Sinaxar 5 Mai

 

În această lună, în ziua a cincia, pomenirea sfintei mari mucenițe Irina.

Sf. Mucenita IrinaAceasta a fost singura fiică născută lui Liciniu, regele din cetatea ce se cheamă Maghedon. La început sfânta s-a numit Penelope, și atât strălucea cu frumusețea trupului, încât întrecea pe vârstnicile ei. Ea trăia într-un turn înalt zidit de tatăl său, cu treisprezece fecioare frumoase, având multă avere spre slujba ei, și scaun, masă și sfeșnic, toate făcute de aur. Și era când a fost așezată acolo de șase ani, fiind învățată de oarecare bătrân Apelian, pe care îl rânduise Liciniu să intre la dânsa. Într-una din zile, ea a văzut că a venit o porumbiță, și aducând o ramură de măslin, a pus-o pe masă; iar un vultur aducând o cunună făcută din flori a pus-o pe masă. Apoi a văzut că a venit pe altă fereastră un corb și a pus un șarpe pe masă. De acestea mirându-se ea, și cugetând ce pot să însemne a întrebat pe bătrânul Apelian, care i le-a dezlegat zicând: Că porumbița este nevoința gândului ei și ramura cea de măslin este pecetea lucrurilor și deschiderea botezului; iar vulturul, care este împărat celorlalte păsări, prin cunună îi însemna biruința spre bunătățile cele alese; iar corbul care adusese șarpele, însemna necazul și reaua ei pătimire. În scurt spunând, i-a tâlcuit și i-a arătat ei nevoința muceniciei, ce avea să îndure pentru Hristos. Și alte preamărite pentru dânsa se spun.

Se spune că i s-a dat numele prin chemare de înger, în loc de Penelope, fiind numită Irina, și că acel înger a învățat-o credința lui Hristos și i-a spus că se vor mântui multe suflete printr-însa. Și că va veni la dânsa Timotei, ucenicul lui Pavel, și o va boteza. Iar când acestea s-au împlinit, ea zdrobind idolii tatălui său, i-a aruncat jos. Pentru aceasta a fost mai întâi cercetată de tatăl său, care a poruncit să fie dată să o calce caii, dintre care unul în loc să-i facă ei vreun rău, s-a repezit asupra tatălui ei și l-a trântit jos și l-a omorât și a fericit pe sfânta cu glas omenesc. Iar ea îndată fiind eliberată din legături, la rugămintea poporului a făcut rugăciune, și a înviat pe tatăl ei, care a crezut în Mântuitorul Hristos, cu trei mii de oameni și cu femeia sa dimpreună, și primind botezul, a lăsat împărăția, și-a petrecut viața în turnul ce zidise pentru fiica sa.

După aceea, luând împărăția Sedechie, sfânta a fost silită să jertfească la idoli și neplecându-se, a fost aruncată cu capul în jos într-o groapă adâncă, în care erau tot felul de târâtoare veninoase și a rămas nevătămată. După patru zile, fiind scoasă de acolo, a fost supusă la multe chinuri, dar a rămas sfânta nevătămată. Pentru această minune au trecut la credința în Hristos opt mii de suflete.

După ce a căzut Sedechie din împărăție, s-a ridicat Savorie, fiul său, cu oaste asupra aceluia ce-l scosese pe tatăl său din împărăție. Atunci întâmpinând sfânta Irina pe Savorie înaintea cetății, l-a orbit și pe el și pe oastea lui cu rugăciunea, și iarăși cu rugăciunea l-a făcut să vadă. Pentru aceasta nemulțumitorii au supus-o la multe chinuri, dar desfăcându-se pământul a înghițit pe slugile tiranului, din care pricină au trecut mulți la credința în Hristos. Și rămânând tiranul încă tot în necredință, a venit îngerul Domnului și lovindu-l l-a ucis.

Și fiind sfânta slobodă, umbla prin cetate, făcând multe și mari minuni și în alte multe cetăți unde a mers și unde a propovăduit pe Hristos, fiind supusă la nenumărate chinuri, din care rămânea nevătămată, de către regele Numenau în cetatea Calinicon și de către regele perșilor Savorie. Aceste minuni după gândurile omenești pot părea unora de necrezut, dar la Dumnezeu toate sunt cu putință cele ce la oameni sunt în neputință. Așadar, pe scurt, a fost adusă sfânta la judecată, mai întâi adică de tatăl ei, Liciniu, a doua oară de Sedechie și Savorie și Numerian fiul lui Sevastian și de eparhul Vavdon, și Savorie regele perșilor; iar cetățile în care a mărturisit sunt acestea: Maghedon patria ei, Calinicon, Constantina și Mesimvira. Pomenirea muceniciei ei a fost scrisă de Apelian dascălul său.

Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Neofit, Gaie și Gaian.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Efrem.

