Sinaxar 10 Martie

 

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea sfântului mucenic Codrat, cel din Corint, și a celor împreună cu dânsul: Ciprian, Dionisie, Pavel, Anecton și Crescent.

În timpul unei persecuții împotriva creștinilor, în secolul al III-lea, o creștină evlavioasă cu numele Rufina a fugit din Corint să se ascundă în munți, ca să scape de urmăritori. Acolo a născut un fiu, Codrat, după care ea a murit. Prin grija Domnului, copilul a fost ținut în viață, fiind hrănit în mod miraculos: un nor apărea deasupra lui și îi picura rouă dulce în guriță.

Sf. Codrat și-a trăit copilăria și tinerețea în sălbăticie. În adolescență el a cunoscut niște creștini de la care a învățat despre adevărata credință. Codrat a studiat gramatica și arta medicinii, având mare succes. Dar, cel mai mult timp și-l petrecea în singurătate, prin munți, în rugăciune și meditație la Dumnezeu. Anii treceau și mulți prieteni și ucenici îl căutau pentru un cuvânt de învățătură. Printre aceștia erau Ciprian, Dionisie, Anecton, Pavel, Crescent și mulți alții.

Din porunca păgânului împărat Decius (249-251), prefectul militar Iason a sosit la Corint ca să tortureze și să ucidă pe creștini. Fiind cel mai în vârstă dintre ei, Sf. Codrat a vorbit în numele tuturor, apărând cu demnitate credința în Hristos Mântuitorul, după care a fost supus torturii. În ciuda suferințelor inumane, el îi încuraja pe alții, spunându-le să nu le fie frică și să-și apere cu tărie credința.

Iason, văzând că nu-i poate convinge pe nici unul să se lepede de Hristos, i-a aruncat pe toți la fiarele sălbatice să fie sfâșiați de vii. Însă fiarele nu s-au atins de ei. Atunci, Iason a dat ordin să-i lege de picioare la trăsuri și să-i tragă prin tot orașul și mulți oameni din mulțime aruncau în martiri cu pietre. În cele din urmă aceștia au fost condamnați la decapitare cu sabia. La locul execuției, aceștia au cerut puțin răgaz pentru rugăciune și unul câte unul și-au plecat capetele sub sabie.

Discipolii sfântului Codrat care au mai rămas, au suferit și ei pentru Hristos: un alt Dionisie a fost înjunghiat noaptea; Victorin, Victor și Nichifor au fost zdrobiți într-o presă mare de piatră; lui Claudiu i s-au tăiat mâinile și picioarele; Diodor a fost aruncat în foc; Serapion a fost decapitat iar Papiu și Leonid au fost înecați în mare. Luând exemplul lor, multe femei creștine au ales să sufere de bună voie pentru Hristos.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Anastasia patriciana.

Sfanta Anastasia PatricianaÎn zilele împăratului Iustinian (527-565) trăia la Bizanț o femeie, cu numele Anastașia, temătoare de Dumnezeu, care se trăgea din părinți de neam ales și bogați. Era cea dintâi patriciană a împăratului și având adânc înrădăcinată în ea teama de Dumnezeu, umbla mereu pe căile Domnului. Avea o înfățișare frumoasă și era plină de bunătate așa încât toți erau încântați de purtările ei frumoase, chiar și împăratul. Dar, pentru că semănătorul neghinelor, diavolul, obișnuiește întotdeauna să zavistuiască ceea ce este bun și să dea asalturi împotriva oamenilor de ispravă, neîngăduindu-și niciodată odihnă, a făcut în așa fel ca Anastasia să fie urâtă de împărăteasă. Cunoscând prin cineva ura pe care i-o purta împărăteasa și fiind cu adevărat plină de cunoștință dumnezeiască, Anastasia și-a zis întru sine: O, Anastasia, la vreme potrivită vine împrejurarea aceasta; caută deci de-ți mântuiește sufletul tău și vei scăpa și pe împărăteasă de ura aceasta necugetată și-ți vei dobândi și ție împărăția cerurilor. Și cugetând acestea întru sine, a tocmit o corabie și adunându-și o parte oarecare din averea ei, iar pe toată cealaltă lăsând-o, a pornit la drum și a ajuns la Alexandria. Și construind acolo, în locul care se cheamă Pempton, o mănăstire mică, a rămas în ea, țesând veșminte sfinte și sârguindu-se să placă lui Dumnezeu. Mănăstirea aceasta a rămas până în zilele noastre, purtând numele de Mănăstirea Patricienei.

După o oarecare vreme împărăteasa mutându-se din viața aceasta (548), împăratul și-a adus aminte de Anastasia patriciana și a trimis să fie căutată cu multă stăruință pretutindeni. Iar mielușeaua lui Dumnezeu luând cunoștință de acest lucru, părăsind în timpul nopții mănăstirea ei, s-a dus în pustia Schetia la avva Daniil, și istorisind ea preafericitului bătrân cele cu privire la ea, acesta a îmbrăcat-o cu haine bărbătești și i-a pus numele Anastasie eunucul. Și așezând-o într-o peșteră, la o oarecare depărtare de lavra lui, a zidit-o acolo, punându-i ca rânduială să nu iasă niciodată din chilie și nici pe altcineva să nu mai primească la ea de atunci înainte. De asemenea el a mai rânduit pe unul din frați să-i aducă o dată pe săptămână un ulcior cu apă și să i-l pună afară lângă peșteră, după care să primească binecuvântare și să plece.

