri. In pisania pusa de Ştefan voda Cantacuzino deasupra usii de intrare (si care a inlocuit vechea pisanie din sec. XVI), se spune «Aceasta sfanta si dumnezeiasca beserica, unde se cinsteste hramul Blagovestenia (Buna Vestire) preaslavitei Nascatoarii de Dumnezeu si pururea Fecioarii Mariei, din temelia ei iasta zidita de batranul Mircea Voda si in urma cu fiiu-sau, Patrascu Voda cu Radu si Mircea cel Tanar, o au infrumusetat si o au zugravit. (Inscriptiile medievale ale Romaniei, vol. I, Orasul Bucuresti, Buc., 1965, p. 245-246, care indica si lucrarile unde a mai fost publicata inscriptia, incepand din 1862.)Din textul pisaniei rezulta deci ca biserica a fost zidita de Mircea Ciobanul, probabil in a doua domnie (1558-1559), fiind terminata si zugravita de urmasul sau Petru cel Tanar(1559-1568).Cronica tarii - redactata la mijlocul sec. XVII pe baza unor insemnari mai vechi - afirma si ea ca Mircea, Ciobanul ar fi facut «biserica cea domneasca din Bucuresti», unde a fost ingropat la 21 sept. 1569 (Istoria Ţarii Romanesti, 1290-1690. Letopisetul Cantacuzinesc, ed. C. Grecescu - D. Simonescu, Buc., 1960, p. 50.) data acceptata in general pentru terminarea constructiei lacasului.Informatiile din pisanie si din cronica sunt confirmate de un document din 13 mai 1563, in care este amintita prima oara biserica domneasca, de curand terminata (Documenta Romaniae Historica, seria B, vol. V, Buc., 1983, p. 292.)Paternitatea lui Mircea Ciobanul asupra lacasului i-a fost recunoscuta si prin faptul ca chipul sau si al doamnei Chiajna - apriga fiica a lui Petru Rares si sotia lui Mircea Voda - se pastreaza in tabloul votiv, aflat pe latura nordica a peretelui.Trebuie sa mai mentionam si faptul ca - in aceeasi perioada cu biserica - Mircea Ciobanul a intreprins si o serie de lucrari de refacere la, vechea resedinta domneasca din Bucuresti, careia ii lipsea la acea data un lacas de rugaciune. «Consideratiile privitoare la atribuirea rolului de ctitor al palatului voievodal lui Mircea Ciobanul si urmasilor sai imediati se bazeaza pe stirile - privitoare la ramanerea sa aproape permanenta la Bucuresti, pe studiul tipologic al vestigiilor si pe inventarul arheologic surprins in situatii stratigrafice certe» (Panait I. Panait, Curtea domneasca din Bucuresti in secolul al XVI-lea («Buletinul Monumentelor istorice», 1973, nr. 2, p. 4). Ţinand seama de faptul ca fundatia noului edificiu al caselor domnesti porneste dintr-un strat gros de carbune si pamant inrosit, care indica un mare incendiu, ca si de acela ca ultima moneda descoperita in sapaturi poarta data de 1553, s-a admis ipoteza ca aceste case au fost construite dupa jaful, otoman din 28 februarie 1554 (C. C. Giurescu, Istoria Bucurestilor, p. 57). Biserica a fost construita probabil dupa terminarea casei domnesti, dar in legatura cu aceasta; asa se explica faptul ca usa pastrata pe latura de est a casei voievodale corespunde axului bisericii Curtii («Buletinul Mon. istorice», 1973, nr. 2, p.9).Dupa construirea ei, noua curte domneasca a devenit centrul economic al orasului: pe langa ea trecea Ulita Mare (mentionata la 24 iulie 1587); in jurul si in apropierea ei s-au asezat mestesugarii si negustorii din capitala; ulitele unde s-au stabilit acestia - numite mai tarziu Blanari, Şelari, Mamulari, Boiangii, Barbieri, Lipscani etc. - se gaseau in preajma curtii domnesti; tot langa curtea domneasca exista si «pazarul» (piata) orasului, amintita prima oara la 13 mai 1563, in acelasi document cu biserica domneasca.«Inca de la zidirea ei si pana spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, istoria zbuciumata a acestei biserici se va impleti cu istoria curtii domnesti pentru care a fost construita. Vor suferi deopotriva vitregia vremurilor si vor cunoaste aceleasi nenumarate refaceri si transformari, ca urmare a atator distrugeri intampinate» (Cristian Moisescu, op. cit., p. 5).Pentru plasarea monumentului in contextul cladirilor curtii domnesti, este bine sa precizam de la inceput ca «peretele de est al palatului voievodal se afla la numai 10 m fata de intrarea in biserica. Aproximativ pe axul longitudinal al lacasului se pastreaza, in zidul edificiului domnesc, culoarul de acces spre sala tronului si apartamentele domnesti» (D. Almas si Panait I. Panait, Curtea Veche din Bucuresti Bucuresti, 1974, p. 95.), aceasta dovedind apropierea dintre casele domnesti si biserica, unde accesul se facea direct din palat.Biserica era acoperita cu tigle smaltuite, de culoare verde inchis. In cursul sapaturilor arheologice executate in anul 1953 s-au gasit fragmente din aceste tigle, inlaturate probabil la reparatiile din vremea domniei lui Ştefan Cantacuzino. «Aceasta invelitoare sclipitoare dadea monumentului, ale carui fatade aveau cunoscuta podoaba de arcaturi si panouri de caramida aparenta, un aspect policrom deosebit de bogat» (Bucuresti. Rezultatele sapaturilor arheologice si ale cercetarilor istorice din anul 1953, Buc., 1954, p. 204). In aceasta vreme biserica domneasca era cea mai importanta constructie religioasa din capitala.Incercari de-a lungul vremiiDe abia construita si pictata, biserica Curtii Domnesti din Bucuresti a trecut printr-o grea incercare in timpul domniei lui Mihai Viteazul, cand ostile lui Şinan Pasa au parjolit Capitala Ţarii Romanesti, in acest incendiu a fost arsa «pana la temelie» biserica doamnei Maria, situata in apropierea bisericii Buna Vestire. Nu avem insa stiri despre arderea acesteia din urma, dar faptul ca domnii de dupa Mihai Viteazul i-au facut numeroase danii constituie o dovada ca biserica se afla in functie ca lacas de rugaciune al Curtii domnesti.Lacasul a avut probabil de suferit de marea prada a turcilor si tatarilor care au pustiit orasul Bucuresti. Intr-un document din 13 iulie 1669 se arata ca, in