Bucurie duhovniceasca pentru credinciosii Parohiei Bautarul Superior , Protopopiatul Caransebes

]]>În Duminica a doua din Postul Naşterii Domnului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia Băuţarul Superior din Protopopiatul Caransebeş. Credincioşii veniţi în număr mare, dintre care foarte mulţi copii şi tineri îmbrăcaţi în haine populare specifice Văii Bistrei au participat la Sfânta Liturghie oficiată de către Preasfinţia Sa în biserica parohială cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi de pe Valea Bistrei. La momentul potrivit foarte mulţi credincioşi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. În cadrul Sfintei Liturghii diaconul Petru Urdăreanu a fost hirotonit preot pe seama Parohie Berlişte din Protopopiatul Moldova Nouă. La final copiii şi tinerii coordonaţi de părintele paroh şi de profesorii de religie au susţinut un concert de colinde. Răspunsurile liturgice au fost date de către grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului. După Sfânta Liturghie Preasfinţitul Părinte Lucian a sfinţit casa parohială în urma renovării şi înfrumuseţării acesteia cu ajutorul Composesoratului Bucova. „Ne-am bucurat astăzi la Sfânta Liturghie de prezența multor copii și tineri, care s-au împărtășit cu Sfintele Taine, iar o parte dintre ei îmbrăcați în haine populare au susținut un concert de colinde. Dumnezeu ne-a ajutat în acest an al misiunii parohiei și mănăstirii să începem colindatul într-o parohie cu mulți copii și tineri și să primim colindul sfânt și bun din inimile curate și din sufletele frumoase ale tinerilor și ale copiilor, căci ei sunt urmașii îngerilor care pentru prima dată au cântat în cor colindul cel mântuitor: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună voire»”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian. Biserica parohială cu hramulSf. Ilie Tesviteanul, din Parohia Băuţarul Superior a fost construită în anul 1939 şi a fost sfinţită în anul 1987 de către ÎPS Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului. După ample lucrări de renovare şi înfrumuseţare în 9 august 2009, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a poposit în mijlocul credincioşilor acestei parohii, pentru a târnosi biserica parohială. (Articol realizat de Diac. Pavel Canea și Darius Herea)

Download: Click for download attached file: Bucurie duhovniceasca pentru credinciosii Parohiei Bautarul Superior , Protopopiatul Caransebes

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 500

Id: 58581

Data: Nov 23, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).