Biserica pentru varstnicii asistati din Galati

Peste 600 de galateni au participat astazi, 29 mai, pe o vreme torida la sfintirea Bisericii Sfantul Mare Mucenic Gheorghe si Sfantul Ierarh Nicolae din vecinatatea Caminului pentru persoane varstnice Sfantul Ierarh Spiridon. Slujba de tarnosire a noii biserici a fost oficiata de Arhiepiscopul Dunarii de Jos, Inaltpreasfintitul Parinte Casian. Aceasta bisericuta este un mare dar de la Dumnezeu prin oameni buni, care au jertfit si care astazi au mare bucurie de a participa la sfintirea bisericii din curtea caminului pentru persoane varstnice', a spus Inaltpreasfintia Sa, dupa cum ne informeaza TRINITAS TV. Au fost prezenti la slujba batranii din Centrul Sfantul Spiridon , reprezentanti ai Asociatiei nevazatorilor din Galati, cat si ai membri ai Asociatiei surdo-mutilor. In chip simbolic, nevazatorii care au primit lumina de la candela Sfintei Mese, dupa slujba de sfintire, au oferit la randul lor, celorlalti, lumina. In continuare, credinciosii au participat la Sfanta Liturghie oficiata de chiriarhul Dunarii de Jos inconjurat de un sobor de preoti si diaconi in apropierea noului lacas. Credinciosii au dat raspunsurile la slujba, au cantat Hristos a inviat! si s-au impartasit in numar mare cu Sfintele Taine. Bisericii nou-sfintite i-au fost arondate 100 de familii, pentru a incuraja legatura dintre comunitate si varstnicii din Centrul Sfantul Spiridon . Pe tot parcursul slujbei, dupa traditie, sutele de credinciosi au trecut prin Sfantul Altar si au sarutat Sfanta Cruce, Sfanta Evanghelie si Sfanta Masa. La final, primarul, ctitorii si cei care au ajutat, dupa puteri, la ridicarea sfantului lacas au primit diplome de vrednicie.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 515

Id: 14038

Data: May 29, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).