cursul acestor triste evenimente «fost-au pierit cartile bisericii domnesti de rautati» (G. Potra, Documente privitoare la istoria orasului Bucuresti, vol. I, Buc., 1961, p. 143).Una din calamitatile cele mai de temut in trecut au fost incendiile, care s-au abatut adeseori si asupra curtii domnesti; de pilda, in august 1712, in cursul unui incendiu, au ars acoperisul unei «perechi» de case a fiilor domnului, precum si o alta «pereche» de case, mai mici, pana la pamant. In februarie 1718, un alt mare incendiu pustieste centrul orasului, cand ard si cladirile din curtea domneasca, scapand numai «casele boltite», cum spune un cronicar contemporan ( N. Stoicescu, op. cit., p. 33). Nu stim insa daca aceste incendii au afectat si biserica, ce nu este amintita in marturiile invocate.In decursul vremii biserica a fost locul de desfasurare a multor ceremonii impresionante, in primul rand ceremonia ungerii domnilor Ţarii Romanesti care-si aveau resedinta in casele domnesti din apropiere si a juramantului de credinta depus aici de boieri si slujitori (Vezi si Panait I. Panait si D. Almas, op. cit, p. 98, care subliniaza importanta deosebita a bisericii pentru istoria Ţarii Romanesti: «Multi dintre domnii tarii, pana la Gheorghe Bibescu, au primit ungerea in scaunul batranilor Basarabi in acest locas. Fiind biserica principala a Curtii, aici erau primiti marii prelati ai ortodoxiei rasaritene, unii din solii popoarelor si statelor vecine»)Biserica a suferit o serie de transformari in vremea domniei lui Ştefan Cantacuzino (1714-1716), transformari mentionate in pisania aflata deasupra usii de intrare. Iata textul: «Iara cand a fost acum, in zilele blagocestivului si crestinului domn, Io Ştefan Cantacuzino voevod, domniia sa, pentru podoaba acestii sfinte biserici, au deschis usa fiind fost foarte stramta, facand-o de piatra precum sa vede si o iau infrumusetat atat pe dinlauntru cu frumoase icoane si podoabe, cat si pe dinnafara precum sa vede, intru slava, marelui si atottiitorului Dumnezeu si intru pomenirea a lui, a parintilor si a mosilor lui, savarsindu-se de lucrul ei la leat 7223 (1715), avgust 20» (Inscriptiile medievale ale Romaniei, I, Orasul Bucuresti, p. 246) .Din textul pisaniei rezulta ca Ştefan Cantacuzino a facut frumosul portal de la intrare, care a inlocuit o usa mai stramta, a adaugat in interior unele icoane si «podoabe» (e vorba de o noua zugraveala), si a impodobit lacasul in exterior. Dupa unele opinii, domnul a schimbat «cu totul aspectul fatadelor intregului monument. Acestea au fost imbracate cu o tencuiala alba, foarte ingrijit lucrata, impartita Cu rosturi bizotate in panouri, imitand o fatada din piatra de talie» (Bucuresti, Rezultatele sapaturilor arheologice, p. 204).Mesterii domnului au demolat peretele masiv care despartea pana atunci naosul de pronaosul bisericii, inlocuindu-i cu trei arcade ce se sprijineau pe coloane de piatra. Dupa cum arata arhitectul Horia Teodoru - conducatorul restaurarii din 1928-1935 - «in biserica se mai aflau cele patru coloane de piatra, frumos cioplite, pe care le pusese in 1715 Ştefan Cantacuzino, cand daramase peretele masiv care despartea pana atunci naosul si pronaosul. Aceste coloane nu sant figurate in planul vechi, desi avem probe ca mai existau la acea data, caci au fost doborate numai mai tarziu. Bucati din fusurile lor s-au gasit reintrebuintate in zidaria de umplutura a arcadelor de trecere dintre cele trei biserici, umplutura ce nu s-a facut decat atunci cand bisericile laterale nu mai existau» («Buletinul Comisiei Mon. istorice», 1943, p. 122)In secolul XVIII - cand mai exista o alta biserica in Curtea domneasca - biserica veche a fost numita biserica «de jos». Ea este amintita cu diverse prilejuri, cand aici s-au petrecut unele evenimente memorabile pentru oamenii acelor vremuri.In acelasi secol al XVIII-lea biserica a suferit si alte modificari. Dintr-un document din 20 octombrie 1758 rezulta ca voda Constantin Mavrocordat marise mult lacasul, adaugindu-i «doua paraclise alaturea cu biserica cea mare» (G. Potra, Documente privitoare la istoria orasului Bucuresti, I, p. 442).Dupa cum au dovedit cercetarile arheologice efectuate cu prilejul restaurarii monumentului, cele doua capele laterale adaugate ctitoriei lui Mircea Ciobanul se aflau de-a lungul pronaosului si naosului pana la jumatatea absidelor laterale. Ele figureaza si in planul curtii domnesti din 1799 in care biserica are o forma mult largita pe laturile de nord si sud; acesta este singurul document cartografic in care biserica este reprezentata impreuna cu paraclisele.Dupa cum arata arhitectul Horia Teodoru, «pe vremea aceea biserica Domneasca avea trei altare, cum avea, dupa mai multe transformari, si biserica domneasca Sfantul Nicolae din Iași. Urmele catapetesmelor de zid ale celor doua biserici laterale ne dovedesc indeajuns prezenta acestor altare. Cele trei biserici comunicau intre ele prin deschideri arcate, practicate in groasele ziduri ale pronaosului bisericii lui Mircea Ciobanul» («Buletinul Com. Mon. istorice», 1943, p. 122).Urmele zidurilor fostelor paraclise se vad si astazi in curtea bisericii, sub forma unor pavaje langa temelii; se mai vad, de asemenea, locurile pe unde ele comunicau cu biserica.Sapaturile arheologice din 1953, executate in interiorul celor doua capele anexe ridicate de Constantin Mavrocordat pe laturile de nord si de sud ale bisericii, «au aratat ca pe latura de sud, sub fundatia acestei capele, se afla, spre vest si spre sud, o fundatie mai veche si mai larga; care spre est indica un inceput de absida mai putin dezvoltata decit aceea a capelei de mai tirziu».