Biserica Sfintii Arhangheli – Huedin din Bucuresti va primi vizita Corului Symbol

]]>Biserica Sfinții Arhangheli – Huedin, din cadrul Protopopiatului Sector IV Capitală, în ziua de duminica, 21 iunie 2015, va primi vizita Corului de copii și tineret SYMBOL al Patriarhiei Române, care sub bagheta Părintelui Arhidiacon Jean Lupu, va da răspunsurile la Sfânta Liturghie. În cadrul Sfintei Slujbe va fi rostită şi o rugăciune de mulţumire pentru anul şcolar care s-a încheiat. După cum a precizat diac. Adrian Oancea, slujitor la Biserica Sfinții Arhangheli – Huedin, Invitația a fost adresată prin Departamentul de tineret al parohiei, în parteneriat cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Români - filiala Sector IV, iar acțiunea se înscrie în Programul Viața în Hristos – calea spre adevărata fericire ce se desfășoară la nivelul Arhiepiscopiei Bucureștilor. "Prin participarea la Sfânta Liturghie a Corului Symbol, ne dorim să arătăm că slujbele bisericii pot fi înfrumusețate prin implicarea activă a copiilor și tinerilor, astfel rugăciunea devine mai puternică prin dragostea și credința sinceră în Dumnezeu. Pe de altă parte, ne dorim să oferim tinerilor din biserica noastră exemple de preocupări frumoase și sănătoase ce înnobilează sufletul, constituind o alternativă pentru petrecerea timpului liber, spre a nu cădea în capcanele unei lumi fără Dumnezeu. În cadrul unui astfel de cor profesionist, copiii au parte de exemple de bună purtare chiar de la colegii lor, întâlnesc persoane iubitoare de cultură și au posibilitatea să viziteze locuri frumoase și interesante. Varietatea repertoriului reprezintă o adevărată lecție de spiritualitate și cultură tradițională românească și universală", a mai precizat Diac. Adrian Oancea.

Download: Click for download attached file: Biserica Sfintii Arhangheli – Huedin din Bucuresti va primi vizita Corului Symbol

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 514

Id: 52945

Data: Jun 20, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).