Sinaxar 11 Martie

 

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea celui între sfinți părintelui nostru Sofronie, patriarhul Ierusalimului.

Sf. Sofronie, patriarhul IerusalimuluiAcest preamare luminător al Bisericii era de fel din țara Feniciei celei încununate cu munții Libanului, s-a născut în cetatea Damascului, către anul 550, și se trăgea din părinți deopotrivă de evlavioși. Tatăl lui se chema Plinthas, iar mama lui Mira. Îmbinând istețimea pe care o avea de la naștere cu râvna deosebită la învățătură, a ajuns stăpân pe toate cunoștințele pe care le putea cineva dobândi în vremea aceea. Și încă de pe când se găsea în Damasc a deprins toată virtutea care pe atunci se izbutea numai în pustiu. Mai târziu s-a dus la Mănăstirea marelui Teodosie începătorul vieții de obște, unde aflând răgaz și trăind în liniște alături de Dumnezeu și-a întărit mintea și inima cu citirea dumnezeieștilor Scripturi, robindu-și tot cugetul întru ascultarea lui Hristos. Dorind însă după și mai multă învățătură și după o viață și mai curată, a pornit după trecere de mai multă vreme la Alexandria. Și găsind acolo un bărbat deosebit de vrednic, pe nume Ioan Moshu, care era plin de toată înțelepciunea și priceperea, a rămas la el și a locuit împreună cu el sub același cort și sub același acoperământ, ducând același fel de viață și având același gând, împărtășindu-se din cunoștințele aceluia și împărtășindu-i la rândul său pe ale sale. Îmbolnăvindu-se aici de o grea boală de ochi, a fost vindecat de către sfinții Chir și Ioan, cărora, drept plată a vindecării, le-a cerut îngăduința să treacă în scris minunile săvârșite de ei în fiecare zi. Și într-adevăr le-a trecut pe toate în scris.

Mai târziu, datorită vieții lui înalte, a ajuns episcop al Ierusalimului. Când sfânta cetate Ierusalim a căzut în mâinile perșilor, el s-a dus la Alexandria, la marele Ioan cel Milostiv, care păstorea pe atunci în scaunul apostolic de acolo. La săvârșirea din viață a acestuia, găsindu-se deci la Alexandria, într-un cuvânt de laudă el a arătat toată comoara cea nesfârșită de milostivire și înălțimea vieții sfântului Ioan cel Milostiv, deplângându-l și el îndeajuns de mult.

După ce s-a întors iarăși în sfânta cetate, nici nu se poate spune cu câtă grijă și trudă a păstorit Biserica ce-i fusese încredințată: el nu a dat câtuși de puțin somn ochilor lui și ațipire pleoapelor lui. Și lupta lui nu era numai împotriva demonilor, ci și împotriva ereticilor, pe care combătându-i cu dovezi din Scriptură și cu predaniile Părinților, ca și cu învățăturile lui proprii, îi punea pe fugă. El a lăsat Bisericii multe scrieri vrednice de cuvânt și de pomenire, în care învață pe credincioși trăirea cea dreaptă și viețuirea după voia lui Dumnezeu. Printre aceste scrieri sunt Limonariul (împreună cu Ioan Moshu), viața sfântului Ioan cel Milostiv și Viața sfintei Maria Egipteanca, cea deopotrivă cu îngerii printre femei, care a săvârșit în pustiu lupte mai presus de puterile omenești. Astfel trăind viață bună și bineplăcută lui Dumnezeu, învățând și pe alții și slujind ca o adevărată gură a lui Hristos, păstorind cu cuviință turma încredințată lui, după trei ani s-a mutat în pace la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pion, preotul sfintei Biserici din Smirna.

Acesta a fost preot al sfintei Biserici din Smirna și a trăit pe vremea lui Deciu împăratul. Pentru credința lui a fost prins împreună cu mai mulți alții și a fost dus mai întâi la Polemon, slujitorul zeilor păgâni, înaintea căruia a grăit cu curaj despre religie, cu mărturii din Scriptură și din istorie, încredințându-l despre cele viitoare din cele ce s-au întâmplat și că Dumnezeu va lămuri prin foc faptele oamenilor. După aceasta sfântul a fost dus la Elpidiu, un alt dregător de aceeași treaptă cu slujitorul zeilor păgâni, și în cele din urmă la proconsulul Cvintilian, din porunca căruia a primit moartea mucenicească prin foc.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Gheorghe cel Nou, purtătorul de Dumnezeu și făcătorul de minuni.