( Bucuresti. Rezultatele sapaturilor arheologice, p. 205) Problema acestei fundatii mai vechi nu a fost lamurita de sapaturile din 1953.Sapaturile efectuate in jurul bisericii au dovedit ca cele doua capele laterale ale lacasului, desfiintate dupa incendiul din 1847, erau acoperite cu olane.Cele doua paraclise aveau preoti separati, judecand dupa «odajdiile ce le-au facut maria sa domnul nostru, Io Constantin Nicolae voevod, pentru paraclise» (Acad. R. S. Romania, ms. 403, f. 10 - condica bisericii Curtea Veche din 1762)Spre sfarsitul sec. XVIII unul din aceste paraclise (cel din dreapta) se afla in grija breslei bucatarilor din Bucuresti; intr-o anafora a mitropolitului si a marilor boieri catre domn, din 10 iulie 1793, se spune ca bucatarii «au aratat si alta evlavie la sfinta biserica ot curtea gospod (— domneasca) cea veche, ca cu a lor cheltuiala au impodobit un paraclis cu candele de argint si alte trebuinte, avind si un om tocmit si orinduit de poarta grije a le aprinde totdeauna, cu untdelemn si luminari de la dinsii, avind si tejghea cu luminari, de ceara, care tot norodul citi merg la biserica cu inlesnire gasesc de cumpara si aprind in sfinta biserica; pentru care una ca aceasta buna orinduiala si noi gasim cu care ca sa se urmeze dupa cum si pina acum» ( V. A. Urechia, Istoria romanilor, V, p. 287. Vezi si ibidem, VII, p. 121, unde se publica hrisovul breslei bucatarilor din 10 iulie 1797, in care se prevede ca breasla avea in grija sa «paraclisul ce este din dreapta la biserica domneasca ot Curtea Veche»).Dupa cum declara Alexandru Voda Ipsilanti la 1775, «chiverniseala de viata» a preotilor, diaconilor, dascalilor, cintaretilor si gramaticilor mireni, de la bisericile domnesti de jos (Buna Vestire) si de sus (Sf. Ioan Botezatorul) «totdeauna au fost din milele domnilor, dupa cum se adevereaza din privileghiurile ce au din trecutele vremi de la cei mai dinainte raposati pravoslavnici domni care au statut obladuitori crestinescului acestui scaun» (Ibidem, II, p. 57). Intr-adevar, din numeroase documente ce ni s-au pastrat, rezulta ca clerul si personalul deservent al bisericilor domnesti s-a bucurat in decursul veacurilor de multa «mila» din partea domnilor Ţarii Romanesti» care le-au acordat cu generozitate o serie de avantaje materiale, intr-o vreme in care clerul avea numai venituri din slujbe.Trebuie sa aratam ca, fata de clerul obisnuit din restul oraselor si satelor Ţarii Romanesti, clerul si personalul deservent al bisericilor domnesti de la Curtea Veche s-au bucurat de o situatie privilegiata, beneficiind de numeroase scutiri de dari (intr-o epoca in care fiscalitatea era principala greutate ce apasa asupra locuitorilor), danii in bani de la domnie, ca si de unele proprietati situate in jurul Curtii domnesti (moara pe Dambovita si locuri de pravalii).Dupa desfiintarea resedintei domnesti si mutarea ei in noua curte de langa Manastirea Mihai Voda, in vremea domniei lui Alexandru Ipsilanti, Biserica Domneasca a ramas singura cladire din complexul impresionant de constructii de la Curtea Veche care va mai dainui, desi va trece prin incercari grele.Biserica Domneasca a ars la 28 august 1804, dupa cum rezulta dintr-o insemnare contemporana, in care se spune ca incendiul — care a inceput pe strada Cavafilor si a parjolit centrul capitalei — «au apucat spre, puscarie, arzind iarasi de rind cu puscaria și besericuta puscariei, au ars si toate casele i pravaliile ce se facuse de curind in Curtea Domneasca cea Veche si Beserica Domneasca; trecind focul pana la poarta de sus a Curtii Vechi Domnesti... Au ars si podul de peste Dimbovita de la poarta de sus» (N. Iorga, Manuscriptele manastirii Cernica aflatoare azi la Academia Romana, Buc. 1902, p. 20—21).Nu stim cat de mari au fost pagubele provocate de incendiu; dupa cum rezulta din catagrafia din 1810, biserica era in functiune si in stare buna, ceea ce arata ca stricaciunile nu au fost prea mari si ca au fost reparate pana la data catagrafiei.Dupa desfiintarea Curtii Vechi, importanta bisericii domnesti a inceput sa scada, iar pe terenul fostei resedinte voievodale au inceput sa apara numeroase alte constructii care au inconjurat fosta biserica domneasca, indeosebi dupa ce acest teren a fost vandut la mezat la 1798—1799, de Constantin Voda Hangerliu.La 22 aprilie 1832 se constata ca biserica domneasca «cea din Curtea Veche» era «cu totul isterisita (— lipsita) de loc si de chilii, incat preotii sa afla lacuind prin case cu chirie, pre la departate locuri»; din acest motiv se hotaraste sa se construiasca o «bina spre odihna bisericasilor» la poarta de jos a fostei curti domnesti (G. Potra, op. cit., II, p. 364.) unde biserica avea locuri daruite de domnie.Reparații și RestaurariBiserica nu era prea bine intretinuta. In primavara anului 1835 se constata ca din pricina netinerii in buna stare a invalitoarei de fier, s-au pricinuit simtitoare stricaciuni la zidurile si la bolta bisericii» (Arh. St. Buc., Min. Instructiunii, dos. 8321/1835, f. 3). In acelasi an s-au luat masuri pentru prefacerea invelitoarei bisericii. Biserica fusese dezvelita de vint inca din 1828, iar, din lipsa de venituri, nu putuse fi reparata (Arh. St. Buc., Biserica Curtea Veche, 1/40.)Lacasul a ars partial in cursul marelui incendiu care a mistuit centrul capitalei a 23 martie 1847. Incendiul nu a cauzat insa prea multe stricaciuni bisericii; dintr-un raport al eclesiarhului Visarion aflam ca biserica, «din dumnezeiasca pronie, si a treia oara s-a mintuit prin o deosebita minune de grozava ardere». (Intr-un alt raport, prin care urmarea sa obtina fonduri pentru reparatii, acelasi Visarion declara ca «sfintul locas al catedralei Curtii Vechi se gaseste intr-o stare foarte jalnica din pricina prapadeniei focului», motiv pentru care Visarion a inceput reparatiile inca din 1847 - Arh. St. Buc., Dep. Credintei, «dela in privinta sivirsirii reparatiei bisericii Curtea Veche»)Intrucat parjolul din 1847 a