Bucuria Nasterii lui Hristos, in catedrala din Moinesti

]]>Credincioşii moineşteni au avut bucuria de a participa duminica trecută la un eveniment cultural deosebit, devenit tradiţia, informeaZă Ziarul Lumina. Invitaţii speciali ai concertului de colinde „Sus, la poarta raiului“ au fost membrii Coralei „Armonia“, precum şi artista Paula Seling. În Catedrala „Naşterea Maicii Domnului“ din Moineşti s-a desfăşurat duminică, 14 decembrie, concertul de colinde „Sus, la poarta raiului“. Evenimentul a fost organizat de Protopopiatul Moineşti, în colaborare cu Primăria Moineşti, cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscop ales al Romanului şi Bacăului. Pentru început, în faţa auditoriului s-a prezentat Ansamblul „Moineşteanca“, de la Clubul Elevilor Moineşti, apoi a urmat Corala „Armonia“ a Arhiepiscopiei Tomisului, precum şi artista Paula Seling. „Vocile puternice şi melodioase, timbrul aparte bisericesc, colindul tradiţional, dar şi cel de pe diferite meridiane ale lumii au fost culorile unui frumos tablou muzical pe care arhidiaconul Iulian Dumitru împreună cu membrii Coralei „Armonia“ l-au dăruit Moineştiului în pragul sărbătorii Naşterii Domnului. În glas de psaltire şi alăută, cu gingăşie, sfială şi fior, Paula Seling a transmis prin cuvânt şi cânt invitaţia către o lume mai bună, cu suflet de copil, cu răbdare de sfânt şi dragoste cum doar Dumnezeu ne-a arătat-o“, a relatat pr. Sorin Bârzu, de la Parohia Leontieşti - Ardeoani, Protopopiatul Moineşti. La final, IPS Părinte Ioachim a împărţit daruri celor ce ne-au încântat sufletele. „De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa i-a felicitat pentru că s-au făcut mesageri ai dragostei divine, dăruindu-ne prin cântecul lor „bucuria de a retrăi fiecare în peştera sufletului său Naşterea lui Hristos“, a relatat pr. Costel Mareş, protopop al Protopopiatului Moineşti, care a mulţumit tuturor credincioşilor prezenţi, partenerilor şi coorganizatorilor, precum şi municipalităţii moineştene. Sponsorii evenimentului au fost: Clinica Luxor Bacău, Omega BC Communication, C.A.R.-C.F.R. Comăneşti, S.C. Conserv S.R.L. Comăneşti, S.C. ARBOCOM Moineşti şi Asociaţia „Sfinţii Voievozi“ din Moineşti.

Download: Click for download attached file: Bucuria Nasterii lui Hristos, in catedrala din Moinesti

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 529

Id: 46532

Data: Dec 18, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).