EfremSfântul Nou Mucenic și Făcător de Minuni Efrem s-a născut în Grecia la 14 septembrie, 1384. A rămas fără tată pe când era încă tânăr și mama a rămas singură să crească șapte copii.

Când Efrem a împlinit 14 ani, Bunul Dumnezeu i-a călăuzit pașii către o mănăstire din Muntele Amoman, lângă Nea Makri din Atica. Mănăstirea avea hramul Buneivestiri și a Sfintei Parascheva. Aici el și-a luat crucea lui Hristos pe care toți cei ce vor să-L urmeze trebuie să o facă (Mat. 16:24). Aprins de dragostea pentru Domnul Sf. Efrem s-a supus de bunăvoie disciplinei monastice. Timp de aproape 27 de ani el a urmat exemplul vieții sfinților și pustnicilor deșertului. Cu râvnă dumnezeiască el L-a urmat pe Hristos și s-a dezrobit de plăcerile lumești. Din mila Domnului și-a purificat sufletul de patimile omorâtoare devenind vas ales al Sfântului Duh, fiind învrednicit și de înalta treaptă a preoției, slujind cu multă smerenie și zdrobire de inimă în altar.

În 14 septembrie 1425, barbarii turci au atacat mănăstirea dinspre mare, distrugînd-o și prădînd locurile învecinate. Sf. Efrem a fost unul din victimele urii lor sălbatice. Mulți călugări au fost torturați și decapitați dar Sf. Efrem a rămas calm. Acest lucru i-a înfuriat pe turci și i-au făcut să-l arunce în temniță pe Efrem pentru a-l tortura și a-l forța să renunțe la Hristos.

Ei l-au închis într-o celulă mică, fără pâine sau apă, bătîndu-l în fiecare zi în speranța că-l vor determina să se facă musulman. Timp de mai multe luni sfântul a fost chinuit groaznic dar nu s-a lepădat de Dumnezeul lui. Văzînd aceasta, turcii au hotărât să-l ucidă. Într-o zi de joi, 5 mai 1426, a fost scos din celulă, întors cu capul în jos și legat de un dud. După aceea l-au bătut și l-au batjocorit întrebîndu-l așa: "Unde e Dumnezeul tău?", "De ce nu te ajută acum?" Dar sfântul nu și-a pierdut curajul și continua să se roage: "O, Doamne nu asculta vorbele acestor oameni și facă-se totul după voia Ta."

Barbarii i-au smuls barba sfântului și l-au torturat până când a slăbit putera lui. Sângele curgea și hainele îi erau numai fâșii. Corpul îi era aproape despuiat și plin de răni dar agarenii nu erau mulțumiți continuînd să-l chinuie. Unul din ei a luat un băț încins și l-a înfipt violent în buricul sfântului. Țipetele lui de durere îți sfâșiau inima. Sângele a început să curgă valuri din stomac dar turcii nu s-au oprit. Au repetat aceleași torturi iar și iar până când tot corpul i s-a contorsionat și membrele i s-au răsucit. Sfântul nu mai avea putere să vorbească și se ruga în gând Domnului să-i ierte păcatele. Din gură i-au pornit saliva și sângele și tot pământul sub el era roșu. Curând sfântul a leșinat. Crezînd că a murit, păgânii i-au tăiat legăturile cu care era legat de pom și trupul sfântului a căzut la pământ. Mânia lor era diabolică și chiar căzut jos ei continuau să-l lovească. La un moment dat sfântul a deschis ochii și s-a rugat: "Doamne, în ale Tale mâini îmi dau sufletul." Pe la nouă dimineața sufletul mucenicului s-a despărțit de trup.

Aceste fapte au rămas uitate aproape 500 de ani, până în 3 ianuarie, 1950. Pe atunci s-a ridicat o mănăstire de maici pe locul celei vechi. Stareța Macaria (+ 23 aprilie, 1999) se plimba printre ruinele mănăstirii cu gândul la numeroasele moaște ce vor fi fost împrăștiate pe acel pământ și la sângele care a udat copacul ortodoxiei. Ea și-a dat seama că acela era un pământ sfânt și s-a rugat la Dumnezeu să o învrednicească să vadă măcar pe un sfânt dintre cei care au trăit acolo.

După un timp i se părea că aude o voce care-i spune să meargă să sape într-un anumit loc. Ea a arătat acel loc unui meșter angajat să facă reparații la mănăstire. Omul n-a prea vrut să se apuce de săpat acolo pentru că el avea de săpat în altă parte. Văzînd că nu-l poate convinge, Maica stareță l-a lăsat să meargă unde avea el de săpat dar s-a rugat la Domnul să nu poată săpa, astfel încât atunci când s-a apucat omul a dat de piatră. A mai încercat în trei sau patru locuri și s-a întâmplat același lucru. În cele din urmă a acceptat să facă ascultare și a săpat în locul indicat de maică.

