Biserica \"Sf. Mina\" din Tulcea si-a sarbatorit hramul

]]>Parohia Sf. Mina din municipiul Tulcea şi-a sărbătorit marţi 11 noiembrie a.c. patronul spiritual. Cu acest prilej Preasfinţitul Părinte Visarion a săvârşit înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi Sfânta Liturghie arhierească în biserica parohială, după cum ne-a precizat Alexandru Chituţă. La sfânta slujbă au participat numeroşi credincioşi cât şi autorităţile locale care au avut prilejul de a se închina unui fragment din moaştele Sfântului Mucenic Victor cât şi veşmântului Sf. Paraschiva. În cuvântul de învăţătură rostit Preasfinţia Sa a vorbit despre viaţa Sfântului mucenic Mina ca model de vieţuire şi dăruire cât şi folosul pe care îl au credincioşii rugându-se cu credinţă nu numai în vreme de necaz cât şi în toate zilele vieţii. La sfârşit toţi credincioşi au primit din partea parohiei pachete cu hrană.

Download: Click for download attached file: Biserica \"Sf. Mina\" din Tulcea si-a sarbatorit hramul

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 735

Id: 45306

Data: Nov 11, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).