Sinaxar 4 Mai

 

În această lună, în ziua a patra, pomenirea sfintei mucenice Pelaghia cea din Tars.

Sfânta Pelaghia din Tars în Cilicia (sud-estul Asiei Mici) a trăit în timpul lui Dioclețian (284-305), sec. al III-lea, fiind fiica unor păgâni de vază. După ce a auzit de Iisus Hristos de la niște prieteni creștini, a crezut în El și a hotărât să se păstreze fecioară, închinîndu-și toată viața Domnului.

Moștenitorul împăratului Dioclețian, un băiat adoptat de acesta, a văzut-o pe fecioara Pelaghia și rănindu-se de frumusețea ei a cerut-o de soție. Sfânta fecioară i-a răspuns tânărului că ea s-a afierosit lui Hristos Mirele cel Veșnic și că nu va avea parte de căsătorie pe pământ.

Răspunsul l-a mâniat foarte pe tânăr dar a lăsat-o o vreme să se mai gândească. În același timp, Pelaghia a convins-o pe mama sa să o lase să meargă în vizită la asistenta care a crescut-o în copilărie, vroind, de fapt să-l caute pe Episcopul Linus din Tars care s-a retras în munți în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor și ea îl căuta ca să o boteze acesta. Pelaghia îl văzuse pe episcop în vis și a impresionat-o foarte mult. Sfântul a fost cel care a sfătuit-o să se boteze. Sfânta a pornit la drum să o viziteze pe asistentă, îmbrăcată frumos, într-o trăsură și însoțită de un alai de servitori, după cum a fost dorința mamei sale.

Pe drum, prin grație divină, fecioara l-a întâlnit pe Episcopul Licinius, pe care l-a recunoscut imediat din vis, a căzut la picioarele lui și i-a cerut botezul. La rugăciunile episcopului, un izvor de apă a țâșnit din pământ.

Episcopul a făcut semnul crucii peste Sf. Pelaghia și în timpul Sfintei Taine a Botezului îngerii au acoperit-o pe cea aleasă cu o mantie strălucitoare. După ce a împărtășit-o pe fecioară au înălțat rugăciuni de mulțumire împreună lui Dumnezeu și a lăsat-o să pornească mai departe la drum. Atunci ea și-a scos hainele cele prețioase și și-a lăsat doar o rochie albă, simplă, dîndu-și toate ale ei săracilor. Vorbindu-le apoi servitorilor săi despre Iisus Hristos, mulți dintre ei s-au convertit crezînd în Dumnezeu.

Pelaghia a încercat să o convingă pe propria ei mamă să se creștineze dar aceasta, întunecată la minte, a trimis un mesaj fiului împăratului spunîndu-i că Pelaghia era creștină și că nu mai vrea să se mărite. Tânărul, disperat că a pierdut-o pe marea sa iubire, s-a aruncat în sabie. Auzind acestea, mama Pelaghiei temîndu-se de răzbunarea împăratului, a legat-o pe fată și a dus-o la împărat ca și pe o creștină răspunzătoare de moartea moștenitorului tronului. Împăratul a fost captivat de frumnusețea fecioarei și a încercat să o convingă să renunțe la religia ei, promițîndu-i toate bunurile de pe pământ dacă îi va fi soție.

Sfânta fecioară a refuzat oferta împăratului cu dispreț, spunîndu-i: "Ești nebun, împărate, să-mi spui mie acestea. Nu-ți fac voia și urăsc căsătoria murdară pe care mi-o propui pentru că eu îl am pe Hristos al meu Mire, Împăratul Cerurilor. Nu vreau coroana ta pământească cea degrabă pieritoare pentru că Domnul mi-a pregătit în cer trei coroane care nu vor pieri niciodată. Prima este pentru credința în Dumnezeul adevărat în care am crezut cu toată inima, a doua este pentru curăție, pentru că mi-am păstrat fecioria în numele Domnului și a treia este pentru mucenicie pentru că vreau să îndur orice chin pentru El și să-mi dau sufletul din iubire pentru Hristos."

