Banatul si în special regiunea sudica a acestui tinut si-a pastrat de-a lungul veacurilor pecetea Ortodoxiei, reusind sa-si mentina si identitatea nationala în fata vitregiilor vremii, chiar si dupa anexarea acestui teritoriu românesc în anul 1860 Ungariei.Multe din satele banatene mai pastreaza în chip deosebit atât traditia ancestrala cât si monumentele istorice si bisericesti ca marturie a trecutului, a credintei celor de sub glie, peste care uitarea contemporaneitatii tinde sa-si lase amprenta tot mai mult.Satul Secaseni (care pâna în 1948 s-a numit Secas), apartinator comunei Ticvaniul Mare - „Sacas”, cum îi zic localnicii - situat la la 33 de kilometri de Resita, pe soseaua care duce la Oravita (DJ 57) este una dintre cele mai vechi asezari românesti din zona Oravitei, fiind prima data atestata documentar în anul 1357, în legatura cu un proces de mosie. Asa cum rezulta din documentele vremii este absolut sigur ca Secaseniul are o existenta mult mai timpurie decât atestarea în cauza, lucru confirmat atât de istoricul maghiar Pesty Frigyes cât si de Virgil Birou, un mare cunoscator al Vaii Carasului.Cu toate ca în timp numele satului a suportat dese înstrainari, totusi populatia a ramas curat româneasca, ca si alte localitati de pe Valea Carasului, întemeietorii satului având nume curat românesti, iar veridicitatea istorica în acest caz e întarita si de prezenta multor familii bastinase cu numele „Secula”, mostenit din generatie în generatie, fiind raspândit si în satele vecine (Cârnecea, Calina si Giurgiova).Data fiind vechimea acestei asezari era firesc ca satul sa fi avut si o biserica, ale carei urme - dupa traditia satului si dupa marturia fostului preot al locului, Petru Bernaz – se pot vedea în locul numit Dealul Viilor, iar un stâlp de piatra pe care este sculptata Sfânta Treime, fost uscior la usa împarateasca a acesteia, a fost zidit în anul 1927 într-unul din stâlpii care sustin corul actualei biserici, pe locul batrânului locas existând si astazi o cruce de piatra.Actuala biserica ortodoxa din Secaseni ce poarta hramul „Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil”, este cu siguranta cea mai veche din zona Oravitei fiind construita în anul 1664. În decursul timpului, sfântul locas amintit a suportat mai multe reparatii, fiind resfintita în anul 1792 de episcopul Vârsetului, Iosif Ioaninovici Şakabent (1786-1805), cel care în anul 1790 a dispus celebrarea serviciilor divine în limba româna, în toate satele românesti aflate sub jurisdictia bisericeasca a Vârsetului. Referitor la aceasta resfintire, preotul Puia Danila a mai pomenit în însemnarile sale ca la aceasta biserica a existat o icoana a Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil cu inscriptia „1792”, cel mai probabil anul sfintirii locasului de cult de catre episcopul sârb amintit mai sus.Cea mai complexa opera de restaurare de dupa 1846, anul când biserica a fost acoperita cu sindrila vopsita, s-a facut în anul 1937, când s-a marit pronaosul, prelungindu-se zidurile de sud si de nord pâna la înaltimea stâlpilor de vest ai turnului. Dupa aceste modificari necesare consolidarii edificiului, locasul actual are forma de nava dreptunghiulara, cu absida semicirculara în dreptul altarului spre rasarit, dupa arhitectonica predominanta a bisericilor din zona Oravitei, ca influenta a stilului apusean (barocul provincial).