Sinaxar 1 Mai

 

Ziua întâi, pomenirea sfântului prooroc Ieremia.

prorocul ieremiaAcesta din pântecele mamei sale s-a sfințit, și era sfânt Domnului și prooroc, trăgându-se din Anatot. După ce a fost robit Ierusalimul de către Nabucodonosor, împăratul Babilonului, el s-a coborât la Dafne în Egipt și acolo proorocind a fost ucis cu pietre de poporul lui Israel. Și murind a fost îngropat în locul de înmormântare a lui Faraon, pentru că egiptenii l-au mărit, văzând folosul de la el. Fiindcă prin rugăciunea lui fuseseră omorâte aspidele, care prăpădeau pe egipteni; de asemenea fuseseră omorâte și fiarele ce se aflau prin ape, pe care egiptenii le numesc efot, iar elinii crocodili. Pentru aceasta creștinii din acele părți, până astăzi, rugându-se merg în locul unde este mormântul proorocului, și luând țărână se tămăduiesc de mușcările aspidelor. Se spune că Alexandru Macedon stând deasupra mormântului proorocului, și aflând cele despre el, i-a mutat moaștele în Alexandria.

Deci a zis Ieremia către preoții Egiptului, că va să se facă un semn, adică au să se cutremure idolii Egiptului, și vor cădea la pământ din pricina Mântuitorului prunc ce se va naște în iesle din Fecioară. Și pentru aceea până astăzi, ei au în loc de Dumnezeu o fecioară lehuză, și punând un prunc în iesle, i se închină. Despre aceasta fiind întrebați de regele Ptolomeu, i-au spus că taina aceasta se trage de la strămoși, și a fost transmisă părinților lor de un cuvios prooroc, și că așteaptă sfârșitul tainei. Și spun despre proorocul acesta că mai înainte de prădarea Templului a luat chivotul legii și cele ce erau în el, și a pus de le-a îngropat sub o stâncă de piatră, și a zis către cei ce erau acolo: "S-a dus Domnul din Sinai la cer. Și iarăși va să vină în Sinai cu putere, și va fi vouă semnul venirii Sale, când se vor închina toate neamurile la lemn". Și a zis că nimeni în afară de Aaron preotul, nu va putea scoate chivotul acesta și că nimeni nu va deschide tablele care sunt în el, nici dintre preoți, nici dintre prooroci, în afară de Moise alesul lui Dumnezeu.

Iar la înviere întâi se va ridica chivotul și va ieși din pământ, și va fi pus în muntele Sinai, și se vor aduna toți sfinții acolo, așteptând pe Domnul, și fugind de vrăjmașul care va căuta să-i omoare. Iar în piatra aceea a scris cu degetul său numele lui Dumnezeu și s-a făcut tiparul literelor ca o cioplitură de fier. Și nor luminos îndată a acoperit numele acela. Și nu va putea nimeni să chibzuiască locul, și nici nu va putea să cinstească numele lui Dumnezeu până în ziua aceea. Însă piatra este în pustiu, unde s-a făcut întâi chivotul de Veseleil între doi munți, unde zac Moise și Aaron. Și se arată noaptea norul ca lumina la locul acela în chipul cel dintâi, după cum israelitenilor li se arăta norul noaptea și-i lumina.

Proorocul Ieremia era bătrân de ani, mic la statul trupului, barbă având din sus lată și jos îngustă. Și se face soborul lui în biserica sfântului apostol Petru, care este aproape de biserica cea mare.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Vatá Persul, care de sabie s-a săvârșit în timpul prigoanei lui Sapor al II-lea, împăratul perșilor și închinător al focului.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Filozoful, care de sabie s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea cuvioasei Isidora, nebuna în Hristos, de care vorbește și Paladie în a sa Istorie lausiacă.

Sfanta Isidora, cea Nebuna-pentru-Hristos, s-a nevoit in Manastirea Tabenna din Egipt in timpul secolului al VI-lea. Prefacandu-se nebuna, ea se comporta ca o persoana anormala, care nu statea la masa cu celelalte maicute din manastire. Unele o priveau cu mila dar Isidora a indurat acestea cu rabdare si smerenie, multumind lui Dumnezeu pentru toate.

Ea facea cele mai urate si murdare munci de la bucatarie si din toata manastirea. Isi acoperea capul cu o carpa si in loc de mancare gatita, se hranea cu spalaturile ramase in oalele murdare. Ea nu s-a maniat niciodata, nu a spus nici o vorba jignitoare nimanui, nu a cartit niciodata impotriva lui Dumnezeu sau a vietuitoarelor manastirii, folosind mult tacerea.

Odata, un calugar din desert, Sf. Pitirim, a avut o viziune in care i-a aparut ingerul Domnului care i-a spus sa mearga la manastirea Tabenna unde va vedea o maicuta care umbla cu o carpa pe cap. Ea slujeste tuturor cu dragoste si indura mila lor fara sa se planga iar inima si gandurile ei sunt numai la Dumnezeu. "Dar tu, care stai in singuratate, ai ganduri care zboara deasupra intregii lumi."

Parintele s-a pornit spre manastirea Tabenna dar nu a gasit-o printre maicute pe cea despre care i s-a spus in vedenie. Dar ele au dus-o pe Isidora la sfant, considerand-o demonizata. Aceasta a cazut in genunchi in fata lui cerand binecuvantare dar Sf. Pitirim s-a inchinat pana la pamant cerandu-i ei sa-l binecuvanteze mai intai. 

Maicutele au ramas uimite de cele intamplate si sfantul le-a raspuns urmatoarele: "In fata lui Dumnezeu Isidora este mult mai sus decat noi toti!"  Auzind acestea ele s-au cait si au marturisit ca s-au comportat necuviincios cu aceasta sfanta maicuta, cerand iertare pentru fapta lor.

Sfanta Isidora, stanjenita ca a fost descoperita in lucrarea ei, s-a ascuns intr-un loc nestiut de nimeni si se presupune ca s-a mutat la Domnul in jurul anului 365.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Sava, care s-a săvârșit fiind spânzurat în smochin.

Tot în această zi, pomenirea sfinților măriților trei noi cuvioși mucenici: Eftimie, ce se trăgea cu neamul din Demiga Peloponesului, și în Constantinopol la anul 1814, la douăzeci și două martie în Duminica Floriilor, prin sabie s-a nevoit; a lui Ignatie cel ce se trăgea din Zagora veche și în Constantinopol, în același an, la opt octombrie, prin sugrumare s-a săvârșit; și a lui Acachie, cel ce se trăgea din Tesalonic și în Constantinopol la anul 1815, la întâi mai, prin sabie s-a săvârșit.

Se săvârșește pomenirea acestor trei sfinti noi-mucenici în cinstitul lor mucenicesc locaș ce se află la Schitul cinstitului Înaintemergător de la Manastirea Sfântul Pantelimon din Muntele Atos, unde se gasesc si capetele mucenicilor.

Sfântul noul mucenic Eftimie este pomenit aparte si in ziua de 22 martie. Iar sfântul noul-mucenic Ignatie este pomenit aparte în ziua de 8 octombrie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro
Biblia ortodoxa - www.biblia-ortodoxa.ro
Portal ortodox - www.crez.ro