Dioclețian a condamnat-o pe Pelaghia să fie arsă într-o baie de bronz clocotită. Nelăsînd pe călăi să îi atingă trupul, sfânta s-a însemnat cu semnul sfintei cruci și a intrat în baia clocotită în care toată carnea i s-a topit împrăștiind un miros puternic de mir în tot orașul. Oasele Sfintei Pelaghia au rămas neatinse și păgânii le-au luat și le-au dus undeva în afara orașului. În jurul moaștelor s-au pus patru lei care n-au îngăduit nici unei viețuitoare să se apropie de ele. Aceștia au păzit moaștele până la venirea episcopului Linus care le-a îngropat cu multă slavă. Mai târziu s-a construit și o biserică pe locul unde s-au aflat cinstitele moaște.

În slujba de pomenire a Sfintei Mucenițe Pelaghia din Tars se spune că a a fost învrednicită de "minunate vedenii." Ea mai este prăznuită și în ziua de 7 octombrie. În timpul Împăratului Constantin, (306-337), când persecuțiile împotriva creștinilor au încetat, s-a construit o biserică pe locul de înmormântare a Sfintei Pelaghia.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ilarion, făcătorul de minuni.

Acesta din tinerețe Crucea pe umeri ridicând, a urmat Stăpânului celui răstignit, și patimile trupești supunându-le duhului a primit de la Dumnezeu bogat dar de minuni: de a vindeca felurite boli și să izgonească demonii. Închizându-se el într-o căsuță mică, și aflându-se afară de toată tulburarea și strălucit fiind cu toată nepătimirea, a primit dumnezeiescul har al preoției; și răbdând mulți ani aspra petrecere, a fost de toți lăudat pentru nenumăratele lui minuni. Căci certa vietățile ce stricau semințele odrăslite, oprea grindina, pământul cel însetat l-a adăpat cu ploaie, și repejunea râului, ca Elisei, a despărțit-o și a trecut-o. A vindecat mâna cea uscată a unui oarecare creștin, a dăruit orbilor vedere, și a îndreptat picioarele șchiopilor, și alte multe minuni a făcut spre slava adevăratului nostru Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Nichifor, egumenul Mănăstirii Midichiei, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Nichifor Isihastul (din singuratate), cel ce s-a liniștit în cele mai pustii locuri ale Muntelui Atos.

Sfântul Nichifor a fost învățătorul Sf Grigore Palama (prăznuit în 14 noiembrie). Acesta a cresut ca și romano-catolic dar după o călătorie în Imperiul Bizantin a devenit ortodox. Sf. Nichifor a trăit ca isihast în Muntele Athos și s-a sfârșit din viață înainte de anul 1300. Lucrarea sa "Despre trezvie și păzirea inimii " se găsește în Filocalie: Preaînțeleptul meșteșug pentru rugăciunea minții (rugaciunea lui Iisus, rugaciunea inimii) ce se află la Filocalie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Atanasie, episcopul Corintului.

Acest Parinte a adormit pe vremea împărăției lui Vasile și a lui Constantin, la anul 977, și a lăsat posterității comentarii ale sfintelor scripturi și un Tratat asupra motivelor morții lui Iisus Hristos pe Cruce.

Tot în această zi, pomenirea sfinților părinți Afrodisie, Leontie, Antonie, Mel, Valerian și Macrovie și a mulțimii celor ce împreună cu ei au mărturisit în Schitopoli, în Palestina.

Tot în această zi, pomenirea aducerii moaștelor sfântului și dreptului Lazăr, prietenul Mântuitorului Hristos, și a purtătoarei de mir Mariei Magdalenei, care aducere a fost pe vremea lui Leon Filosoful și iubitorul de Hristos, la anul opt sute nouăzeci (890 d. Hr.).

