Biserica Inaltarea Domnului din Cluj-Napoca a fost sfintita

O noua biserica a fost sfintita duminica, 2 octombrie 2011, in Cluj-Napoca. Este vorba de Biserica Inaltarea Domnului , singura din municipiu ce poarta acest hram. Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop si Mitropolit Andrei a oficiat, de la ora 9.00, slujba de tarnosire a locasului, urmata de Sfanta Liturghie arhiereasca, ce s-a savarsit pe o esplanada amenajata in fata bisericii, dupa cum informeaza site-ul radiorenasterea.ro. Şi pentru ca a fost un moment important din viata acestei parohii, care a incununat ani grei de incercari si piedici, bucuria a fost cu atat mai mare pentru multimea de participanti la sfintele slujbe.La finalul Sfintei Liturghii, Inaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Andrei le-a acordat distinctii preotilor acestei parohii, preotului paroh Ioan Turc si preotului coslujitor Bogdan Ivanov, de asemenea, i-a acordat Crucea Transilvana patronului Ioan Hristea, iar celorlalti importanti sprijinitori ai bisericii le-a inmanat diplome de aleasa cinstire.Parohia Inaltarea Domnului a fost infiintata la 1 martie 1992, avand initial ca locas de rugaciune o capela amenajata pe strada Septimiu Albini si fiind pastorita pana in noiembrie 1996 de regretatul preot Traian Herdea. Numarul mare de credinciosi a impus ridicarea unei noi biserici, cu o capacitate mai mare. Terenul pe care s-a zidit acest sfant locas a fost concesionat in anul 1997, de Primaria Cluj-Napoca, iar piatra de temelie a fost sfintita in data de 16 noiembrie 1997, de catre vrednicul de pomenire Arhiepiscop si Mitropolit Bartolomeu.Proiectul bisericii a fost realizat de arhitectul Alexandru Ladariu si inginerul Simion Chichisan si poarta amprenta inegalabilei arte bizantine. Constructia intregii biserici s-a realizat intre anii 2000-2011, sub coordonarea parintelui paroh Ioan Turc, prin contributia bunilor credinciosi ai parohiei, cei mai importanti sustinatori, dar si a unor sponsori si donatori, a Guvernului Romaniei, a autoritatilor locale si judetene.Pictura in tehnica a fresco a fost executata de catre preotul Damian Tuluc din Mociu si echipa sa. Iconostasul, sculptat in lemn de tei, a fost realizat de mesterul Nicolae Campean din Dej-Sanmarghita si a fost impodobit cu icoane pictate de catre profesorul Pompei Ungureanu din Cluj-Napoca.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 803

Id: 16918

Data: Oct 4, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).