Biserica parohiei Batca Doamnei, sfintita de doi ierarhi

Comunitatea parohiei Batca Doamnei din Protopopiatul Piatra Neamt, pastorita de preotul Ştefan Diaconu, a trait sambata momente istorice, biserica din localitate cu hramurile Intrarea Domnului in Ierusalim si Sfantul Dimitrie, Izvoratorul de Mir fiind resfintita dupa mai multi ani de lucrari. Slujba de tarnosire, alaturi de slujba Sfintei Liturghii, a fost una deosebita, fiind savarsita de doi ierarhi, anume Inaltpreasfintitul Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, si Preasfintitul Innocentios, Episcop de Burundi si Rwanda. La eveniment au participat numerosi preoti din zona, dar si foarte multi credinciosi, dupa cum informeaza "Ziarul Lumina".Cele 90 de familii ale parohiei Batca Doamnei, Protopopiatul Piatra Neamt, judetul Neamt, i-au avut ca oaspeti sambata, 19 octombrie 2013, pe Inaltpreasfintitul Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, si pe Preasfintitul Innocentios, Episcop de Burundi si Rwanda, care au sfintit biserica parohiala cu hramurile Intrarea Domnului in Ierusalim si Sf. Dimitrie, Izvoratorul de Mir. La manifestarea religioasa, alaturi de enoriasii din Batca Doamnei, au participat sute de credinciosi din imprejurimi, veniti sa asiste la slujbele religioase si sa se inchine in sfantul altar. Lacasul a fost sfintit prin stropirea cu apa sfintita si prin ungerea cu Sfantul si Marele Mir, iar sfanta masa din altar a fost tarnosita, impodobita si pregatita pentru slujbele cultului divin. Dupa slujba de sfintire, IPS Teofan si PS Innocentios au savarsit Sfanta Liturghie, inconjurati de un sobor de preoti si diaconi, pe o scena amenajata in vecinatatea lacasului de rugaciune. Din prima clipa de cand am venit aici, am simtit lucruri launtrice de o mare intensitateCuvantul de invatatura a fost rostit de Preasfintitul Innocentios, Episcop de Burundi si Rwanda, care a apreciat evlavia poporului roman fata de sfinti, in special fata de Sf. Cuvioasa Parascheva: Din prima clipa de cand am venit aici, am simtit lucruri launtrice de o mare intensitate, inchinandu-ma sfintelor moaste, in special celor ale Sfintei Cuvioase Parascheva. M-am minunat si am fost puternic miscat vazand atatia oameni stand la coada peste 20 de ore pentru a se inchina raclei Sfintei Parascheva, si mi-am spus ca acesti oameni sunt un pic nebuni, dar nu in sensul negativ, ci nebuni in dragostea pentru Hristos si pentru Sfanta Parascheva.La finalul Sfintei Liturghii, dupa impartasirea a numerosi copii si credinciosi cu Sfintele Taine, IPS Mitropolit Teofan a adresat cateva cuvinte celor prezenti, vorbindu-le despre insemnatatea slujbelor savarsite si despre importanta zilei pentru biserica lor, care a primit vesmantul resfintirii, dupa care i-a hirotesit in iconomi stavrofori pe preotii Ştefan Diaconu, parohul bisericii din Batca Doamnei, si Gheorghe Carlan, parohul Bisericii Schimbarea la Fata din Vladeni. Cei doi preoti au primit crucea, bedernita si braul rosu din mana Mitropolitului Moldovei si Bucovinei. De asemenea, Inaltpreasfintia Sa i-a felicitat pe enoriasi pentru felul in care au stiut sa-si construiasca si sa-si impodobeasca biserica, oferind distinctie de vrednicie consiliului parohial, precum si tuturor celor care au ajutat de-a lungul timpului la ridicarea lacasului de cult.Scurt istoricParohia Batca Doamnei se afla in apropierea municipiului Piatra Neamt, la poalele cetatii dacice Batca Doamnei. Incepand cu anul 1998, Anexa Doamna este desprinsa din parohia Valeni, formand o parohie aparte de-a lungul unui afluent al raului Bistrita, Paraul Doamnei. Piatra de temelie a noului lacas de cult a fost pusa la data de 20 februarie 1999, de Preasfintitul Parinte Calinic Botosaneanul, care, incepand cu anul 2000, a demarat si s-a ingrijit indeaproape de mersul lucrarilor, alaturi de preotul Gheorghe Carlan de la parohia Valeni. In biserica din lemn inchinata Intrarii Domnului in Ierusalim si Sfantului Dimitrie, Izvoratorul de Mir, se oficiaza, incepand cu luna decembrie 2005, in duminici si sarbatori, slujbele cuvenite, fiind numit aici preot paroh Ştefan Diaconu.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 668

Id: 34795

Data: Oct 21, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).