Sinaxar 5 Martie

 

În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfântului cuviosului mucenic Conon, cel din Isauria.

Sfântul Conon a trăit pe vremea sfinților apostoli. Era fiul lui Nestor și al Nadei, dintr-un sat numit Vidani. Părinții săi, la vremea cuvenită l-au căsătorit, dar el a dorit să trăiască cu femeia lui în feciorie. Se zice că însuși arhanghelul Mihail l-a învățat credința în Hristos, l-a botezat în numele de viață făcătoarei Treimi, l-a împărtășit cu Preacuratele Taine și i-a dat puterea de a săvârși lucruri minunate. Drept aceea el a plecat și pe femeia lui Ana (căci așa se numea aceasta), să fie de un gând cu dânsul și să trăiască laolaltă în feciorie și a botezat și pe părinții lui, după ce i-a adus mai întâi la credința lui Hristos. Apoi, a înduplecat pe tatăl său Nestor să sufere mucenicia pentru Hristos. Pe închinătorii la idoli care voiau să aducă jertfă unui demon întunecat și necurat ce se găsea într-o peșteră, i-a făcut să cunoască pe Dumnezeul tuturor.

Sfârșitul său mucenicesc a fost astfel: când ighemonul Magnus a venit în ținutul acela, aducând cu sine poruncile împărătești, sfântul a fost prins și adus înaintea lui, și a fost bătut cumplit. Când mulțimea a auzit despre aceasta a alergat ca să scoată pe sfânt din mâinile ighemonului și să-l pedepsească pe acesta pentru fapta făcută. Ighemonul aflând aceasta, a fugit; iar mulțimea dezlegând pe sfânt și ștergându-i rănile de sânge, l-a adus la casa lui, unde a mai trăit doi ani, după care s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Conon, grădinarul.

Acest sfânt era din Nazaretul Galileii și a trăit pe vremea împăratului Decius. Deci, plecând de acolo, a venit în cetatea Pamfiliei, care se chema Mandron și aici, făcându-și o grădină în locul ce se zice Carmela, îngrijea de ea, scoțându-și hrana de care avea nevoie. Și era atât de cinstit și de curat cu inima, încât atunci când au venit cei ce căutau să-l prindă, găsindu-l pe câmp și îndreptându-și cuvântul către el, li s-a închinat lor din tot sufletul. Când aceștia i-au arătat pricina pentru care au venit la el, cum că ighemonul Publius îl cheamă, el le-a răspuns: dar ce nevoie are el de mine, că eu sunt și creștin? Să cheme la el pe cei ce sunt de un cuget și de o credință cu el. După ce a fost legat și a fost adus înaintea ighemonului și neîmplinind porunca acestuia de a aduce jertfă idolilor, i s-a bătut cuie de fier în picioare și a fost silit să meargă așa înaintea unui car. Atunci el, ieșind și căzând în genunchi și rugându-se lui Dumnezeu, și-a dat duhul.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui Marcu monahul ("Ascetul"), făcătorul de minuni.

Acest sfânt fiind iubitor de osteneală întru toate, s-a dat pe sine totodată, și cercetării Sfintelor Scripturi și a ajuns la desăvârșirea cea mai înaltă în sihăstrie și în virtute. Mărturie despre acestea sunt scrierile rămase de la el (în Filocalia românească, volumul 1), care sunt pline de tot felul de învățătură și de folos; și lucrarea minunilor i-a fost încredințată de Mântuitorul Hristos. Dintre minunile acestea este nevoie să istorisim aici una: pe când sfântul se găsea odată în curte și se cerceta pe sine însuși, a venit la dânsul o hienă sălbatică, aducând cu sine pe puiul ei care era orb și într-un chip umilit s-a rugat de sfânt să se milostivească de ea și să vindece orbirea puiului ei. Iar sfântul scuipând asupra ochilor celor bolnavi și rugându-se, i-a dat vederea. După câteva zile hiena i-a adus o piele mare de berbec ca mulțumire pentru că i-a vindecat puiul. Dar sfântul nu a primit-o, până ce hiena nu i-a făgăduit că pe viitor nu va mai ataca oile săracilor. Dacă sfântul era atât de milostiv față de firea celor necuvântătoare, cât de milostiv trebuie sã era față de oameni, cărora însăși părtășia firii le cere să fie plini de îndurare?

Atât de mare era curăția sfântului, încât preotul mănăstirii spunea sub jurământ că el nu a dat niciodată Sfintele Taine monahului Marcu; ci, ori de câte ori acesta venea să se împărtășească, era împărtășit de un înger, căruia i se vedea numai mâna din cot, ținând lingurița, când sfântul se împărtășea. Sfântul se depărtase de toate grijile și zgomotele lumii când era în vârstă de patruzeci de ani; și petrecând întru sihăstrie șaizeci de ani, s-a mutat către Domnul. Era mic de statură, spânatic la barbă și avea capul luminat pe dinlăuntru de harul Duhului Sfânt.

Resurse:

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Evloghiu din Palestina.

Sf. Mucenic Evloghiu era din Palestina. După moartea părinților săi păgâni, el și-a dat toată moștenirea săracilor, devenind un pelerin prin Palestina și convertind păgânii la credința creștină. În timpul unei persecuții el a fost arestat, torturat în mod groaznic și decapitat.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Evlampiu.

Sf. Mucenic Evlampiu a trăit în Palestina și i s-a tăiat capul pentru credința sa în Hristos.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Arhelau și a celor împreună cu dânsul o sută cincizeci și doi de mucenici, care prin sabie s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Ioan Bulgarul, care a mărturisit în Constantinopol, la anul 1784, și care prin sabie s-a săvârșit.

Sfântul Nou Mucenic Ioan s-a născut în Bulgaria în anul 1765. Musulmanii, crezând în mod fanatic că dacă vor converti cât mai mulți creștini la credința lor ei vor fi salvați și vor avea în viața de dincolo abundență de hrană și desfătări cu fecioare, foloseau toate metodele, bune și rele de a-i convinge pe creștini.

Pe când era doar un copil, Ioan își petrecea mult timp cu musulmanii și, încet-încet, a renunțat la Hristos, urmând credința musulmană. Pe când avea șaisprezece ani, și-a revenit din rătăcire, căindu-se amarnic pentru greșeala sa. Sf. Ioan a fugit la Muntele Athos, în Marea Lavră, unde a petrecut în pocăință, sub ascultarea unui părinte. El a dus o viață monahală strictă timp de trei ani și totuși, conștiința nu-i da pace. Astfel, cu binecuvântare de la duhovnic, el s-a decis să plece la Constantinopol și să mărturisească public pe Hristos, chiar să-și verse sângele pentru a spăla păcatul apostaziei de care se simțea vinovat.

Tânărul călugăr s-a îmbrăcat ca un turc, lucru care nu i se permite unui creștin să facă și, ajungând în Constantinopol, s-a dus direct la biserica Hagia Sophia, care a fost transformată în moschee. În fața musulmanilor și-a făcut semnul Sfintei Cruci și a început să spună rugăciuni creștine. Cu voce tare povestea cum el s-a născut creștin dar a căzut în rătăcire și s-a depărtat de credința lui Hristos. Striga mai departe cum că vrea în acel moment să se lepede de falsa credință musulmană și să se întoarcă din nou la Hristos.

Auzind aceste cuvinte, turcii au înnebunit de mânie, l-au prins și l-au torturat în felurite chipuri. "Leapădă-te de Hristos," strigau ei, "și întoarce-te la credința musulmană, altminteri vei muri."

Sf. Ioan a răspuns: "Fără Hristos, nu există salvare."

Agarenii  furioși l-au târât pe sfânt în curte unde i-au tăiat capul. În acest fel, Sf. Ioan a primit coroana muceniciei în 1784, la vârsta de 19 ani.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro
Biblia ortodoxa - www.biblia-ortodoxa.ro
Portal ortodox - www.crez.ro