Bucuria implinirii la sfintirea Schitului Nifon

Schitul Nifon, aflat în apropierea Mănăstirii Secu din judeţul Neamţ, a fost târnosit în urmă cu două zile de Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Credincioşii veniţi din toate colţurile Moldovei au asistat la slujba de sfinţire, apoi au trecut prin sfântul altar. Oamenii s-au rugat apoi în timpul Sfintei Liturghii oficiate de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, în altarul de vară al Schitului Nifon. La finalul slujbei, IPS Părinte Mitropolit Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat principalele semnificaţii ale textelor din Sfânta Evanghelie şi Apostol. Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a remarcat că adevăraţii creştini care trăiesc în lume, dar mai ales cei care se îndreaptă spre sihăstriile mănăstirilor ascultă cuvântul Mântuitorului care spune în Evanghelia după Marcu (8, 34-38): „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie“. În continuare, Înalt Preasfinţitul Teofan a vorbit despre nevoia monahilor de a se retrage „la loc de linişte pentru a-şi plânge păcatele şi pentru a se ruga pentru lume“. „Schitul Nifon, în care au vieţuit mulţi călugări de-a lungul vremii, a renăscut, devenind mai încăpător decât era odată. Nădăjduim ca acest schit să fie mare în ceea ce priveşte rugăciunea, smerenia şi jertfa“, a spus Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Şase ani de osteneală la noul ansamblu monahal

Arhimandritul Vichentie Amariei, stareţul Mănăstirii Secu, a primit Crucea Moldavă, iar ierom. Veniamin Movileanu, egumenul Schitului Nifon, a fost hirotesit protosinghel. Mai multe persoane care au sprijinit ridicarea ansamblului monahal al Schitului Nifon au primit din partea Înalt Preasfinţitului Teofan distincţii de vrednicie. Părintele arhimandrit Vichentie Amariei a oferit sponsorilor Schitului Nifon diplome de ctitorie. „Osteneala depusă a fost grea, dar aduce şi bucuria împlinirii. Aceste meleaguri au fost înfrumuseţate de rugăciunile multor sihaştri, iar astăzi (n.r. duminică) credincioşii au împodobit Sfânta Liturghie prin prezenţa lor“, a subliniat arhim. Vichentie Amariei. Înalt Preasfinţitul Teofan a citit apoi o rugăciune de dezlegare. Schitul Nifon s-a înălţat pe locul unde odinioară s-a aflat o construcţie din lemn (patru chilii şi un paraclis), ce a fost mistuită de un incendiu în anul 1999. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea când arhipăstorea ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în anul 2005 au început lucrările de reconstrucţie a schitului (alcătuit din biserică, corp de chilii şi alte dependinţe), sub îndrumarea arhim. Vichentie Amariei, stareţul Mănăstirii Secu, cu osteneala părinţilor obştii Mănăstirii Secu şi prin contribuţia binecredincioşilor creştini.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).