Sinaxar 19 Martie

 

În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea sfinților mucenici Hrisant și Daria.

Hrisant și Daria au trăit pe vremea împăratului Numerian. Tatăl lui Hrisant se numea Polemon, avea rangul de senator și era de fel din Alexandria, iar Daria era de fel din Atena. Deoarece Hrisant fusese introdus de un oarecare creștin în tainele cele dumnezeiești și botezat în credința creștină și începuse să propovăduiască pe Hristos, tatăl său i-a căutat o fecioară cu ținuta aleasă și frumoasă la înfățișare, cu numele Daria, pe care a trimis de au adus-o tocmai de la Atena, căci socotea că Hrisant din dragostea față de această fecioară, avea să se întoarcă de la credința creștinilor. După ce s-au căsătorit, Daria, care cunoștea ce voia tatăl lui Hrisant, nu numai că nu l-a putut convinge să se lepede de credința lui, ci ea singură s-a lăsat convinsă de el și, mărturisind soțului ei nelegiuirea pe care încercase să o facă, a primit Sfântul Botez și au trăit mai departe amândoi într-o feciorie desăvârșită.

Fiind însă pârâți la prefectul Celerin, acesta i-a dat în seama tribunului militar Claudiu, ca să-i cerceteze. Iar acesta chinuindu-i cu multe feluri de cazne, la care se găsea de față și el cu ai lui, și văzându-le curajul cu care răbdau chinurile, arătându-se ei mai presus de ele, s-a schimbat și a crezut în Hristos atât el cât și soția lui Ilaria și cei doi fii ai lor, Iason și Mavru, și o dată cu ei și toți soldații care se găseau sub conducerea lui Claudiu, care cu toții laolaltă au primit cununa muceniciei în ziua a nouăsprezecea a lunii martie. Lui Claudiu, legându-i-se o piatră de grumaz, a fost aruncat în adânc de apă; fiilor lui și celorlalți ostași li s-au tăiat capetele cu sabia. Sfântul Hrisant și Daria au fost aruncați într-o groapă adâncă și, aruncându-se pământ de sus asupra lor, au primit acolo sfârșitul lor mucenicesc.

Tot în această zi: pomenirea sfântului Claudiu Tribunul, care, fiind aruncat în mare, s-a săvârșit; pomenirea sfintei mucenițe Ilaria, soția lui Claudiu, care prin sabie s-a săvârșit; pomenirea sfinților mucenici Iason și Mavru, fiii lui Claudiu Tribunul și ai Ilariei, care de sabie s-au săvârșit.

Sfinții Mucenici Claudiu Tribunul, soția sa Ilaria și fiii lor Iason și Mavru, împreună cu preotul Diodor și diaconul Marian, au suferit împreună cu Sfinții Hrisant și Daria.

Tribunul Claudiu a îmbrățișat el însuși pe Hristos acceptând botezul împreună cu soția sa Ilaria, cu fiii săi Iason și Mavru și cu toți ai casei, chiar și soldații. Când împăratul Numerian (283-284) a aflat de acest lucru, a dat ordin ca toți să fie executați. Sf. Claudiu a fost înecat în mare iar copiii și soldații săi au fost decapitați. Creștinii au înmormântat sfintele moaște ale mucenicilor într-o peșteră, unde Sf. Ilaria mergea deseori la rugăciune. Într-o zi, fiind urmărită, Ilaria a fost prinsă și dusă spre a fi chinuită. Sfânta i-a rugat să o lase puțin să se roage și apoi și-a dat sufletul întru Domnul. Un servitor a îngropat-o în aceeași peșteră unde era și familia sa.

Tot în această zi, pomenirea sfinților Diodor preotul și Marian diaconul, care, fiind închiși într-o peșteră, s-au săvârșit.

Sfinții Diodor preotul și Marian diaconul au suferit și ei mucenicie împreună cu Sfinții Hrisant și Daria.

Într-o peșteră lângă locul execuției, creștinii s-au adunat ca să cinstească prăznuirea morții sfinților mucenici. Ei au făcut slujbe și s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Dar, auzind de faptele lor, autoritățile păgâne au venit la peșteră și au închis gura peșterii astfel încât cei dinăuntru au primit și ei cununa muceniciei. Doi dintre cei martirizați în peșteră sunt Sfinții Diodor preotul și diaconul Marian.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Panhariu.

