Sinaxar 4 Iunie

 

În această lună, în ziua a patra, pomenirea celui între sfinți Părintelui nostru Mitrofan, primul patriarh de Constantinopol.

Acesta a trăit în zilele marelui Constantin, întâiul împărat al creștinilor, fiind fiu a lui Dometie, care era frate al împăratului Prov, și a născut doi feciori: pe Prov și pe Mitrofan. Acest Mitrofan cugetând cu socotire deplină credința idolilor ca rătăcită și mincinoasă, a venit la credința lui Hristos și s-a botezat. Și mergând la Bizanț, locuia cu Tit, episcopul aceleiași cetăți, care era om sfânt și purtător de Dumnezeu, care văzând pe Mitrofan că era împodobit cu fapte bune, l-a introdus în clerul bisericii. Deci, după moartea episcopului Tit, a luat scaunul Dometie, tatăl Sfântului Mitrofan; și după moartea lui Dometie s-a făcut episcop Prov, fiul lui, și ținând Biserica zece ani, s-a mutat către Domnul; și îndată s-a suit în scaunul Bizanțului Mitrofan, fratele lui Prov și fiul lui Dometie; pe care aflându-l marele Constantin, episcop la Bizanț, și luând aminte și la buna faptă a lui, și la tocmirea firii sale și la sfințenia ce avea, spun că numai puțin pentru dânsul, dar mai ales pentru plăcerea locului cetății ce era cu aer sănătos, și roditor și lângă mare, așezat fiind între doua părți ale lumii (a Europei și a Asiei) a îndrăgit locul și a arătat asupra lui atâta dorire și nevoință, și nu s-a scumpit de cheltuială și a zidit marea cetate a Constantinopolului, care întrecea pe toate cele făcute de oameni, și era mai presus de acelea. Întru care a așezat puterea și împărăția, mutând-o de la Roma cea veche. Deci, strângându-se Sinodul cel dintâi, ce s-a făcut la Niceea, fericitul acesta Mitrofan n-a luat parte din pricina slăbiciunii și a bătrâneții, căci zăcea în pat, veștejindu-i-se fireasca putere de îndelungarea vremii, ci a trimis pe cel mai întâi dintre preoți, pe Alexandru, bărbat cinstit, pe care și moștenitor al scaunului l-a făcut. Căci întorcându-se împăratul cu purtătorii de Dumnezeu părinți, și săvârșindu-se Sinodul, atunci a zis dumnezeiescului Mitrofan, că i s-a arătat de la Dumnezeu, cum că Alexandru și cel ce era să fie după dânsul, Pavel, erau iscusiți și plăcuți lui Dumnezeu la o slujbă ca aceasta. Deci adormind sfântul, s-a mutat către Dumnezeu. Și se face pomenirea lui în sfânta biserică cea mare, și cinstitul său locaș, ce este aproape de Sfântul Marele Mucenic Acachie, în cea cu șapte scări, unde se afla cinstitele și sfintele lui moaște.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Sofia cea din Tracia, care a viețuit sihăstrește și cu cuvioșie.

Sf. SofiaSfânta Sofia s-a născut în Aenus, Rhodope, și era mama a șase copii. Deși ocupată cu grijile și datoriile acestei lumi, a ținut poruncile Domnului și a trăit o viață plină de virtute.

După ce i-au murit copiii, a devenit mamă pentru orfani și a ajutat pe văduve. Și-a vândut avuțiile și a dat banii săracilor.  A dus o viață de austeritate, mâncând pâine și apă. Avea neîncetat pe buze Psalmii regelui-profet David și lacrimi curgeau fără încetare din ochii ei. Prefera să se lipsească ea de cele necesare decât să lase pe un sărac să plece din casa ei cu mâinile goale.

Prin smerenia ei și dragostea față de săraci, Dumnezeu a binecuvântat-o în felul următor. În casa ei era un butoi cu vin pe care îl păstra pentru săraci. Ea a remarcat că oricât ar fi luat  din bidon acesta rămânea plin. Dar imediat ce a povestit cuiva despre această minune și a slăvit pe Dumnezeu, bidonul s-a golit. Sfânta Sofia s-a întristat, crezând că vinul s-a sfârșit din cauza caracterului său nedemn. De aceea, a sporit nevoințele sale ascetice până la a-și pune în pericol sănătatea.

