Bucurie duhovniceasca in Parohia Petru Rares, Protopopiatul Giurgiu

]]>La 14 iunie 2015, Biserica Ortodoxă s-a aflat în Duminica a II-a după Rusalii (a Sfinţilor Români), ocazie cu care Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor Parohiei Petru Rareş din Protopopiatul Giurgiu. Cu acest prilej, potrivit episcopiagiurgiului.ro, Preasfinţia Sa a săvârşit slujba de sfinţire a capelei din incinta cimitirului parohial. Sfântul locaş care a fost sfinţit a primit ca ocrotitor pe lângă Sfântul Ierarh Alexandru (hramul istoric) şi pe Sfântul Prooroc Elisei. La finalul slujbei de sfinţire, Chiriarhul a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre frumuseţea duhovnicească a momentului sfinţirii unei biserici care este una dintre cele mai impresionante şi mai solemne ierurgii din cadrul cultului ortodox. În continuare, Preasfinţia Sa, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica parohială "Sf. Ier. Nicolae" din localitatea Petru Rareş. În cadrul slujbei, Preasfinţitul Părinte Episcop Ambrozie a hirotesit iconom stavrofor pe părintele paroh Cazan Virgil pentru activitatea pastoral-misionară şi administrativă desfăşurată. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre importanţa prezenţei Sfinţilor în Biserică arătând faptul că prin comuniunea cu Sfinţii se realizează, de fapt, comuniunea cu Hristos. De asemenea, a accentuat şi lucrarea deosebită de canonizare a sfinţilor români, realizată de Biserica Ortodoxă Română. Sfinţii patriei noastre, a arătat Preasfinţia Sa, au fost plămădiţi din evlavia poporului român care, în decursul istoriei, a păstrat un adevărat cult faţă de înaintaşii renumiţi prin credinţa şi jertfa lor, faţă de dascălii de suflet şi de credinţă, din care au răsărit martiri, mărturisitori ai Ortodoxiei pe teritoriul ţării noastre şi mari trăitori în Hristos din rândurile credincioşilor, cuvioşilor, ierarhilor şi preoţilor, a încheiat ierarhul. La final, Chiariarhul eparhiei a oferit parohului bisericii din localitatea Petru Rareş, părintelui Cazan Virgil, mai multe cărţi de cult şi o icoană a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, iar doamnei preotese, Valeria Cazan, i-a oferit publicaţii apărute la editura eparhială şi o icoană a Maicii Domnului. De asemenea, cei care au sprijinit construirea capelei "Sf. Ier. Alexandru" şi "Sf. Prooroc Elisei" au primit diplome de vrednicie. Evenimentul a adunat numeroşi credincioşi care s-au putut închina la părticele din moaştele Sf. M. Mc. Ecaterina şi ale Sf. M. Mc. Gheorghe, aduse de la Catedrala Episcopală din Giurgiu iar la final au primit târnoseală şi icoane. Înfiinţat la sfârşitul secolului al XIX-lea, satul Petru Rareş a avut dintru început un sfânt locaş de închinăciune pus sub ocrotirea Sf. Ierarh Alexandru. Odată cu trecerea timpului, sătenii vrednici ai satului au zidit o nouă biserică de zid, cea veche, construită din lemn, rămânând de strajă în cimitirul satului. Mistuită de flăcări în anul 2001, biserica din cimitirul satului a fost reconstruită din temelii între anii 2010 - 2013. În anul 2014, sfântul locaş este împodobit cu pictură şi înzestrat cu toate obiectele de cult necesare slujirii.

Download: Click for download attached file: Bucurie duhovniceasca in Parohia Petru Rares, Protopopiatul Giurgiu

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 526

Id: 52741

Data: Jun 14, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).