mistuit focarele de infectie din jurul bisericii, Visarion cere domnului aprobarea pentru marirea curtii lacasului, pe care Constantin voda Hangerliu, «cel fara de inima, a strimtorat-o intr-atita, incit nici mortii nu mai au unde sa se ingroape».Lucrarile de reparatie au inceput chiar in 1847, dupa proiectul intocmit de arhitectul Iuncar Belz, lucrarile fiind savarsite de polcovnicul Banov. Ele au fost intrerupte in timpul revolutiei din 1848, fiind reluate in 1849, dupa devizul intocmit de arhitectul I. Schlatter. (Glasul Bisericii», 1957, nr. 10—11, p. 712—713.)Lucrarile executate dupa incendiul din 1847 au schimbat aspectul exterior al monumentului, care a devenit neo-gotic, stil la moda pe acea vreme, promovat de arhitectii germani sau austrieci. N. Iorga a condamnat aceasta «inconstienta naiva» care ar fi nimicit «tot caracterul» vechii biserici domnesti (N. Iorga, Istoria Bisericii Romanesti, ed. I-a, vol. II, p. 250. Şi alti cercetator: au judecat cu multa asprime restaurarea lui Schlatter, care «nu a reusit sa redea monumentului trasaturile esentiale» - Panait I. Panait si ,D. Almas, op. cit., p. 97. Acesta va fi motivul pentru care biserica va fi din nou restaurata in secolul nostru ). «Fara a tine seama de stilul vechi, biserica a fost imbracata de sus pina jos cu un decor de tencuiala, la moda in vremea aceea (Horia Teodoru, in vol. inchinare lui N. Iorga, Cluj, 1931, p. 398).S-a facut o noua turla de zid, s-a adaugat un mic pridvor in fata intrarii, ferestrele au fost mult marite, au fost micsorate proscomidia si diaconiconul etc. Cornisa monumentului, executata din caramida in dinti de fierastrau, a fost desfiintata. Cu prilejul sapaturilor din 1953, in stratul de darimaturi ale anexelor laterale, desfiintate cupa 1847, s-au gasit numeroase fragmente din astfel de caramizi.Arhitectul lui Ştirbei Voda a demolat capelele adaugate bisericii, pe laturile de sud si nord, in secolul al XVIII-lea, distrugand si contrafortii; alaturi de contrafortii distrusi a ridicat niste pilastri mai putin proeminenti si fara legatura constructiva cu vechea zidarie, de care, erau prinsi cu niste scoabe de fier. Tot atunci au fost inchise trecerile laterale catre cele doua paraclise desfiintate.A fost refacut categumenul pentru cor, adosat peretelui de vest al bisericii, «caruia i s-au pus puternice grinzi de stejar, in lungime de 4 stinjeni si i s-au facut o scara rotunda ce ducea sus la categumen, cu 30 de trepte». Cafasul — desfiintat ulterior — era sprijinit pe doi stalpi de lemn, ale caror urme sunt marcate in actuala pardoseala prin cate o mica lespede patrata.A fost refacuta pardoseala bisericii din 110 scinduri de stejar.Va trebui sa subliniem faptul ca la biserica Curtea Veche transformarile executate de Schlatter nu au fost atat de profunde incat sa pericliteze monumentul; ele au fost mai mult de suprafata decat de structura.Intrucit fresca din 1715 era in buna parte distrusa de incendiu, s-a hotarat pictarea din nou a bisericii, operatie pentru care a fost angajat profesorul C. Lecca cu suma de 600 galbeni. Domnul a acceptat propunerea Departamentului Credintei, cu rezolutia «primit pentru consideratia ca Leca este, intr-adevar, artist» («Glasul Bisericii», 1957, nr. 10—11, p. 714)Dupa incendiu s-au refacut si parte din mobilierul bisericii, - precum si tampla; pentru «saparea catapetesmei, a doua iconostase si a unui jet domnesc a fost angajat cunoscutul sculptor Babic, iar ca poleitor mesterul Dragomir, «care va polei toate acestea cu aurul de cea mai buna calitate».Dupa ce toate lucrarile au fost incheiate, la 22 martie 1852 a avut loc tirnosirea bisericii, cu care prilej a fost pusa urmatoarea pisanie, scrisa pe tabla de zinc (in 1953 inscriptia a fost montata pe peretele interior de la intrarea bisericii): «Aceasta catedrala cu hramul Bunei Vestirea Prea Curatei Nascatoarei de Dumnezeu, la arderea Capitalei din 1847 martie 23, fiind vatamata si de vechimea ei, s-a inceput a se preinoi in zilele prea inaltatului domn George D. Bibescu, iar in 1852 martie, s-a savarsit si s-a impodobit din porunca prea inaltatului domn Barbu Dimitrie Ştirbei vvd, mitropolit tarii fiind Prea Sfintia Sa parintele Nifon, iar ecleziarh bisericesc si ostenitor la preinoirea ei a fost smeritul Visarion arhimandrit. Zugravirea s-a lucrat de profesorul de desen Constantin Leca» (deci de Lecca singur, nu impreuna cu Misu Popp, cum sustin unii autori).Dupa incendiul care a mistuit atat biserica, cat si pravaliile din jurul acesteia, arhimandritul Visarion a cautat sa largeasca locul bisericii, unde avea de gand sa ridice unele constructii. In jalba adresata de el domnului tarii se cerea ca «locurile de la coltul ulitii Caldararilor, in lung pana la paraclis si ulita infundata a Curtii Vechi, iar in curmezis de la podul Curtii Vecfii pina la ulita Covacilor, cite se afla, sa nu se vinda nici sa' se faca. schimb sau. sa se cuprinda de cladirii ci sa ramina pe seama bisericii catedrale, precum : pentru facerea clopotnitei lacuintelor clerului si pentru zidirea asezamintului coral si a altor, acareturi; 'care sa produca folos si podoaba, iar nu strimtorare si necinste sfintului locas» (Arh. St. Buc., Biserica Curtea Veche, 1/66.)In fotografia datorata lui Angerer din 1856, biserica 'apare tencuita si varuita in alb, acoperita cu tabla, avind pe laturi cite trei ferestre inalte, o alta fereastra fiind taiata pe absida altarului; Sub cornisa apare un motiv ce reproduce decoratia bazei ancadramentelor de la ferestre. Turla este greoaie, avind un plan exagonal, baza ei fiind insa patrulatera. In fata bisericii se profileaza o cladire scunda, deasupra careia se inalta clopotnita. intreaga veche ctitorie voievodala este inconjurata cu gard din uluci, care o separa de piata Sf. Anton, inundata de