Acesta a trăit în timpul împăratului Ioan Tsimiskes și părăsindu-și soția, copiii și rudele, a ales mai degrabă calea cea strâmtă. Și luând asupră-și jugul lui Hristos cel preaușor, străbătea orașe și ținuturi și chiar și pustiul, lipsit fiind de toate, îndurerat și suferind. Deci, făcându-i-se cunoscut de la Dumnezeu sfârșitul, a venit la Constantinopol. Și ajungând la biserica sfântului Ioan Teologul, cea din Diipion, și-a aflat aici odihna în Domnul, rămânând acolo timp de șapte zile. Când au venit cei ce aveau să-l îngroape și au văzut fierul nespus de greu care îi acoperea trupul și tot trupul strâns în acest fier, au strigat: Doamne miluiește. Deci a fost pus într-o raclă făcută din marmură, în acea biserică, revărsând multe minuni de vindecări celor ce aleargă la această raclă cu credință. Dintre cei care s-au bucurat de purtarea lui de grijă mulți mai vestesc și astăzi tuturor minunile pe care le-a făcut lor sfântul.

Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Trofim și Talu, care au pătimit în Laodiceea.

În zilele împăraților Dioclețian și Maximian, pe când în Laodiceea era guvernator Asclepiu, s-a pornit o mare prigoană împotriva creștinilor. Și fiind prinși sfinții mucenici Trofim și Talu, au fost loviți cu pietre timp îndelungat, dar Dumnezeu păzindu-i au rămas neatinși. Văzând acest lucru dregătorul și cei ce erau împreună cu el și rușinându-se, i-au lăsat câtva vreme să trăiască nechinuiți. Fiind însă pârâți din nou, au fost aduși la judecată; aici, mărturisind cu îndrăzneală, înaintea tuturor, că Hristos este Dumnezeu adevărat și luând în derâdere idolii păgânilor și mustrând pe tirani, i-au pornit spre mânie. Pentru aceasta, spânzurându-i pe lemne, după ce i-au dezbrăcat cu totul, au pus de le-au strujit adânc trupurile. Dar sfinții, pe de o parte rugându-se lui Dumnezeu, iar pe de alta defăimându-i pe zeii elinești, au umplut de mânie pe dregător. Deci acesta hotărându-se sã sfârșească cu ei, a poruncit să-i răstignească pe cruce.

Fiind duși deci către locul unde urma să fie răstigniți, mulțime multă de popor venea după ei. Și în timp ce erau răstigniți se rugau și grăiau poporului cele ziditoare de suflet. Iar mulțimea se grăbea să se atingă de sfintele trupuri ale sfinților, unii adunând din picăturile lor de sânge, alții vreun ștergar, alții vreun obiect de metal care se găsea asupra lor, alții, în sfârșit, vreun alt lucru. Pe aceștia binecuvântându-i și făcându-le urări de bine, și-au dat sfintele lor suflete lui Dumnezeu. Unii dintre credincioși luând rămășitele pământești ale sfinților și ungându-le cu miruri și înfășurându-le în giulgiuri, le-au așezat în biserică. Și venind acolo și femeia lui Asclipeu și simțind balsamul care ieșea din racla sfinților mucenici, a așternut deasupra raclei o îmbrăcăminte de foarte mare preț. La câtva vreme după aceasta Zosim și Artemiu, doi bărbați evlavioși și credincioși, care erau din aceeași cetate cu sfinții, luând cu ei racla cu moaștele cele sfinte, au dus-o în cetatea lor, Stratonichi, ca la o milă depărtare, și au așezat-o într-un mormânt săpat într-o stâncă.

Tot în această zi, pomenirea aducerii moaștelor sfântului mucenic Epimah în Constantinopol.

Sfântul Mucenic Epimah din Alexandria s-a născut în Egipt. El a trăit în singurătate multă vreme, în Muntele Pelesium. În timpul unei persecuții împotriva creștinilor în Alexandria (prin anul 250), Sf. Epimah în râvna lui zeloasă a intrat în oraș, a distrus idolii păgâni și L-a mărturisit hotărât pe Hristos. Pentru acestea, sfântul a fost supus torturilor. Printre martorii la torturi era și o femeie oarbă de un ochi. Când un strop de sânge din trupul mucenicului a udat-o pe femeie, aceasta și-a vindecat ochiul bolnav.

După numeroase torturi teribile, sfântului i s-a tăiat capul cu sabia.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro
Biblia ortodoxa - www.biblia-ortodoxa.ro
Portal ortodox - www.crez.ro