În partea de nord a absidei altarului se afla proscomidiarul, având forma unei firide sapate în zid, cu o fresca centrala veche, ce reda chipul Mântuitorului-euharistic binecuvântând cu ambele mâini. Zidurile bisericii sunt construite din piatra si caramida arsa, asezate în mod neregulat si au grosimea de 1 m, o caracteristica a constructiilor de tip medieval. În urma amplei restaurari din 1937, lungimea totala a bisericii în interior a ajuns sa aiba 21 m, iar latimea de 7 m, raportul dintre ele fiind de 1/3, realizându-se astfel o proportie puternic echilibrata. Locasul de cult are si doua intrari laterale, pentru barbati pe latura de nord, iar pentru femei pe latura de vest. Iconostasul a fost zidit cu piatra având o latime de aproximativ o jumatate de metru. Turnul bisericii este patrulater cu trasaturi baroce având latura de 4,80 m fiind asezat pe latura de vest a bisericii, sprijinindu-se pe o baza patrata; acoperisul în prezent este de tabla facut în doua „ape”, iar partea superioara a turnului pastreaza forme baroce ondulate (tipul „bulbului de ceapa”), fiind si aceasta acoperita tot cu tabla.La interior, iconostasul cuprinde o veche pictura în fresca cu registrul Sfintilor Apostoli, încadrând Sfânta Treime. În anul 1927, pictura bisericii a fost „spalata” de pictorul Nicolae Marisescu din Bocsa Montana. Daca vreme de generatii s-a crezut ca doar catapeteasma mai pastreaza fragmente din vechea fresca initiala, în urma unor recente lucrari de restaurare demarate de preotul paroh Ovidiu Carabas, sub actuala tencuiala s-a descoperit o pictura bogata, inedita prin compozitie, cel mai probabil, opera unor pictori bisericesti din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea. Cât priveste originea picturii de pe iconostas, autorul ramâne necunoscut, dar tinând seama de maniera întrebuintata de acesta, în trecut se credea ca pictorul este acelasi care a pictat si iconostasul bisericii din Rudaria, Ştefan Popovici. Totodata se cuvine amintit si faptul ca pe spatarele scaunelor credinciosilor se mai pastreaza 13 chipuri de sfinti pictate în ulei, cu însemnari în chirilica. Dupa reparatiile din prima jumatate a secolului al XIX – lea, locasul de cult a cunoscut mai multe reparatii importante în anii 1959, 1973 si mai recent în 2000, 2010 si 2012, respectându-i-se planul initial.Cea mai ilustra figura clericala din sirul lung de preoti care au slujit în Biserica din Secaseni a fost desigur marele istoric banatean Nicolae Tincu Velia (1814-1867), primul protopop român al Vârsetului, cel care a lasat o vasta mostenire literara, mai ales prin celebra sa „Istorioara bisericeasca politico-nationala a românilor”, veritabila carte de istorie tiparita cu caractere chirilice la Sibiu în anul de gratie 1865, o realizare nascuta cu speranta ca „va avea o influenta mare asupra urmasilor si în care stabileste raporturile româno - sârbesti, concretizeaza conceptia politica a istoriei banatene, din care va iesi apoi Banatenismul si da o larga atentie tuturor românilor începând cu cei din Basarabia pâna la cei din Bulgaria si Serbia”.Nicolae Tincu –Velia, „acest fiu cel ales al Episcopiei noastre, barbatul cel binemeritat de Biserica si natiune, aprins de râvna si dragoste catre legea noastra stramoseasca si catre cultura mult cercatei noastre natiuni...”, cum avea sa-l elogieze Ioan Popasu în 1865, a fost membru în comitetul de 16 persoane de la Lugoj pentru emanciparea ierarhica a Bisericii Române, emerit profesor la vârsta de numai 23 de ani la sectia româna a Institutului Teologic din Vârset, unde l-a avut coleg pe Andrei Şaguna. Mai trebuie amintit ca primul protopop român al protopopiatului Vârset - Nicolae Tincu Velia - prieten si coleg cu Andrei Şaguna, Eftimie Murgu si Damaschin Bojinca, s-a bucurat de un mare prestigiu intelectual si moral printre românii banateni, care l-ar fi dorit episcop al Caransebesului. A fost instalat ca preot al parohiei Secas la 20 mai 1845 în prezenta autoritatilor de stat si bisericesti de catre episcopul Ştefan Popovici, având sa se îngrijeasca de parohie pâna aproape de moartea sa.Articol semnat de Pr. prof. Emil Sergiu Varga.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 722

Id: 44623

Data: Oct 10, 2014

Imagine: