Biserica Vovidenia din Vicovu de Sus - Est, la ceas de sarbatoare

Programul liturgic al hramului din acest an a debutat la Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“ din Vicovu de Sus - Est miercuri, 20 noiembrie, cu slujba Acatistului şi a Vecerniei unită cu Litia şi a continuat în ziua marii sărbători a Vovideniei cu slujba Aghezmei mici, urmată de slujba Sfintei Liturghii şi de Taina Sfântului Maslu. Sfintele slujbe au fost oficiate de pr. paroh Mircia Irina, alături de un sobor de preoţi din parohiile învecinate. În cadrul Sfintei Liturghii, cuvântul de învăţătură a fost rostit de pr. Iustin Calancea de la parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Rădăuţi, care a vorbit despre însemnătatea persoanei Maicii Domnului în istoria mântuirii neamului omenesc, ca cea care L-a zămislit şi născut pe Mântuitorul Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Întrucât zona Vicovului este una misionară, confruntându-se cu fenomenul sectar, pr. Calancea a subliniat în predica sa şi cât de importantă este venerarea Maicii Domnului, ea fiind cinstită de-a lungul timpului de Însuşi Mântuitorul Hristos, de Sfinţii Apostoli, precum şi de toţi Sfinţii Părinţi.
 

Ofrandă pentru munca şi pentru demnitatea meseriaşilor în faţa lui Dumnezeu

De 20 de ani, conform tradiţiei iniţiate în parohie de către preotul Mircia Irina, parohul Bisericii „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“ -  Est, hramul acestui lăcaş de cult este şi o zi reprezentativă pentru breasla cizmarilor din Vicovu de Sus. În acest an, la finalul slujbelor dedicate hramului oficiate în biserică, soborul slujitor şi credincioşii au mers la Aşezământul „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava“ al parohiei, unde au fost oficiate o slujbă de Te Deum, o slujbă de binecuvântare şi de pomenire a ctitorilor şi a binefăcătorilor vii şi adormiţi, precum şi rugăciuni speciale pentru breasla cizmarilor, dar şi pentru meşterii din alte bresle care ajută la bunul mers al enoriei. Slujba a cuprins şi o rugăciune de binecuvântare a drapelului meşteşugarilor, păstrat de-a lungul anului în biserică. 

„De câţiva ani, în ziua hramului, împreună cu reprezentanţii acestei bresle a meseriaşilor cizmari, dar şi ai celorlalţi meşteşugari, şi alături de autorităţile locale, aducem o ofrandă pentru munca acestora, pentru demnitatea lor în faţa lui Dumnezeu ca El să le dăruiască binecuvântare, sănătate, iertare de păcate şi spor în continuarea activităţii lor, muncă deloc uşoară, dar care este aducătoare de prosperitate în sânul obştii noastre. Aşa cum este şi la Suceava, unde s-a început această tradiţie şi această sărbătoare, iată am consacrat şi noi ziua hramului bisericii şi grupării acesteia, a meseriaşilor cizmari şi a meşteşugarilor din Vicovu de Sus“, ne-a declarat preotul paroh Mircia Irina. (Tudorel Rusu)
 
IPS Pimen - preot misonar la începutul parohiei Vovidenia - Est

Aşezat între Vicovu de Sus-Centru şi Vicovu de Jos, la graniţa cu sârmă ghimpată încă a pădurilor şi fraţilor noştri din Nordul Bucovinei, străbătut de apa limpede şi zglobie a Sucevei, „cartierul” Est îşi are obârşie străveche și comună cu cea a tuturor vicovenilor, descinşi din ostaşii Sfântului Voievod Ştefan. După ce aceştia şi-au însemnat cu sânge numele şi faptele lor pentru apărarea credinţei şi fiinţei neamului românesc, au primit acest pământ ca răsplată şi ca legământ că vor sta mereu neclintiţi în faţa nenumăratelor încercări de alterare a credinţei primare.

Din surse istorice locale aflăm că, în a doua jumătate a secolului al XV-lea, pe teritoriul Vicovului străjuia o lavră monahală ce îl avea ca ocrotitor pe Sfântul Laurenţiu şi o biserică de lemn, datată între anii 1490-1772, amplasată undeva la vărsarea pârâului Şicova în râul Suceava. În preajma anului 1800 s-a început zidirea bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, amplasată în centrul oraşului, lucrare finalizată şi sfinţită în anul 1806, ce dăinuieşte şi în zilele noastre. Numărul impresionant al creştin-ortodocşilor şi distanţa mare până la această biserică au stat la baza ridicării Bisericii „Sf. Gheorghe”, din Vicov-Laura, la care şi-a adus o contribuţie considerabilă ilustrul fiu al comunităţii, istoricul Ion I. Nistor.

