
Sinaxar 18 Ianuarie
În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea celor între sfinți părinții noștri Atanasie și Chiril, patriarhi ai Alexandriei.
Sfântul Atanasie cel Mare, arhiepiscopul Alexandriei
Sfântul Atanasie a trăit în zilele marelui împărat Constantin și ale urmașilor săi. A luat parte la Sinodul întâi ecumenic de la Niceea, unde, diacon fiind, a rușinat pe Arie prin înțelepciunea și dovezile aduse din Sfânta Scriptură. După moartea lui Alexandru a ajuns arhiepiscop al Alexandriei, dar a fost alungat de împăratul Constantin prin multe locuri și multe a pătimit, fiind continuu prigonit timp de patruzeci și doi de ani. Mântuitorul Hristos, a Cărui Dumnezeire a apărat-o cu îndârjire, l-a așezat la bătrânețe iarăși în scaunul arhiepiscopiei sale, de unde s-a mutat către Domnul.
Sfântul Chiril, patriarh de Alexandria
Iar sfântul Chiril a trăit în zilele împăratului Teodosie cel Mic, fiind nepot și urmaș în scaun al lui Teofil, arhiepiscopul Alexandriei. Sfântul Chiril a fost apărător la Sinodul al treilea Ecumenic din Efes, unde a înfruntat pe rău-credinciosul Nestorie, care a bârfit multe hule împotriva Sfintei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu. Deci, strălucind cu multe bunătăți sufletești, sfântul Chiril a răposat întru Domnul în ce privește făptura lor, sfântul Atanasie era un om de statură potrivită, puțin cam spătos și cam gârbovit, cu fața veselă, cu culoarea feței plăcută, pleșuv, cu nasul puțin încovoiat, barba nu lungă, dar lată, acoperindu-i obrajii, cu gura mică, nu prea cărunt, nici de tot alb, ci numai puțin gălbui.
Iar sfântul Chiril avea fața netedă, sprâncenele groase, mari și încercuite îi împodobeau fruntea; nasul încovoiat cu nările pleoștite; obrazul lat, buzele groase, gura largă, cam pleșuv la tâmple, barba deasă, lungă și cuvioasă, cu părul des și gălbui amestecat cu căruntețe.
Tot în această zi, pomenirea sfintei mucenițe Xenia, care în foc s-a săvârșit.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Marcian cel din Cipru.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Textul este preluat de pe site-ul http://calendar-ortodox.ro/
Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro
Biblia ortodoxa - www.biblia-ortodoxa.ro
Portal ortodox - www.crez.ro