carute, tarabe, tarani cu marfuri intinse pe jos, cumparatori (Panait I. Panait si D. Almas, op. cit., p. 97.)Nu stim daca lacasul a mai suferit unele reparatii dupa restaurarea sa la 1847— 1852; el si-a pastrat aspectul neogotic pana la inceputul secolului nostru, cand vechea biserica domneasca si-a recapatat treptat frumoasa sa infatisare de odinioara si a redevenit — prin grija Comisiei Monumentelor Istorice — unul din cele mai valoroase monumente religioase din capitala;Prima restaurare a bisericii a fost inceputa in 1914 de arhitectul Gh. Lupu, cu care prilej a fost demolata turla adaugata in sec. XIX. Lucrarile de restaurare au fost intrerupte din cauza primului razboi mondial, cand capitala tarii a fost ocupata vremelnic de trupele germane.O noua restaurare a fost executata in anii 1928—1935 de arhitectul Horia Teodora, care a redus planul initial, a subliniat mai pregnant elementele decorative si a marcat esantioanele picturii vechi.Aceste lucrari de restaurare — supravegheate de ilustrul istoric Nicolae Iorga — -au avut marele merit de a fi redat monumentului aproape in totul infatisarea si strain lucirea de la inceput. Adaugirile si transformarile succesive facute bisericii, mai ales cele de la mijlocul secolului al XIX-lea, i-au schimbat atat de mult vechiul aspect, incat restaurarea a fost deosebit de dificila.Datorita sondajelor facute in zidarie, precum si in urma sapaturilor de cercetare efectuate in jurul bisericii, au putut fi determinate atat dispozitia generala a planului initial, cat si acele elemente constructive si decorative disparute, care dadeau bisericii o nota de originalitate.Soclul, succesiunea de ocnite de la partea superioara, contraforturile, cornisa, acoperisul si turla au capatat forma si frumusetea lor initiala. Cele mai multe din adaugirile straine arhitecturii originale, facute de-a lungul veacurilor, au fost indepartate. Astfel, a fost desfacut stratul gros de tencuiala de factura neogotica care acoperea fatadele, dandu-se la iveala parametrul bisericii din secolul al XVI-lea. Zidurile unor constructii care nu au mai fost refacute, ca acelea ale micului pridvor care adapostea intrarea, ale celor doua paraclise ce incadrau pronaosul (si naosul — n.a.) sau ale celor doua anexe ale altarului, au fost marcate la nivelul solului pentru a li se cunoaste forma si locul unde se aflau.Din decorul hibrid al refacerilor de la mijlocul secolului trecut, datorita faptului ca, la data restaurarii, nu se. cunostea forma initiala a ferestrelor, au fost pastrate doar cadrele din piatra cu grile metalice, care prezinta insa dezavantajul ca tulbura oarecum aspectul echilibrat al fatadelor»( Cristian Moisescu, Biserica Curtea Veche, p. 21—22.)Pentru a crea un cadru corespunzator, restauratorul a construit o noua clopotnita si cele doua corpuri de cladiri ale casei parohiale, inaltate din caramida aparenta pentru a cadra cu biserica.Dupa cutremurul din 1977, biserica a fost reparata din nou; s-a consolidat turla si clopotnita, s-a reinnoit in parte portalul si s-au schimbat treptele de la intrare.La interior, a fost restaurata pictura din 1852 a lui C, Lecca de pictorita Virginia. Videa, care a pictat din nou si turla. A fost construit un cafas pentru cor, s-au inlocuit stranele, biserica si altarul au fost impodobite cu lambriuri.Lucrarile au fost finalizate la sfarsitul anului 1982.Slujba sfintirii lucrarilor de reinnoire si restaurare a bisericii a avut loc in ziua de 17 ianuarie 1983 — praznuirea numelui sfantului Antonie cel Mare, al doilea patron al sfantului lacas de catre P.S. Episcop Roman lalomiteanul, vicarul Arhiepiscopiei Bucurestilor, in fruntea unui sobor de preoti si diaconi.In amintirea acestor frumoase realizari, care au redat venerabilului lacas de inchinaciune - stralucirea cuvenita unei ctitorii voievodale si unui monument de mare valoare ai arhitecturii religioase medievale romanesti, s-a montat o placa pe peretele din spatele cafasului in care se relateaza lucrarile executate.In anul 2006 a fost schimbata piatra Sfintei Mese si s-a executat usa exterioara la Sfantul Altar. Apoi, in anul 2007 a fost restaurata pictura bisericii. Catapeteasma a fost restaurata in anul 2008, an in care Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane i-a acordat Bisericii Sf. Anton Curtea Veche demnitatea de Paraclis Patriarhal. In anul 2009 lacasul de cult a fost dotat cu mobilier nou si s-a realizat muzeul parohial care a fost sfintit de Patriarhul Romaniei in data de 2 februarie 2010. Acesta este primul muzeu parohial din București. In anul 2009, la Sarbatoarea Sf. Antonie cel Mare, 17 ianuarie, au fost marcați cei 450 de ani de existenta ai sfantului lacaș prin lansarea volumului aniversar Biserica Buna Vestire Sf. Antonie cel Mare « Curtea Veche »La sarbatoarea Bunei Vestiri din anul 2011 a fost lansat DVD-ul realizat de Trinitas TV Biserica Domneasca 'Sfantul Antonie' Curtea Veche.In cursul anului 2010 și inceputul anului 2011 s-a realizat lucrarea de refacere exterioara a bisericii, apoi in continuarea anului 2011 au inceput ample lucrari de consolidare si refacere a clopotnitei, anexelor ei, dar si refacerea exterioara a muzeului parohial. Lucrarile la muzeul parohial s-au incheiat in 2012, iar celelalte continua.Descrierea bisericiiDesi biserica a suferit numeroase schimbari si adaosuri in decursul vremii — «sub aceasta imbracaminte... s-au putut gasi mai toate elementele originale de care s-a tinut seama in cursul lucrarilor de restaurare intreprinse de Comisiunea Monumentelor istorice» (Horia Teodoru, in vol. Inchinare Iui N. Iorga, Cluj, 1931, p. 398.)