Viata in Hristos incepe cu Taina Botezului ca afundare prin lepadare de sine, pana la aflarea lui Hristos in 'adancul uscat al marii' si asemanarea cu El. Este o indreptare a chipului pana acolo, incat sa ajunga la dimensiunile primordiale ale iubirii de Dumnezeu din toata inima si de aproapele ca de sine insusi. Semnificand invierea cu duhul, Botezul inseamna si infiere, descoperind pe Dumnezeu ca Tata in iubirea Sa vesnica fata de fii.Asa cum dupa nasterea de fii, parintii nu-si pot lua concediu de la dragostea lor fata de ei, la fel de vesnica este si iubirea lui Dumnezeu care cheama la aceasta asemanare cu El. Starea de pruncie prin Botez se pastreaza numai prin Hristos, care spune: 'Fara Mine nu puteti face nimic!' (Ioan 15, 5). Intr-adevar, fara Hristos, adancul dumnezeiesc la care se ajunge prin Botez se poate pierde, ajungandu-se din nou la suprafata apei, la superficialitate si desertaciune a vietii din care Dumnezeu il izbaveste pe om prin Botez: 'Binecuvinteaza suflete al meu pe Domnul, Cel ce izbaveste din stricaciune viata Ta, Cel ce te incununeaza cu mila si cu indurari' (Ps. 102, 4). 'Ca Lumina spre luminarea neamurilor' (Lc. 2, 32), adica tocmai a acelora 'care nu stiu nici dreapta, nici stanga lor' (Iona 4, 11), fiind stapaniti de credinta in destin si fatalitate, fiind deci 'in lume fara Hristos si fara Dumnezeu' (Efeseni 2, 12), Botezul, prin cunoasterea lui Dumnezeu si prin indreptare, este izbavirea neamurilor de ratacire: 'Cati argati ai Tatalui meu sunt indestulati de paine, iar eu mor aici de foame!' (Lc. 15, 17), era exclamarea fiului risipitor in tara departata a lumii acesteia si expresia dorului sau dupa Dumnezeu, Care l-a ajutat sa-si vina in sine sadind pe pamant via Sa, pe care a desavarsit-o in Hristos.Prin Botez lumea afla in Hristos sanurile TataluiIntoarcerea fiului risipitor, care isi luase partea sa de 'fiinta' (ousia) in seama proprie, inseamna adancirea prin Taina Botezului pentru asemanarea cu Hristos, la care el primeste 'haina dintai' a trupului devenit azima a Invierii si chemarea la 'ospatul cu vitelul ingrasat' (Lc. 15, 23), ca ospat al vietii vesnice. Botezul se aseamana, astfel, cu corabia lui Noe in care intra cei ce se mantuiesc, inainte de a se inchide usile (Lc. 13, 24-25). Aceasta este si chemarea Mantuitorului la Botez. La intrebarea: 'Putini sunt oare cei ce se mantuiesc?', El a raspuns: 'Siliti-va sa intrati prin poarta cea stramta, ca multi, zic voua, vor cauta sa intre si nu vor putea. Dupa ce se va scula Stapanul casei si va incuia usa si veti incepe sa stati afara si sa bateti la usa, zicand: Doamne, deschide-ne! - si El, raspunzand, va va zice: Nu va stiu de unde sunteti!' (Luca 13, 24-25). Prin Botez, lumea poate afla in Hristos 'sanurile Tatalui', ca limanul lin al celor inviforati, caci in El, Dumnezeu si-a deschis mana Sa: 'Toate asteapta de la Tine sa le dai lor hrana la buna vreme. Dandu-le Tu lor, vor aduna, deschizand Tu mana Ta, toate se vor umple de bunatati… Trimite-vei Duhul Tau si se vor zidi si innoiesti fata pamantului' (Ps. 103, 28-29, 31).Sfintii Apostoli spun lamurit ca 'Dumnezeu insusi era in Hristos, impacand lumea cu sine si netinand seama de pacatele lor' (II Corinteni 5, 19). In Hristos, mantuirea este atat de aproape prin aratarea in El a adancului cel dumnezeiesc al Botezului, incat tot ei spun: 'Daca Evanghelia noastra mai este acoperita, ea este astfel doar pentru cei carora idolii veacului acestuia le-au orbit ochii' (II Corinteni 4, 3-4). Intr-adevar, mai usor s-au ridicat la calea Domnului 'vaile' deznadejdii, decat au coborat 'dealurile' stapanirilor lumesti, asa cum s-a intamplat cu stapanitorii din Israel la plinirea vremii, care au fost 'surzi' (Is. 65, 12-14), atat la chemarea lui Ioan, cat si 'orbi' la Lumina lui Hristos si care in loc de 'coborare' au ajuns la prabusire ca si capul de aur al statuii cu picioarele de lut (Daniel 2, 31-35). Ungerea mesianica a lui Hristos la Botez ajuta la o intelegere mai profunda a lui Hristos si a vietii Bisericii Sale ca hristocentrica. Prin botez (afundare) se arata deosebirea dintre Hristos si lume ca adancul lui Dumnezeu in desavarsirea Sa.Acolo unde nu este Botezul, Dumnezeu ramane necunoscutBotezul inseamna a iesi din lume prin lepadare de sine pentru a fi lumina lumii. In acest adanc baptismal al Sau, semnificat prin deschiderea adancului la iesirea din Egipt (1 Cor. 10,1-4), El a zidit Biserica Sa, care calatoreste in lume calauzita de steaua marturisirii credintei, ramanand nebiruita de portile iadului (Mt. 16, 18). Steaua marturisirii credintei se ascunde acolo unde lumea este vrajmasa cu Dumnezeu. Acolo unde nu este Botezul, Dumnezeu ramane necunoscut si acolo unde El este necunoscut, El este prigonit. Adancul pesterii de la Betleem este echivalent cu adancul uscat al marii prin care a iesit poporul la pustie si in care se ramane prin 'sederea de-a dreapta' (Ps. 109, 1), simbolizata prin 'aruncarea mrejei in partea dreapta a corabiei' (Ioan 21, 6). In Hristos oamenii nu-si mai cer partea de avere ca unii care ar vrea sa-si scape sufletul fara a putea evita pierderea lui, ci se roaga: 'Ca sub stapanirea Ta totdeauna fiind paziti!', intrucat numai din iubirea de Dumnezeu din toata inima vine puterea iubirii de aproapele ca de sine insusi: 'De n-ar zidi Domnul casa, in zadar s-ar osteni lucratorii' (Ps. 126, 1). Harul Sau insa nu creeaza categorii sociale, ci constituie o spiritualitate a structurilor Casei Domnului.Botezul - taina aratarii adanculuiBotezul reprezinta 'deschiderea izvoarelor adancului celui mare si desfacerea jgheaburilor cerului' (Geneza 7, 11), asa cum S-a pogorat Duhul Sfant la Buna Vestire si la Botezul Domnului. Forma acestui adanc este rugaciunea inimii, dupa ce in Hristos, Dumnezeu 'a scos din piept inimile de piatra' (Iez. 36, 26), si 'a dat duh de rugaciune' (Zaharia 12,10). Cand cheama la sederea cu tarie in Hristos prin armele Luminii, Sfantul Apostol Pavel spune ca: 'Lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva puterilor intunericului ce stapanesc prin vazduhuri' (Ef. 6, 11), caci acolo este capul sarpelui de unde isi exercita stapanirea asupra lumii, prin samanta neghinei pe care a semanat-o in grau (Mt. 13, 25) si care rodeste din sine cele rele in sensul de pacat ca separare de Dumnezeu si care astfel ridica un zid intre Dumnezeu si oameni: 'Oare mana mea este prea scurta ca sa va ajute? Dar faradelegile voastre au ridicat un zid intre mine si voi' (Is. 59, 1-2). Biruind capul sarpelui la ispitire, Mantuitorul S-a aratat sub acel zid al puterilor intunericului: 'Ocarile celor ce te ocarau pe Tine au cazut asupra Mea' (Ps. 68, 11); 'El a biruit puterile intunericului si le-a facut de ocara in vazul tuturor' (Col. 2, 15). Samanta neghinei care nu era de la Tatal (1 Ioan 2, 16) a fost biruita inca inainte de Jertfa Sa (Ioan 16, 33), ca prindere de coada a sarpelui (Iesire 4, 3). Mantuitorul a aratat ca neghina nu se manifesta decat de la adolescenta: 'Daca a crescut paiul si a dat in spic, atunci au aparut si neghinele' (Matei 13, 26). Pana atunci insa, El indeamna sa nu fie dispretuiti copiii ai caror ingeri vad mereu si preamaresc Fata Tatalui. Viata omeneasca se manifesta de la adolescenta ca una a celor pierduti de la mana Sa atottiitoare, pe care El insa a venit sa o caute si sa o mantuiasca (Mt. 18, 11). Jertfa insemna prinderea sarpelui de coada care insemna moartea: 'Cum va prada cineva casa puternicului aceluia de nu-l va lega mai intai?' (Mt. 12, 29); 'Toiagul stapanirii Ţi-l va da Domnul din Sion' (Ps. 109, 2). Slava Lui este descoperirea smereniei Lui la temelia lumii in ucenicii Sai. (Articol publicat in 'Ziarul Lumina' din data de 9 ianuarie 2011)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 631

Id: 11140

Data: Jan 10, 2011

Imagine: