Bucurie duhovniceasca in Parohia Sanmihai din Banatul sarbesc

Sâmbata, 9 noiembrie, biserica ortodoxa româneasca din Sânmihai si-a praznuit ocrotitorii, pe Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Cu acest prilej cu binecuvântarea Preasfintitului Daniil, Episcopul Daciei Felix si la invitatia parintelui paroh Emanuel Tapalaga, Preasfintitul Lucian, Episcopul Caransebesului a poposit în mijlocul credinciosilor din Parohia Sânmihai din Banatul sârbesc.Cu acest prilej Ierarhul înconjurat de un numeros sobor de preoti si diaconi a savârsit Sfânta Liturghie în biserica parohiala cu hramul „Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil”, dupa cum ne-a precizat Darius Herea.În cuvântul de învatatura ierarhul a subliniat: „Cu bucurie am acceptat sa vin în parohia dumneavoastra în aceasta biserica minunata închinata Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil. Dumnezeu a rânduit sa venim de hramul bisericii ca o prelungire sarbatorii ocrotitorilor bisericii dumneavoastra, pentru ca suntem în a doua zi de ruga când biserica noastra îl cinsteste si pomeneste pe Sfântul Nectarie Taumaturgul, ierarhul ale carui sfinte moaste se afla în insula Eghina din Grecia, un ierarh sfânt, om al lui Dumnezeu care a trecut în Împaratia Preasfintei Treimi în 1920 si care am putea spune ca a fost aproape contemporan cu noi. Iata cum Dumnezeu a rânduit ca în aceasta zi de sarbatoare, în aceasta sâmbata preabinecuvântata pentru Episcopia Daciei Felix, pentru Episcopia Caransebesului, pentru tot Banatul istoric, în aceasta zi aparent lucratoare dar astazi de mare sarbatoare pentru noi toti pentru ca ne-am întâlnit la Sfânta Liturghie, la rugaciune ca împreuna sa-i pomenim si sa-i cinstim pe Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil si împreuna sa ne rugam Preasfintei Treimi si sa binecuvântam Împaratia Tatalui si a Fiului si a Sfântului Duh în aceasta frumoasa biserica”.La slujba au participat un numar însemnat de credinciosi din localitate si din împrejurimi. Raspunsurile la slujba au fost date de grupul „Ethos” al Episcopiei Caransebesului. Biserica cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil a fost sfintita în anul 1814 de catre episcopul Petar Jivanovici. În cursul serii Ierarhul caransebesan a vizitat biserica ortodoxa româneasca din Alibunar.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 633

Id: 35443

Data: Nov 11, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).