«Ceea ce a contribuit in mare masura la renumele bisericii Curtea Veche, in afara semnificatiei sale deosebite de lacas de rugaciune al curtii domnesti, a fost fara indoiala, arhitectura sa»; prin elementele noi folosite in constructia sa, biserica are o semnificatie deosebita pentru evolutia arhitecturii muntenesti (Cristian Moisescu, op. cit., p. 18, lucrarea utilizata la descrierea bisericii)Intrarea in biserica se face pe sub portalul impunator, aflat in axul fatadei de vest, creatie a cioplitorilor in piatra din 1715, formati in vremea de puternica inflorire cultural-artistica cunoscuta sub numele de epoca brincoveneasca.Destinata a fi biserica curtii domnesti si necropola familiei ctitorului, lacasul are dimensiuni destul de mari, in exterior lungimea masoara 25 de m, iar latimea 9 m, in dreptul altarului si 14 m, in dreptul absidelor.Interiorul bisericii respecta distributia caracteristica planului triconc asa cum a fost el materializat in secolul al XIV-lea la biserica manastirii Cozia, in care pronaosul este acoperit cu o bolta cilindrica, iar naosul incununat cu o turla.Pronaosul, spatios, de forma aproape patrata, era luminat de doua ferestre inguste, ulterior marite, care strapung peretii laterali dinspre nord si sud : este acoperit cu o .bolta semicilindrica, dispusa in sens longitudinal. Acest sistem de boltire face necesara aparitia unui fronton semicircular, pe fatada vestica, asemanator celui de la biserica manastirii Cozia.Trecerea din pronaos se facea initial — ca la toate bisericile vechi — printr-un gol practicat in zidul gros care despartea cele doua incaperi. La restaurarea din 1928—1935, in noua pardoseala din piatra de Bampotoc, au fost marcate cu placi de marmura atat locul zidului despartitor, cat si locul coloanelor centrale ale arcadelor, adaugate de Ştefan voda Cantacuzino la 1715 si desfiintate in urma lucrarilor de renovatie de la mijlocul secolului trecui. Doua din aceste coloane, frumos sculptate, sunt adosate in perete la locul unde se aflau in 1715.In prezent naosul si pronaosul formeaza o singura mare incapere, sporind astei impresia de monumentalitate a interiorului bisericii.Ceea ce caracterizeaza acest tip de biserica cu planul triconc este structura naosului, acoperit cu o bolta semicilindrica unitara, intrerupta in dreptul absidelor laterale de o turla.Pentru a mari spatiul 'in interior, in peretii laterali sunt adancite patru firide laterale, terminate in arc. Prin intermediul pandantivelor, la partea 'superioara a spatiului central, se obtine posibilitatea de trecere de la planul patrat la planul circular al tamburului refacut al turlei, ridicat in exterior pe o baza scunda de sectiune parata, luminat de 12 ferestre inalte si inguste.Partea dinspre rasarit, despartita de naos printr-o catapeteasma de lemn, se compune dintr-o absida mare de forma semicirculara, care este altarul, si din doua aici incaperi dreptunghiulare adiacente — proscomidia si diaconiconul, care erau mult mai mari in sec. XVIII—XIX — acoperite cu cate o bolta semicilindrica.Separate prin ziduri groase de altarul cu care comunica, aceste doua anexe mai scunde decat inaltimea bisericii — dupa modelul bisericii Sfantul Nicolae Domnesc din Curtea de Arges — se prezinta ca doua incaperi distincte; intrucit au fost demolate sa refacute, zidurile lor actuale sunt noi, ridicate pe urmele fundatiilor vechi, descoperite cu prilejul restaurarii din 1928—1935.Cu prilejul efectuarii sapaturilor arheologice au fost descoperite, in pronaos, trei cavouri boltite, construite din zidarie de caramida, toate profanate la o data necunoscuta. Cavoul mare din dreapta pare a fi apartinut lui Mircea voda Ciobanul, despre care stim ca a fost ingropat in biserica domneasca din Bucuresti in anul 1510. Locul acestor morminte a fost marcat in pardoseala cu dale de marmura alba in care sunt incastrate fasii de granit care indica dimensiunile.Trecand acum la exteriorul bisericii, vom prezenta decoratia acesteia si contrafortii existenti la biserica din secolul al XVI-lea, care o deosebesc de toate celelalte biserici ridicate in Ţara Romaneasca in aceasta epoca.«Elementul cel mai neasteptat» dat la iveala cu prilejul lucrarilor de restaurare din 1928—1930 au fost cei 5 contraforti pe care-i avea biserica lui Mircea Ciobanul (Horia Teodoru, Contraforti la o biserica munteneasca din secolul al XVI- lea, in vol. inchinare lui N. Iorga, Cluj, 1931, p. 398—401). Doi din acesti contraforti sustineau proscomidia si diaconiconul, alti doi naosul, iar al cincilea — mult mai jos decat celelalte — proptea, ca si in Moldova, absida altarului, sub fereastra din axul mare al bisericii.«Alaturi de friza de ocnite de la partea superioara a cladirii, folosirea contraforturilor apare ca o prima manifestare in Ţara Romaneasca a influentei arhitecturii Moldovei, de unde venise insasi sotia ctitorului, apriga doamna Chiajna, fiica lui Petru Rares».Din cele cinci contraforturi descoperite au fost refacute numai trei, si anume cel de pe latura de sud a naosului si cele ale proscomidiei si diaconiconului, celelalte doua fiind acoperite cu o lespede de piatra, lasand sa se vada urma acestora care se ridica mult pe perete, fara a li se putea determina cu precizie inaltimea, precum si faptul ca au fost zidite odata cu intreaga constructie (Cristian Moisescu, op. cit., p. 20—21).Arhitectura exterioara dovedeste preocuparea mesterilor care au conceput-o de a realiza o plastica monumentala expresiva.Procedeul folosit in decorarea fatadelor, alcatuit din fasii alternative ele caramida aparenta si tencuiala, a fost utilizat, se pare, pentru prima oara in Ţara Romaneasca la biserica manastirii Valea, din judetul Arges, ctitorita de Radu voda Paisie la 1537 si zugravita de urmasul sau Mircea Ciobanul, ctitorul bisericii curtii domnesti din Bucuresti. La biserica Curtea Veche fasiile aparente sunt formate numai din trei siruri de caramizi, iar zonele tencuite, impartite la fel in panouri de forma dreptunghiulara,' sunt