Simțindu-și sfârșitul aproape, ea a primit tunderea în monahism. Sfânta Sofia a adormit întru Domnul la vârsta de 53 de ani.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuviosului Mucenic Ioan, egumenul Mănăstirii Monagriei, care, fiind în sac băgat și în mare aruncat, s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Alonie, care cu pace s-a săvârșit.

Zicerile / apoftegmele lui avva Alonie din Patericul Egiptean:

1. Zis-a avva Alonie: "De nu va zice omul întru inima să că eu singur și Dumnezeu suntem în lume, nu va avea odihnă".

2. Zis-a iarăși: "De nu as fi stricat tot, n-as fi putut să mă zidesc; adică, de n-as fi lăsat tot ce mi se pare bun din voința mea, n-as fi putut să dobândesc faptele bune".

3. Zis-a iarăși: "De va voi omul, de dimineața până seara ajunge în măsura dumnezeiască".

4. Întrebat-a odată avva Agaton pe avva Alonie, zicând: "Cum voi putea tine limba mea să nu grăiască minciuni?" Și i-a răspuns lui avva Alonie: "De nu vei minți, multe păcate ai să faci". Iar el a zis: "Cum vine aceasta?" Și i-a răspuns bătrânul: "Iată doi oameni au făcut înaintea ta ucidere și unul a fugit în chilia ta. Și iată dregătorul îl caută pe el și te întreabă zicând: "Înaintea ta s-a făcut uciderea?". De nu vei minți, dai pe om la moarte. Mai bine lăsă-l pe el înaintea lui Dumnezeu fără legaturi, căci El știe toate".

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Maria și Marta, surorile lui Lazăr, care cu pace s-au săvârșit.

marta si mariaAceste două sfinte femei, surori ale lui Lazăr, prietenul lui Hristos, locuiau în Betania, un sat aflat la mică distanță de Ierusalim. Într-o zi Hristos a fost primit în casa lor. Marta, cea mai mare, se silea slujind Învățătorului și, văzând că sora sa, Maria, rămânea tăcută la picioarele lui Iisus ascultând vorbele sale dumnezeiești, spuse pe un ton mâniat : "Doamne, au nu socotești ca sora mea m-a lăsat singură să slujesc ? Spune-i deci să-mi ajute". Dar Domnul îi răspunse : "Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești dar un lucru trebuie" (Luca 10 : 38-42) (De aceea Părinții au considerat pe Maria drept chip al contemplației, de preferat față de fapta virtuții reprezentată de Marta.).

Mai târziu, cu puțin timp înaintea Patimilor, Lazăr se îmbolnăvi și muri. Cele două surori trimiseră la Iisus să fie înștiințat dar El nu ajunse în Betania decât patru zile mai târziu. Marta se grăbi de îndată în întâmpinarea lui, în timp ce Maria rămase acasă, unde numeroși prieteni și rude veniseră să le mângâie. Domnul o asigură că fratele său avea să învieze iar Marta își arată credința față de El ca Fiu al lui Dumnezeu, apoi o chemă pe sora sa și se duseră împreună până la mormânt. La chemarea lui Iisus, cel înmormântat ieși, cu picioarele și mâinile legate cu fâșii de pânză iar fața acoperită de un giulgiu (Ioan 11).

Cu șase zile înainte de Paște, o masă mare i-au pus lui Iisus în Betania, în prezența lui Lazăr. Marta se silea ca de obicei slujind la masă, în timp ce Maria, luând o litră de mir de mare preț, unse picioarele Domnului și le șterse cu părul ei. Cum Iuda, cel zgârcit, se arăta nemulțumit de o asemenea risipă, Domnul îi spuse că pentru îngroparea Lui îi păstrase ea mirul acesta (Ioan 12).

După Înălțare, Marta și Maria însoțiră pe Lazăr pentru a răspândi Vestea cea Buna a Învierii.

Deși anumite manuscrise ale Sinaxarului le prăznuiesc ca Mironosițe, Sfânta Scriptură nu menționează printre acestea din urmă decât pe Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov și / sau Maria lui Cleopa (cf. 23 mai), Salomea și "cealaltă Marie" pe care unii Părinți o identifică cu Maica Domnului.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro
Biblia ortodoxa - www.biblia-ortodoxa.ro
Portal ortodox - www.crez.ro