Sinaxar 19 Mai

 

În această lună, în ziua a nouăsprezecea pomenirea sfântului sfințitului mucenic Patrichie, episcopul Prusei, și cei împreună cu el Acachie, Menandru și Polien.

PatrichieDintre aceștia, Patrichie episcopul Prusei, fiind pârât că credea în Hristos, a stat de față înaintea eparhului Iulie, care căutând să-l facă să se închine la idoli, îi spunea că izvorârea apelor celor calde se înfierbântă prin purtarea de grijă a zeilor și sunt vărsate pentru binele oamenilor. Iar sfântul mucenic i-a răspuns că întru-adevărat pentru binele oamenilor izbucnesc apele cele fierbinți, însă prin puterea Domnului nostru Iisus, Care a rânduit două locuri: unul plin de bunătăți, în care se odihnesc drepții, iar celălalt plin de întuneric și de foc, unde vor fi osândiți păcătoșii după învierea cea din morți ; și căuta sfântul să explice eparhului felul și rostul acestei rânduieli dumnezeiești, însă eparhul a poruncit să fie aruncat în mijlocul izbucnirilor de ape fierbinți, care lui nimic nu i-au stricat ci mai vârtos acelora ce l-au băgat. Atunci i s-a tăiat capul cu sabia împreună cu Acachie și Menandru și Polien. Și se face soborul lor în casa preasfintei de Dumnezeu Născătoarei.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Memnon, făcătorul de minuni.

Cneaz DimitriTot în această zi, pomenirea sfântului Dimitri Donskoi, Mare Cneaz al Moscovei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Arolot.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Chiriachi, care prin foc s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei mucenițe Teotimi, care prin sabie s-a săvârșit.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro
Biblia ortodoxa - www.biblia-ortodoxa.ro
Portal ortodox - www.crez.ro