asternute pe caramizi dispuse mai retras de la fata zidului, incat cele tencuite raman la acelasi nivel cu randurile de caramida aparenta. Se incearca astfel ca fatadele sa - capete aspectul unei zidarii mixte din' caramida si piatra.Aceasta decoratie imita de fapt, intr-o forma noua, un vechi sistem de constructie roman, preluat apoi de arhitectura bizantina si utilizat la noi de paramentul bisericilor Sf. Nicolae Domnesc si Sin Nicoara din Curtea de Arges. Dar, in timp ce la Arges si la prototipurile sale alternarea pietrei cu caramida avea in primul rand un rol constructiv de a asigura o uniformizare a tasarilor, la monumentele din secolul al XVI-lea alternarea caramizilor cu tencuiala avea un simplu rost decorativ.In afara de aceasta, trebuie sa mai subliniem la fatada atat tehnica ingrijita a zidariei, cat mai ales frumusetea profilelor soclului si cornisei, unde au fost folosite caramizi de fabricatie speciala.Un alt element caracteristic pentru decoratia exterioara a fatadelor este sublinierea partii superioare a monumentului cu o friza de ocnite, frumos arcuite, avand arhivoltele construite din caramizi si asezate pe muchie, marcate la randul lor de alte caramizi, puse pe lat, ce urmaresc forma ocnitelor.Valoarea deosebita a decoratiei exterioare a fost subliniata si de arhitectul Grigore Ionescu: «Prin introducerea unui sir de ocnite asezate sub cornisa si mai ales prin intrebuintarea la zidirea soclului si a cornisei, a caramizilor profilate de fabricatie speciala, (biserica) Curtea Veche se evidentiaza net si reprezinta un progres insemnat iata de biserica de la Valea, ale carei fatade, fara profile nici suprafete acuzate «de intranduri sau iesinduri, ne infatiseaza stadiul primar ai acestui fel de decor, sortit sa aiba una din cele mai interesante evolutii in arhitectura romaneasca» (Grigore Ionescu, Istoria arhitecturii in Romania, I, Buc., 1963, p. 380)«Prin decorarea fatadelor cu un rind de ocnite asezate sub cornise, prin folosirea contrafortului, cum si prin introducerea caramizilor profilate de fabricatie speciala la zidaria soclului si a cornisei, aceasta biserica aduce in arhitectura vremii o nota noua si originala, raminind peste secole simbolul unui efort constructiv remarcabil, intr-o perioada de grea cumpana pentru poporul nostru» (Cristian Moisescu, op. cit. p. 30)Acoperisul — care a avut initial, ca si la biserica domneasca din Targoviste, o invelitoare de ceramica smaltuita — urmareste intocmai liniile unduitoare ale boltilor, sporind, astfel, farmecul si armonia constructiei.Precum se stie, in vremea domniei lui Constantin Brincoveanu, cat si a urmasului sau Ştefan Cantacuzino, unele cladiri, mai vechi au fost imbracate intr-o forma noua, adaugandu-li-se o decoratie folosita frecvent in aceasta perioada. Utilizand repertoriul de motive intalnit curent in epoca brancoveneasca, cum sunt capitelurile corintiene, motivele florale si vegetale care decoreaza campul pilastrilor si al cornisei sau motivele figurative, cum sunt capetele de ingeri aflate imediat deasupra intrarii, portalul' este considerat drept «un element de o reala valoare artistica ce se incadreaza armonios in vechea arhitectura a monumentului» (Ibidem, p. 23—24. 41.)In incheierea acestei descrieri, se mai cuvine sa amintim ca toti specialistii are au cercetat monumentul au subliniat valoarea sa cu totul deosebita pentru evolutia arhitecturii medievale romanesti.«In intregul ei, - biserica Curtea Veche este un exemplu remarcabil de logica instructiva si de juste formule decorative aplicate unui material putin pretentios, maleabil si destul de durabil, cum este caramida. Este cazul sa subliniem in mod deosebit tehnica ingrijita si frumusetea profilelor soclului si a cornisei, a firidelor turlei, precum si echilibrul just care exista intre diferitele parti componente ale monumentului» (Grigore Ionescu, op. cit., p. 380)«Echilibrul judicios al volumelor, zveltetea si tendinta de inaltare imprima acestui monument un aer de eleganta, iar proportiile armonioase intre diferitele parti componente ii dau un farmec deosebit» (Cristian Moisescu, op. cit:, p. 19)Din punct de vedere arhitectonic, constructia a. devenit in scurt timp un prototip pentru lacasurile ridicate in Bucuresti sau in tara» (Panait I. Panait si D. Almas, op. cit!, p. 98.)Biserica a fost pictata de trei ori. Din prima fresca, executata, cum spune pisania. din porunca fiilor lui Mircea Ciobanul, se mai pastreaza fragmente in partea superioara a peretelui de sud al proscomidiei; ele sunt insa destul de greu de descifrat.Din cea de-a doua fresca — executata in vremea domniei lui Ştefan Cantacuzino se conserva cateva fragmente, descoperite cu prilejul restaurarii din 1928—1935 si montate in nisele din dreapta si din stanga intrarii.De o deosebita pretuire s-a bucurat la vremea sa pictura executata de C. Lecca, profesor de desen la gimnaziul Sf. Sava. Dupa cum declara un martor la sfintirea lacasului, «si mai cu deosebire pictura ce s-au lucrat de d-1 pitarul C. Lecca, profesorul de desemn, a facut sa fie admirata de toti privitorii, chiar de cei de un gust pretentios, incit, dupa hotarirea comuna, asemenea frumusete mai ca n-are nici o biserica din capitala noastra» («Vestitorul romanesc», 1852, p. 97. Subliniem faptul ca Lecca singur a facut pictura bisericii, nu impreuna cu Misu Popp, asa cum a aparut in numeroase lucrari)Dupa cum au aratat insa specialistii, «Lecca si Tattarascu poarta raspunderea unui stil in contradictie cu traditia nationala; in contradictie cu conditiile climaterice, in contradictie cu rolul picturii religioase la noi, care devine astfel un ornament occidental ilogic si foarte fragil, pe zidurile unei cladiri de traditie bizantina» (G. Oprescu. Pictura romaneasca in secolul al XIX-lea, Buc., 1937, p. 108)Dupa