Tot în această zi, pomenirea sfintei Monica, mama fericitului Augustin.

Sfânta Monica, mama Fericitului Augustin din Hiponia (prăznuit în 15 iunie), s-a născut în 322 în Tagaste, Africa de Nord. Părinții ei erau creștini dar nu avem prea multe date despre copilăria ei. Mai multe aflăm din Cartea a IX-a a Confesiunilor scrise de fiul ei.

Sf. Monica a fost căsătorită cu un funcționar păgân numit Patritius, aprins din fire și cam imoral. La început, soacra sa nu o plăcea, dar Monica s-a făcut plăcută prin firea ei blândă. Spre deosebire de multele femei care erau bătute de soți în acele vremuri, ea nu era bătută pentru că știa să tacă, "punînd strajă gurii ei" în preajma lui. (Ps. 38/39:1).

Sf. Monica și Patritius au avut trei copii: Sf. Augustin, Navigius și Perpetua. Dar faptul că soțul ei nu a lăsat-o să-i boteze i-a cauzat multă durere. Ea și-a făcut probleme pentru Augustin, care trăia cu o tânără în Cartagina și avea un fiu nelegitim cu aceasta. Rugăciunile sale stăruitoare și lacrimile nesfârșite pentru fiul ei l-au înduplecat în cele din urmă pe soțul ei să se convertească la creștinism înainte de a se stinge din viață. Însă Augustin continua prin viața pe care o ducea, să se îndepărteze de Hristos.

Aflîndu-se în Cartagina, Augustin s-a lăsat prins în secta maniheiană. Mama sa era îngrozită și a făcut tot posibilul să-l întoarcă pe drumul bun. În vis i s-a arătat că trebuie să fie blândă și să aibă răbdare cu fiul ei. Dar Augustin nu a ascultat-o și a rămas în rătăcirea sa timp de 9 ani. Sf. Monica a fost foarte dezamăgită dar nu a renunțat să spere că-l poate ajuta pe fiul ei. Chiar a încercat să ceară ajutorul unui episcop care a fost el însuși maniheian, dar acesta a refuzat să se contrazică cu Augustin spunînd că nu îl poate ilumina pe tânăr deoarece acesta este încă atras de noutatea ideologiei sale. Dar a liniștit-o pe mamă spunîndu-i: "Du-te pe drumul tău că nu se poate ca fiul unor astfel de lacrimi să rămână pierdut."

Sf. Monica s-a dus la Roma cu Augustin când acesta a ținut cursuri acolo în 383. Mai târziu, a avut o întâlnire la Milano unde l-a întâlnit pe Sf. Ambrozie (prăznuit în 7 decembrie) rămânînd foarte impresionat de predica acestuia. Episcopul Ambrozie a ajuns să o prețuiască foarte mult pe Sf. Monica și de multe ori l-a felicitat pe Augustin pentru că avea așa o mamă virtuoasă.

Într-o zi, Augustin citea Noul Testament într-o grădină și a ajuns la Romani 13:12-14. Atunci s-a hotărât să lase în urmă "lucrurile celui rău" și "să se îmbrace în Domnul Iisus Hristos". A fost botezat în ajunul Paștilor în anul 387.

După ce a fost botezat Augustin și mama lui au plănuit să meargă în Africa. S-au oprit să se odihnească în Ostia unde Sf. Monica s-a dus la Domnul la vârsta de 56 de ani. Ea a fost îngropată în Ostia și sfintele ei moaște au fost transferate în cripta unei biserici în sec. al VI-lea. Nouă secole mai târziu, moaștele Sf. Monica au fost duse la Roma.

În Occident, Sf. Monica este considerată patroana soțiilor și mamelor ale căror bărbați sau copii sunt rătăciți.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro
Biblia ortodoxa - www.biblia-ortodoxa.ro
Portal ortodox - www.crez.ro