Bucuria de a fi din nou copii

]]>Duminică 28 Decembrie 2014, la orele serii, un număr mare de credincioşi de toate vârstele s-au reunit la căminul cultural din satul Moniom – localitate componentă a municipiului Reşiţa, pentru a petrece împreună clipe de bucurie şi comuniune la ceas de sărbătoare, după cum ne-a transmis Diac. Pavel Canea. Evenimentul şi-a propus să ofere iubitorilor de cântec, teatru, poezie şi dans, un prilej de a se bucura şi de a aprecia bogăţia obiceiurilor şi a tradiţiilor satului românesc, în perioada Praznicului Naşterii Domnului. Au participat numeroşi credincioşi, părinţi şi bunici ai copiilor din Moniom şi Reşiţa, precum şi invitaţi sosiţi de la Bocşa şi din alte localităţi învecinate. În centrul atenţiei s-au aflat copiii de la Centrul de tineret „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil” din localitate, care au susţinut un program artistic bogat şi divers. Seara a debutat cu interpretarea scenetei închinate Sfinţilor Martiri Brâncoveni intitulată „Vreau să mor creştin! Loveşte...”, moment care a readus în memoria celor prezenţi jertfa pentru credinţă şi neam a înaintaşilor noştri. A urmat, apoi, un buchet de colinde tradiţionale româneşti interpretate de cei mai mici membri ai centrului, după care au urcat pe scenă invitaţii serii – membrii Centrului de tineret Bocşa-Vasiova. Aceştia, însoţiţi de coordonatorii lor – părintele Doru Melinescu, prof. Loredana Melinescu şi d-na Gabriela Şerban – directoarea Bibliotecii „Tata Oancea” din Bocşa – au interpretat, la rândul lor, frumoase colinde tradiţionale. Spectacolul a fost completat de prestaţia plină de eleganţă a membrilor centrului de la Moniom care au prezentat un program de dansuri de societate pus în scenă de instructorul Gheorghe Szeneszy. Intervenţiile pline de umor ale domnului Cornel Franţi – fiu al satului – care a prezentat scurte poezii şi pamflete din creaţia proprie, au întregit atmosfera de bucurie a serii. La final, ceata de colindători ai centrului-gazdă a interpretat câteva colinde tradiţionale, iar tinerii de la Bocşa au împărţit colegilor de la Moniom pungi cu daruri şi felicitări, confecţionate chiar de ei. „A fost o seară în care toţi cei prezenţi au trăit cu adevărat în bucuria Praznicului Naşterii Domnului. Copiii au oferit încă o dată un prilej de a se reuni în comuniune, credincioşilor prezenţi în număr foarte mare la acest eveniment de suflet. Biserica, prin eforturile slujitorilor ei şi prin însufleţirea copiilor de la centrele de tineret, a demonstrat încă o dată că şi în aceste vremuri confuze are puterea de a aduna laolaltă pe toţii fiii ei, indiferent de vârstă, situaţie economică sau statut social”, a arătat părintele Mihai Ciucur, paroh la Moniom şi gazda reuniunii. Seara s-a încheiat cu o agapă frăţească oferită de gazdele evenimentului, prilej de socializare pentru copiii, părinţii şi toţi invitaţii prezenţi.

Download: Click for download attached file: Bucuria de a fi din nou copii

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 419

Id: 46958

Data: Dec 30, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).