Această femeie vitează și neînduplecată petrecând acolo neajunsă de nimeni douăzeci și opt de ani, a păzit rânduiala bătrânului Daniil neștirbită. Ce minte sau ce limbă ar putea să înțeleagă, să povestească sau să scrie virtuțile dumnezeiești ale celor douăzeci și opt de ani pe care aceasta singură le-a înfățișat lui Dumnezeu în fiecare zi: lacrimile, suspinele, durerile, vegherile, rugăciunile, citirile, șederile în picioare, îngenuncherile și postirile? Și mai înainte de toate și după toate încăierările și răzvrătirile demonilor, plăcerile trupești, poftele cele rele și toate celelalte pe potriva acestora? De altă parte faptul că ea, care fusese patriciană și care fusese obișnuită întotdeauna să se întâlnească în palatul împărătesc cu mulțime de bărbați și femei, să rămână cu totul neajunsă de nimeni în decursul atâtor ani, depășește orice minte și orice cuget. În toate acestea însă ea s-a nevoit cu bine și a ajuns vas ales al Duhului Sfânt.

Când a cunoscut de mai înainte mutarea ei spre Domnul, a scris pe un hârb către bătrânul Daniil, următoarele cuvinte: "Părinte cinstite, ia cu tine în grabă pe ucenicul care îmi aduce apă și uneltele trebuitoare pentru îngropare și vino ca să îngropi pe Anastasie eunucul". După ce a scris acestea, a așezat hârbul afară, la ușa peșterii. Iar bătrânul încunoștiințându-se de acestea printr-o vedenie în timpul nopții, i-a zis ucenicului său: "Du-te, frate, la peștera în care se găsește fratele Anastasie eunucul și vezi că la ușa peșterii vei găsi un hârb cu scriere pe el; luându-l de acolo, întoarce-te cât poți mai degrabă aici". După ce acesta s-a dus și l-a adus, bătrânul citindu-l a lăcrimat. Și luând în grabă pe frate cu el și uneltele trebuitoare pentru îngropare au pornit la drum. Și deschizând peștera au găsit pe Anastasie eunucul cuprins de fierbințeală. Deci, bătrânul căzând la pieptul lui a plâns, zicând: "Fericit ești, frate Anastasie; că gândind mereu la ceasul acesta, ai disprețuit împărăția cea pământească; roagă-te acum pentru noi Domnului!"

Iar aceea a răspuns: "Eu, mai degrabă, părinte, am nevoie de multe rugăciuni în ceasul acesta". Și bătrânul a adăugat: "De aș fi luat-o eu înaintea ta, atunci aș fi putut ruga pe Dumnezeu!" Deci stând pe rogojină a îmbrățișat capul bătrânului, rugându-se. Iar bătrânul luând pe ucenicul său l-a pus în genunchi la picioarele ei, zicând: "Binecuvintează pe ucenicul meu și fiul tău!" Și ea a zis: "Dumnezeul părinților mei, Care stă înaintea mea în ceasul acesta al despărțirii mele de trup, Cel ce cunoaște toate nevoințele mele din peștera aceasta, pentru numele Tău și pentru slăbiciunea și chinul meu, să odihnească duhul părinților asupra lui, precum a odihnit duhul lui Ilie asupra lui Elisei". Și întorcându-se către bătrân, eunucul i-a zis: "Pentru numele lui Dumnezeu, părinte, să nu mă dezbrăcați de zdrențele cu care sunt acoperită și nimeni să nu cunoască cele cu privire la mine". Apoi, împărtășindu-se cu Sfintele Taine, a zis: "Dați-mi pecetea lui Hristos și rugați-vă pentru mine!" Și privind către răsărit a strălucit ca și cum ar fi primit în peșteră o rază de foc asupra feței ei. Și făcând semnul cinstitei cruci, a zis: "Doamne, în mâinile Tale îmi încredințez duhul meu". Și zicând acestea și-a dat duhul.

Atunci, au săpat o groapă înaintea peșterii, iar bătrânul Daniil, dezbrăcând haina pe care o purta, a zis ucenicului: "Îmbracă pe frate, fiule, pe deasupra celor cu care este îmbrăcat". Iar ucenicul îmbrăcând pe fericita Anastasia, sânii acesteia au fost văzuți de el, întocmai ca niște frunze veștejite, dar nu a spus bătrânului nimic despre aceasta. După ce s-a terminat înmormântarea, în timp ce ei se coborau către chilia lor, ucenicul a zis bătrânului: "Știai, părinte, că eunucul era femeie?" Dar bătrânul a răspuns: "Știam și eu, fiule, dar pentru ca acest lucru să nu se afle pretutindeni pentru aceasta am îmbrăcat-o cu haine bărbătești și i-am dat numele Anastasie eunucul, ca să nu bănuiască nimeni. Căci multă cercetare s-a făcut de împărat pentru ea, în toată țara și mai ales în locurile acestea. Ci, iată, cu harul lui Dumnezeu, ea a fost păzită de noi". Și atunci, bătrânul a început să-i povestească ucenicului cu de-amănuntul viața ei.

Tot în această zi pomenirea sfântului Marcian, care cu lemne fiind lovit s-a săvârșit din viață.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Mihail din Agrafa, cel ce a mărturisit în Tesalonic în anul 1544, care prin foc s-a săvârșit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro
Biblia ortodoxa - www.biblia-ortodoxa.ro
Portal ortodox - www.crez.ro