Bucuria hramului la Curtea Veche

Numerosi credinciosi din Capitala, dar si din imprejurimi, au raspuns chemarii Sfantului Cuvios Antonie cel Mare de a fi prezenti ieri, de ziua sa, la Biserica domneasca Curtea Veche, unde a fost savarsita Sfanta Liturghie arhiereasca si unde Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a rostit un cuvant de invatatura.In ziua de praznuire a ocrotitorului Bisericii Curtea Veche din Protoieria III Capitala, Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie a fost savarsita de Preasfintitul Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarhal, inconjurat de un numeros sobor de preoti, consilieri patriarhali, protoierei, parohi de la alte biserici bucurestene si diaconi, informeaza "Ziarul Lumina".Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a subliniat in cuvantul de invatatura ca Sfantul Antonie cel Mare, pentru multa nevointa, fapte si vietuirea sa sfanta, a fost invrednicit de Dumnezeu cu multe daruri, nu atat de mult pentru sine, cat pentru slavirea lui Dumnezeu si ajutorarea semenilor. Acest sfant cuvios este considerat atat in Rasarit, cat si in Apus parintele monahismului, "nu pentru ca a fost primul intre monahi, ci pentru ca a adunat in jurul sau cei mai multi calugari si pentru ca a confirmat prin viata sa biruinta duhului asupra gandirii trupesti. El este invatator pentru toata lumea pentru ca traieste profund Evanghelia lui Hristos", a aratat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane. De asemenea, Preafericirea Sa a precizat ca monahismul reprezinta o alta forma de mucenicie. "Sfantul Antonie cel Mare, ca parinte al monahismului, ramane in ceruri ca un mare luminator, dar si un mare rugator pentru cei care sunt nevoitori. El ne arata ca monahismul este o alta forma de mucenicie, o alta forma de rastignire, nu o rastignire si mucenicie sangeroase, ci o mucenicie a ostenelilor. De aceea monahismul, sau viata calugareasca, a mai fost numit mucenicia alba. O mucenicie nu prin sange, ci prin sudoare, prin osteneala, prin nevointa. Sfintii cuviosi sunt imediat cinstiti dupa sfintii martiri pentru ca exista o iubire jertfelnica si in mucenicul smerit, si in calugarul smerit, care nu se lauda niciodata cu nevointele sale, dar Dumnezeu le cunoaste. Monahul cu adevarat bineplacut lui Dumnezeu este cel care arata prezenta harului lui Dumnezeu in el prin rabdare, rugaciune, milostenie si rastignirea patimilor egoiste", a evidentiat Intaistatatorul Bisericii noastre.Nasterea si cresterea de prunci, o mucenicieDesavarsirea crestinului nu se savarseste numai in pustie, prin lepadarea de lume, ci si in lume, in familie, prin implinirea Evangheliei Mantuitorului Iisus Hristos, intre care si cresterea copiilor, care in vremurile sarace de azi, arata Preafericirea Sa, reprezinta o mucenicie. "In Sfantul Antonie cel Mare avem modelul parintelui duhovnicesc care apoi a fost multiplicat intr-o multime de sfinti monahi, dar si sfinti preoti de parohie. In lume, cei mai multi oameni nu se mantuiesc in manastire, ci in parohie", a mai spus Preafericirea Sa.La final, Patriarhul Romaniei a oferit mai multe carti liturgice si misionare Parohiei "Sfantul Antonie cel Mare" - Curtea Veche si a felicitat preotii slujitori pentru intreaga activitate. In semn de recunostinta si apreciere, pr. paroh Gheorghe Zaharia a oferit Preafericirii Sale o icoana cu chipul Sfantului Antonie cel Mare. De asemenea, credinciosii au primit din partea PF Parinte Patriarh Daniel cate o iconita cu chipul Sfantului Antonie cel Mare.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 557

Id: 27672

Data: Jan 18, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).