Pe când împărățeau în vechea Romă împărații Dioclețian și Maximian, toată lumea era plină de înșelăciunea cea idolească, iar dacă cineva mărturisea pe Hristos, nu numai că i se răpea toată averea, ci își găsea pe deasupra și moartea în tot felul de chinuri. Pe atunci trăia și un oarecare Panhariu, din ținutul Usanilor și anume din cetatea Vilapatis. Acesta se trăgea din strămoși creștini și era un bărbat înalt de statură și frumos la înfățișare. Venind el la Roma, în scurtă vreme a ajuns printre cei mai de aproape slujitori ai lui Dioclețian, care făcându-l mai mare peste cei de sub el, îl iubea în chip deosebit. Pentru toate acestea și mai ales pentru dragostea care se statornicise între el și împărat, Panhariu s-a lepădat de credința în Hristos și a împărtășit întru totul toate credințele și toate cugetele împăratului. Iar împăratul a orânduit ca Panhariu să primească lefuri anuale și venituri de tot felul, pe unele dintre ele cu hrisoave în regulă, iar pe altele numai cu porunca împărătească, și să dobândească toate acestea pentru ca să fie om cu vază și să se bucure de toată cinstea și odihna.

Auzind acestea fericita lui mamă și sora lui, au căutat mai întâi să-i readucă în suflet frica de Dumnezeu și să-l sfătuiască prin scrisori. Apoi s-au silit să-l facă să cunoască făgăduința aceea minunată pe care o primeau, în legătură cu înfricoșătoarea Judecată, cei care cunoșteau pe Domnul; după cum, iarăși s-au silit să-l facă să nu uite pedeapsa care îi așteaptă acolo pe acei care în viața aceasta tăgăduiesc Dumnezeirea cea adevărată. Și i-au mai reamintit în scrisorile lor că chiar dacă cineva ar dobândi toată lumea aceasta și-și va pierde sufletul, nici un câștig nu va fi vreodată vrednic ca să-l despăgubească de pierderea sufletului său. Primind deci scrisori de felul acesta de la mama lui și citindu-le, și-a revenit în sine și a început să se jelească cu amar; și căzând la pământ, striga: "Miluiește-mă, Doamne, Atotțiitorule, și nu mă rușina pe mine, robul Tău, înaintea îngerilor și a oamenilor, ci îndură-Te de mine, pentru mare mila Ta".

Când unii dintre cei din palat l-au văzut jelindu-se și rostind asemenea cuvinte, au încunoștințat de îndată pe împărat, care a zis: "Știați că Panhariu, sachelarul și scriniarul împărăției a căzut în religia galileenilor?" "Deci, spuneți-mi voi, slujitorilor, ce trebuie să fac cu el?" Iar aceia i-ai zis: "Poruncește, împărate, să fie dezbrăcat și biciuit în teatru, iar după aceasta să fie trimis guvernatorului din Nicomidia, ca să fie pedepsit mai departe de el acolo, ca nu cumva să ne facem și noi vinovați de sângele lui, de vreme ce el este iubit de tine". Sfatul acesta a plăcut împăratului, care încă îl iubea foarte mult și care nu voia să fie de față la moartea lui. Astfel aducându-l în teatru, l-au bătut acolo grozav de rău; apoi, împăratul, dând pe sfânt în mâna soldaților, a poruncit să se facă scrisoare către guvernatorul Nicomidiei, ca mai înainte de moarte sfântul să fie supus la tot felul de chinuri.

Ajungând la Nicomidia și guvernatorul de aici, grăbindu-se, a dat poruncă să fie omorât. Deci, după ce el și-a făcut rugăciunea, călăii au tăiat capul mucenicului lui Hristos Panhariu, în ziua a nouăsprezecea a lunii martie, la Nicomidia.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Dimitrie Strungarul, care a mărturisit la anul 1564, și care de sabie s-a săvârșit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro
Maica Domnului - www.maicadomnului.ro