O problemă deosebită a fost şi în partea estică a Vicovului. Întrucât numărul enoriaşilor era apreciabil şi într-o creştere continuă, iar distanţa până la cea mai apropiată biserică, cea din centrul comunei, era destul de mare, aceştia au întreprins numeroase demersuri către forurile centrale şi locale, de stat şi bisericeşti, pentru construirea unei biserici, adecvată acestor necesităţi de ordin spiritual. Răspunsul autorităţilor a fost mereu unul negativ, din cauza politicii atee, comuniste.

În cele din urmă s-a recurs la o soluţie de compromis. În anul 1952, mica biserică situată la 12 km de Mănăstirea Putna şi la 20 km de municipiul Rădăuţi, de origine romano-catolică, a fost încredinţată spre folosinţă temporară locuitorilor de rit creştin-ortodox, care au întreţinut-o şi de care se servesc şi astăzi. Biserica a fost ridicată în anul 1910 de comunitatea germană, care în preajma celui de-al Doilea Război Mondial a părăsit localitatea.

După lucrări de restaurare, deoarece edificiul religios catolic era impropriu desfăşurării cultului creştin-ortodox, lucrări care au întârziat o perioada lungă de timp, biserica a fost sfinţită la 14 noiembrie 1960, primind hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, sfinţire ce s-a săvârşit în prezenţa delegatului Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, preotul consilier Scarlat Popescu. După un serios proces de restaurare şi îmbunătăţire, avându-l ca iniţiator pe actualul paroh, biserica a fost resfinţită la data de 3 decembrie 1989. Ea fusese împodobită cu pictură de către pictorul Constantin Popescu şi înzestrată cu catapeteasmă din stejar sculptat, mobilier interior şi două clopote.

Imediat după sfinţirea din 1952, IPS Pimen, pe atunci preot slujitor al Mănăstirii Putna, a fost încredinţat ca preot misionar al parohiei, pe o perioadă de 2 ani. Acestuia i-au urmat preoţii Mihai Ventoniuc, Ioan Ieşanu, Ioan Barnea şi Vasile Juravle. La data de 1 ianuarie 1984, slujirea de preot al acestei comunităţi i-a fost încredinţată actualului paroh, Mircia Irina. Acesta a urmat studiile Seminarului Teologic „Veniamin Costachi”, de la Mănăstirea Neamţ (1973-1978), iar după un an de armată, s-a înscris la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1983. La sfârşitul acestui an, la 31 decembrie, a fost hirotonit diacon de Preasfinţitul Pimen arhiereu vicar al Mitropoliei Moldovei, şi o zi mai târziu, la 1 ianuarie 1984 a fost hirotonit preot de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, pe atunci Mitropolit al Moldovei, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. 

Imediat după acest eveniment şi după căderea regimului comunist, enoriaşii Parohiei Vovidenia au înlesnit ridicarea unui paraclis din lemn, ce poartă hramul Sfintei Treimi, deoarece dreptul asupra bisericii romano-catolice este doar unul temporar.

Un nou lăcaș de cult

Cu un an în urmă, în această parohie s-a început zidirea unui nou lăcaş de cult în cinstea Învierii Domnului, a Sfântului Voievod Ştefan şi a tuturor sfinţilor români. Momentan, cu sprijinul autorităţilor locale şi cu bunăvoinţa credincioşilor, se lucrează la acoperişul noii biserici. La punerea pietrei de temelie a participat şi Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care,  înainte de chemarea pentru slujirea ierarhică, a fost trimis ca prim slujitor misionar pentru bisericuţa romano-catolică în care se slujește astăzi, și care, în predica rostită, a adus aminte de greutăţile prin care a trecut această parohie, şi cele prin care va trece până la finalizarea noului locaş: „Această biserică se va face cu mari greutăţi din pricina perioadei mai grele prin care trecem, însă sărăcia materială poate fi biruită de bogăţia sufletească, de credinţă. Vă îndemn să-l aveţi ca model pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, care va fi ocrotitorul viitoarei biserici din acest loc şi care a construit biserici şi mănăstiri măreţe şi rezistente în timpuri grele, cu lupte şi războaie. Biserica de aici se va ridica cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu jertfa voastră, a enoriaşilor. Vedem că dispar multe clădiri şi apar altele noi în locul acestora, dar Biserica rămâne de-a lungul veacurilor. Acest lucru arată puterea lui Dumnezeu şi binecuvântarea unui locaş de închinare”. (Cristian Ștefan Irina)

sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 722

Id: 35769

Data: Nov 22, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).