opinia specialistilor, pictura nu depaseste limitele unui stil neoclasic corect si ramane la un nivel artistic mediocru. Decoratia murala are insa meritul de a incerca- umanizare a figurilor reprezentate, indepartandu-se de la canoanele traditiei bizantine; ea nu se remarca insa prin calitati deosebite de conceptie sau colorit.Dintre marile panouri pictate distingem, pe peretele dinspre vest al pronaosului, tabloul votiv reprezentand portretele principalilor ctitori, pe Mircea Ciobanul si Doamna Chiajna, in stanga intrarii, si pe Ştefan Cantacuzino cu doamna Pauna, in dreapta. Tratati in maniera medievala, atit in fizionomie cit si in redarea detaliilor de costum, aceste portrete au fost. Iara indoiala, inspirate din pictura de la 1715, peste care probabil se suprapun.Timpla din lemn aurit, «sapata» de sculptorul Babic la mijlocul secolului trecut, de oarecare interes artistic respecta principiul repartizarii scenelor in registre cel al icoanelor imparatesti, al icoanelor praznicare si al apostolilor, avand in centru pe Hristos. In decoratie se remarca o tratare in volume mai ample a lemnului si,folosirea unor motive vegetale sau antropomorfe cum ar fi struguri sau capete de ingeri, care amintesc tamplele din lemn sculptate ale epocii brancovenesti.Dintre icoanele ce le cuprinde, pictate o data cu restul bisericii la 1852, retine atentia a noua icoana din registrul inferior al praznicarelor, singura pastrata din cele care impodobeau catapeteasma facuta in timpul domniei lui Ştefan Cantacuzino, reprezentand una din scenele cu sensul cel mai simbolic din intreaga 'mistica ortodoxa, aratarea celor trei ingeri ai lui Avraam la stejarul de la Mamvri (Cristian Moisescu, op. cit., p. 28—29.)Obiecte de cult, carti vechi.Ca fosta biserica a curtii domnesti, acest lacas a fost inzestrat cu pretioase odoare de catre domnii care s-au perindat la tronul Ţarii Romanesti si si-au avut resedinta la Curtea Veche; nestatornicia vremurilor, invaziile, jafurile sau incendiile au facut insa ca ele sa nu ajunga pana la noi.Dintre odoarele pastrate in inventarul bisericii, prezinta interes doua ripide de argint, un potir de metal si un artofor de argint, avand forma de biserica, toate daruite in anul 1800 de Alexandru Constantin Moruzi voevod (1793—1796; 1799—1801), dupa cum reiese din initialele Al. Ks. Mrz. Vv., imprimate alaturi de stema tarii, pe fiecare din obiectele amintite (aflate acum in micul muzeu al bisericii).Se mai pastreaza, de asemenea, o tava rotunda de argint pentru anafura, frumos cizelata cu ornamente florale pe contur, avand in relief pe cei patru evanghelisti. In mijlocul tavii imprimate stema tarii, initialele donatorului Constantin Ipsilanti voievod (1802—1807) si anul 1806, cand a fost daruita bisericii.Dupa anul 2008 s-a recuperat de la autoritațile Statului o anafornița de argint din timpul Sfantului domnitor Constantin Brancoveanu confiscata in timpul regimului comunist care se constituie in cel mai vechi obiect al muzeului parohial de la Curtea Veche.Zestrea de odoare si vestminte a sporit, mult in perioada de dupa 1844, cand ieromonahul Visarion a adus numeroase astfel de obiecte din Rusia, dintre care amintim o sfita si un stihar de catifea rosie, doua perechi de rucavite, un epitrahil, doua stihare preotesti, un vas de argint poleit cu aur (tiplota), o evanghelie «imbracata cu tabla de argint poleita cu aur si cu chipuri de amalt», un «sicriu» ( — chivot) de argint aurit pentru pastrarea moastelor etc. (Glasul Bisericii», 1957, nr. 10—11, p. 709—710)Dupa incendiul din 1847, s-au achizitionat noi odoare, in devizul de reparatii ale bisericii se prevede si procurarea unui epitaf cusut cu aur, o cadelnita de argint, un policandru, candele, icoane ale praznicelor zugravite pe arama, toate valorand 20.670 lei; mare parte din acestea au fost aduse din Rusia.Biserica dispunea de numeroase obiecte de cult (argintaria bisericii): o cutie pentru sfanta impartasanie in forma de biserica; 6 candele mici si 6 mai mari, 4 discopotire «cu tacamul lor», doua cadelnite etc., precum si: o pereche cununii de argint, o cruce mare poleita de argint, «foarte vechi», un chivot de argint, o lingurita de argint poleita cu aur.Dintre obiectele mai vechi si pretioase, amintim doua icoane de argint masiv, aflate in pronaosul bisericii. Pe icoana masiva a Bunei Vestiri se afla inscriptia: «Aceasta sf. icoana s-a facut .din argintul bisericii, iar costul lucrului si al argintului s-a dat de d-lui Theodorache Dobrovici, sotia Zamfira si fiii, prin staruinta preot superior Spiridon Badescu. Anul 1868, aprilie 20».Icoana reprezentand pe Sfintii Arhangheli are urmatoarea inscriptie : «Dar al lui Mihail Califarovi executata de fratele sau Nicolae, 1870 martie».Cat priveste cartile, la 1861 sunt inregistrate o Evanghelie veche imbracata in catifea albastra, cu tablii de argint, colturile fiind poleite cu aur si o alta imbracata peste tot cu argint, poleita cu aur si cu smalturi.Inainte de a fi predate Patrimoniului Cultural National, biserica avea numeroase carti vechi: Evanghelie greceasca, 1803; Ohtoih, Buda, 1811; Triod, 1816; 10 Mineie, 1831—1832; Liturghier, 1833; doua Mineie, 1835; Ceaslov, 1835; Apostol si Ohtoih, 1836; doua Mineie, 1850 si alte carti mai noi.Referitor la pastrarea și valorificarea istoriei unui sfant lacaș definitoriu pentru Capitala noastra, Cristian Moisescu arata ca cel care, cu dragoste pentru vechea noastra arta, isi va lua osteneala sa cerceteze acest pretios monument va afla in zidurile sale nu numai marturia unui trecut plin de zbucium si framantare, dar si dovada migalei si priceperii mesterilor care l-au ridicat si impodobit, al caror nume nu-1 vom cunoaste poate niciodata.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1066

Id: 31608

Data: Jun 10, 2013

Imagine: