Biserica spitalului din Fagaras a fost sfintita

Inaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a sfințit sambata, 12 octombrie, Biserica Sfintii Doctori Fara de Arginti Cosma, Damian, Chir si Ioan din incinta Spitalului Municipal din Fagaras, informeaza mitropolia-ardealului.roSarbatoarea a fost incununata si de aniversarea IPS Mitropolit Laurentiu, care a implinit sambata, 12 octombrie, 66 de ani.In cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Sorin Mustata a fost hirotonit preot pentru Parohia Vad, Protopopiatul Fagaras I. De asemenea, teologul Adrian Grosu a fost hirotonit diacon.Dupa Sfanta Liturghie, a fost oficiat un Te Deum prin care preotii si credinciosii au multumit lui Dumnezeu si s-au rugat pentru sanatatea, indelunga pastorire si mantuirea IPS Mitropolit Laurentiu, aniversat la implinirea celor 66 de ani de viata. Ierarhul a fost felicitat de preoti, de autoritatile prezente, amintind aici pe primarul Sorin Manduc si de credinciosi.In cuvantul de invatatura, IPS Mitropolit Laurentiu i-a felicitat si le-a multumit credinciosilor din Fagaras care au sprijinit construirea si infrumusetarea bisericii de la spital, un loc de rugaciune pentru toti bolnavii ingrijiti in unitatea medicala. Ierarhul a explicat mai apoi randuiala de sfintire a unei biserici si i-a indemnat pe credinciosi sa fie mereu aproape de Sfintele Taine si de rugaciunile Bisericii, pentru a deveni purtatori de Hristos.Preotul slujitor la biserica spitalului din Fagaras, parintele Lucian-Vasile Barsan, a fost hirotesit iconom stavrofor de IPS Mitropolit Laurentiu, ca semn de pretuire pentru jertfa depusa in a finaliza construirea lacasului de cult. Parintele Barsan le-a multumit ierarhului, autoritatilor si tuturor credinciosilor pentru prezenta la sfintirea bisericii, dar si pentru sprijinul oferit de-a lungul anilor la construirea acesteia. O frumoasa icoana a Mantuitorului Iisus Hristos i-a fost oferita ierarhului, iar la final, toti credinciosii au primit iconite.Biserica Sfintii Doctori Fara de Arginti Cosma, Damian, Chir si Ioan din Fagaras a fost construita in perioada 2001-2006. Lacasul de cult a fost ridicat de preotul Ioan Ciocan, fiind construit din lemn, pe fundatie de beton. Biserica a fost pictata in perioada 2006-2013, de Marian Croitoru.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 630

Id: 34568

Data: Oct 13, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).