Printre ruinele unei chilii, bărbatul a dat la o parte molozul și a început să sape în viteză. Stareța l-a rugat să se liniștească și să sape ușor pentru că nu vrea să strice trupul pe care crede că-l vor descoperi acolo. El a luat-o în râs când a auzit că se așteaptă să găsească moaștele unui sfânt. Dar la o adâncime de șase picioare, au descoperit capul unui om al lui Dumnezeu care pe loc a umplut locul de miros bineplăcut. Meșterul s-a albit la față și n-a mai putut grăi. Maica Macaria l-a rugat să se retragă și să o lase singură acolo. Apoi a îngenunchiat și a sărutat moaștele cu multă evlavie. Dînd la o parte tot mai mult pământ, a descoperit mânecile de la rasa sfântului. Țesătura era groasă și părea să fi fost țesută la un război foarte vechi. A descoperit apoi tot corpul, dezvelind sfintele moaște ale unui mucenic.

Maica Macaria se afla tot în acel oc sfânt și la Vecernie, așa că citi sfânta slujbă acolo. Dintr-o dată a auzit un zgomot de pași care veneau de la mormânt înspre ea, traversînd toată curtea, până la ușa bisericii. Erau pașii unui om hotărât și cu caracter puternic. Maicii i-a fost teamă să se întoarcă să se uite ce se aude când o voce a întrebat-o: "Cât timp vrei să mă mai lași aici?"

Atunci a văzut în fața ei un călugăr înalt, cu ochii mici și rotunzi și cu barba până la piept. În mâna stângă avea o lumină puternică și cu dreapta binecuvânta. Maica Macaria a fost cuprinsă de bucurie și frica i-a dispărut. "Iartă-mă," spuse ea, "Am să mă ocup de tine mâine, când Domnul va aduce zorii zilei ." Sfântul a dispărut și stareța a continuat să citească slujba de seară.

În dimineața următoare după utrenie, Maica Macaria a curățat osemintele și le-a așezat într-un ungher al altarului bisericii, aprinzînd și o candelă în fața lor. În acea seară Sf. Efrem i s-a arătat în vis mulțumindu-i că a avut grijă de el și spunîndu-i că îl cheamă Efrem. Din gura sfântului a auzit povestea vieții lui și mucenicia pe care a suferit-o.

Sf. Efrem l-a slăvit pe Dumnezeu în timpul vieții lui și prin moartea lui, de aceea Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni. Cei care se închină la sfintele sale moaște cu dragoste și credință se vindecă de nenumărate boli și infirmități și este grabnic ajutător la rugăcinile celor care-l cheamă.

Tot în această zi, pomenirea icoanei Maicii Domnului "Potirul nesecat".

potirul nesecatIcoana Maicii Domnului "Potirul Nesecat" a fost desoperită în Rusia în anul 1878. Un soldat în rezervă din Tula obișnuia să-și dea toată pensia pe alcool, distrugîndu-și sănătatea. Deși a ajuns să nu mai poată merge, el continua să bea.

Într-o noapte un sfânt i-a apărut în vis sfătuindu-l să meargă la Mănăstirea Maicii Domnului din Serpuhov. "Să ți se facă o molitfă în fața icoanei "Potirul Nesecat." Pentru că nu avea nici un ban și nici nu putea să meargă, omul nu a luat în seamă visul. Dar sfântul i-a apărut și a doua și a treia oară, îndemnîndu-l mai aspru să meargă la mănăstirea de care i-a spus.

Atunci, târîndu-se în patru labe, omul a ajuns până în satul învecinat și s-a oprit la casa unei femei bătrâne care i-a doftoricit picioarele și bărbatul a început să se simtă mai bine. În ziua următoare el a pornit din nou la drum, la început cu două cârje, apoi cu una, până ce a ajuns la mănăstire.

Acolo el le-a povestit călugărilor visul său, dar nici unul din ei nu părea să știe de existența vreunei astfel de icoane. În cele din urmă, unul dintre ei și-a amintit de o icoană în care era pictat un potir. Pe spatele ei scria "Potirul Nesecat." După ce i s-a făcut molitfa țăranul s-a întors acasă complet sănătos și vindecat de alcoolism.

Noutățile despre această minune s-au răspîndit cu repeziciune și mulți suferinzi de patima beției împreună cu familiile lor veneau să se roage în fața icoanei. Mulți dintre ei se reîntorceau să aducă mulțumiri Maicii Domnului pentru vindecare și pentru că a răspuns la rugăciunile lor.

În fiecare duminică la Mănăstirea Serpuhov-Vyotsk se citește molitfa și acatistul Potirul Nesecat în fața icoanei pentru cei suferinzi de patima beției.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro
Biblia ortodoxa - www.biblia-ortodoxa.ro
Portal ortodox - www.crez.ro