|
|
Biserica Ortodoxa intra in Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel
|
De luni, 15 iunie 2009, Biserica Ortodoxa intra in Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, Postul Simpetrului, care precede sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel din 29 iunie. Despre vechimea acestui post marturisesc in secolul al IV-lea Constitutiile Apostolice iar Leon cel Mare numeste acest post: postul de vara sau al Cincizecimii. Spre deosebire de celelalte posturi care au o durata fixa acest post are o durata variabila de la an la an, deoarece inceputul lui e in functie de data variabila a Pastilor, in acest an durata lui fiind de 2 saptamani.Acest post a fost instituit in cinstea celor doi apostoli si in amintirea obiceiului lor de a posti inainte de a intreprinde acte mai importante. Prin tinerea acestui post se cinstesc darurile Sfantului Duh, care s-a pogorat peste Apostoli la Cincizecime, de aceea in vechime acest post se numea in vechime Postul Cincizecimii.Din punctul de vedere al modului de postire acest post este cel mai usor Biserica dezlegand la untdelemn si vin marti si joi, iar sambata si duminica si de praznicul Nasteri Sf. Ioan Botezatorul va fi dezlegare la peste.Sursa: Arhiepiscopia Alba Iuliei
|
| Categoria: Actualitate ortodoxa |
| Data: Jun 15, 2009 |
Articole similare
Sambata, 13 iunie 2009, la Resedinta mitropolitana din Iasi, s-a intrunit Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, sub presedintia Inalt Preasfintitului Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei si Loctiitor de Episcop al Husilor, pentru desemnarea candidatilor la .....
Data: Jun 15, 2009
|
Pe data de 17 iunie 2009 va avea loc la Bucuresti un concurs pentru ocuparea locurilor vacante de preoți din Mitropolia Europei Occidentale si Meridionale.Pentru depunerea dosarului si informatii suplimentare legate de concurs, va rugam sa-l contactati pe parintele diacon Ioan Draganicea, .....
Data: Jun 15, 2009
|
Sambata, 13 iunie, in cea de a treia si ultima zi a Simpozionului International de Teologie Dogmatica Ortodoxa, intrunit la Arad, intre 11 si 13 iunie, sub semnul marii teme a legaturii dintre Traditie si Dogma si implicatiile acesteia pentru Teologia Dogmatica de astazi, s-au discutat si .....
Data: Jun 15, 2009
|
Seminarul Teologic Liceal Ortodox Teoctist Patriarhul ' din Giurgiu organizeaza in perioada 16-18 iunie 2009, concurs de admitere pentru clasa a IX-a, anul scolar 2009-2010, prin sustinerea probelor de aptitudini la specializarile Teologie ortodoxa' (cursuri de zi, 28 de locuri). Seminarul .....
Data: Jun 15, 2009
|
Vineri, 12 iunie 2009, la Seminarul Teologic Sfantul Ioan Casian din Tulcea a avut loc festivitatea de incheiere a cursurilor din acest an scolar.Manifestarile au debutat cu Sfanta Liturghie arhiereasca savarsita in capela seminarului de catre PS Visarion, Episcopul Tulcii, inconjurat de un .....
Data: Jun 15, 2009
|
Astazi, 15 iunie 2009, Fundatia Pro Oriente a organizat la Viena un moment festiv in onoarea Bisericii Ortodoxe Romane si a Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, caruia i s-a conferit Diploma de Protector al Fundatiei Pro Oriente. Aceasta Fundatie a fost infiintata in anul 1964 de catre .....
Data: Jun 15, 2009
|
Random Links
Moastele Sfantului Grigorie Decapolitul de la biserica Hagiu din Capitala vor fi scoase in aceasta seara spre inchinare credinciosilor. Ele vor fi purtate in procesiune in jurul bisericii si asezate intr-un baldachin in fața sfantului lacas. Racla cu moastele Sfantului Grigorie .....
Data: Nov 19, 2009
|
Peste 130 de elevi si 30 de profesori coordonatori de la toate seminariile din tara au participat in perioada 15 - 18 aprilie la Olimpiada Nationala de Religie, desfasurata la Buzau. Au fost acordate 41 de premii si mentiuni, iar IPS Epifanie a primit o diploma de excelenta pentru merite .....
Data: Apr 20, 2010
|
In Duminica Tuturor Sfintilor, pe 30 mai, Inaltpreasfintitul Laurentiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfanta Liturghie la Schitul 'Sfantul Ioan Iacob Hozevitul' din comuna Rasinari, judetul Sibiu, informeaza
Data: May 31, 2010
|
Centrul de pelerinaj Sfantul Apostol Pavel si Agentia de Pelerinaj Basilica Travel ale Patriarhiei Romane organizeaza, in perioada 25 - 27 iunie, un pelerinaj in Dobrogea.In prima zi, programul include vizitarea manastirilor tulcene Celic Dere, Cocos si Saon. In a doua zi, pelerinii vor .....
Data: Jun 16, 2010
|
De sărbătoarea Înălţării Domnului, Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de PS Corneliu, Episcopul Huşilor, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, , PS Emilian .....
Data: Jun 2, 2011
|
|
|