Sinaxar 27 Mai

 

În această lună, în ziua a douăzeci și șaptea, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Eladie.

Acest sfânt curățindu-se pe sine de toată înșelăciunea și făcându-se vas ales Sfântului Duh, a fost uns prin alegere dumnezeiască arhiereu, și i s-a încredințat ocârmuirea Bisericii lui Hristos. Ca un bun păstor alunga pe oamenii cu chip de lup de la turma sa, și ca un vrednic și priceput chivernisitor, o chivernisea, păzind-o necălcată și neviclenită de tot răul. Iar de vreme ce tiranii îl aduseră înaintea lor legat, atunci mai vârtos a strălucit și a luminat cugetele credincioșilor. Căci mergând cu osârdie la chinuri și propovăduind pe față dreapta credință, a fost dat la multe munci, și foarte rău fiind strujit la trup, i s-a arătat Hristos Dumnezeul nostru că-i vindecă toată chinuirea rănilor, și de aci înainte a devenit și mai osârdie. Deci, umplându-se tiranii de mânie, au pus pe sfântul la mai grele chinuri și muncindu-l și mai cumplit, și-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Terapont, episcopul Sardiei.

Acest sfânt mucenic Terapont, a fost arhiereu al sfintei Biserici din Sarde, unde prin învățăturile sale, pe mulți păgâni din înșelăciunea idolilor a întors către Hristos și cu sfântul botez i-a luminat. Deci fiind prins de Iulian dregătorul a fost ferecat în lanțuri și închis în temniță ca să fie ucis pe încetul cu foamea și cu sete. După aceea a fost scos și muncit cu fel de fel de chinuri; apoi a fost dus legat la Sinaul în cetatea Frigiei, și la Anghira, cetatea Galatiei, și pretutindeni cu felurite chinuri a fost muncit. Și aducându-l la râul ce se numțea Astalin, l-a întins pe dânsul despuiat jos pe pământ cruciș, și l-a legat de patru pari uscați ce erau înfipți în pământ, și I-a bătut tare până ce i-a căzut pielea și carnea de pe oase, și a adăpat pământul cu sângele lui; iar parii odrăslind au crescut stâlpări și frunze și au crescut copaci mari; iar cu frunzele lor se tămăduiau toate neputințele și durerile oamenilor. După aceasta a fost adus la stăpânirea Traciei cea din Lidia, aproape lângă râul Ermiei, care uda Lidia, la Episcopia Satalisiei de sub Mitropolia Sardelor. Acolo după multe feluri de chinuri a fost junghiat pentru numele lui Hristos și a primit cununa nestricăciunil.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Evsevlot, care prin foc s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Alipie, care s-a săvârșit zdrobindu-i-se capul de piatră.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfintiului Beda Venerabilul (Anglia, + 735).

Beda VenerabilulSf. Beda a fost istoric bisericesc și a consemnat istoria creștinismului din Anglia până în zilele sale. Anul probabil al nașterii sale este 673, iar locul, Northumbria, undeva lângă localitatea Jarrow.

La vârsta de 7 ani, Beda a fost trimis la Mănăstirea Sf. Petru din Wearmouth pentru ca să fie îndrumat și educat de Sf. Benedict Biscop (prăznuit în 12 ianuarie). Apoi a fost dus la mănăstirea cea nouă Sf. Petru, înființată în Jarrow în 682, unde a rămas până la moartea sa. Acolo l-a luat sub aripa sa Sf. Ceolfrith starețul (prăznuit în 25 septembrie), care l-a urmat pe Sf. Benedict în 690, conducînd ambele mănăstiri, Wearmouth și Jarrow.

În Viața lui Ceolfrith scrisă anonim, există povestea unui incident legat, probabil, de tânărul Beda. Ciuma din 686 a năpădit mănăstirea lui Ceolfrith, răpind majoritatea monahilor cântăreți din corul bisericii, rămânînd în viață doar starețul și un băiat pe care îl avea ca ucenic. Acest tânăr "este acum preot la aceeași mănăstire și laudă faptele minunate ale starețului atât verbal cât și în scris, față de toți cei care vor să le afle".

Îndurerat din cauza catastrofei, Ceolfrith a hotărât că ar fi bine să cânte Psalmii fără antifoni, cu excepția slujbelor de Utrenie și Vecernie. După o săptămână de cântat, s-a întors iar la varianta cu antifonii cântați acolo unde le era rândul. Cu ajutorul băiatului și al fraților rămași în viață, slujbele se făceau foarte greu până când au fost aduși alți călugări care au fost învățați să cânte.

Sf. Beda a fost hirotonit diacon la vârsta de 19 ani și la 30 a primit sfânta taină a preoției din mâna Sf. Ioan din Beverley (prăznuit în 7 mai), sfânt episcop al Hexham (687) și în 705 al York-ului. Beda iubea slujbele bisericești și considera că dacă îngerii sunt prezenți la slujbe împreună cu călugării atunci și locul său era acolo. "Dacă nu m-ar vedea printre călugări nu ar întreba, oare, unde este Beda?"

Beda și-a început ucenicia ca elev al Sf. Benedict Biscop, care era călugăr la renumita mănăstire din Lerins, întemeind el însuși alte mănăstiri. Sf. Benedict a adus cu el în Anglia multe cărți de la Lerins și din alte mănăstiri din Europa. Această bibliotecă l-a ajutat pe Beda să-și scrie propriile cărți, cum erau comentariile biblice, istoria ecleziastică și hagiografiile.

Beda nu era un istoric perfect obiectiv. De exemplu, în disputa cu creștinismul celtic el era oarecum de partea romanilor. Dar, cu toate acestea, a fost corect și bine documentat. Cărțile sale se trăgeau din "documente antice, din tradițiile strămoșilor noștri și din cunoștințele mele personale". Cartea a V-a, 24, ne oferă o perspectivă clară a vieții religioase și seculare din vechea Britanie. Sf. Beda descrie o lume zugrăvită după tradiții duhovnicești foarte asemănătoare cu cele păstrate de creștinii ortodocși. Acești sfinți duceau aceeași viață de sfințenie eroică pe care o găsim și la sfinții din est, sfințenia lor fiind demnă de dragostea și admirația noastră. Creștinii posteau miercurea și vinerea, precum și în postul Nașterii Domnului de 40 de zile. (Cartea a IV-a, 30).

În anul 735 Sf. Beda s-a îmbolnăvit. Cam cu două săptămâni înainte de Paști se simțea slăbit și avea probleme de respirație dar nu avea dureri mari. A rămas vesel și preda zilnic lecții învățăceilor săi, după care își continua ziua cântînd Psalmi și ridicînd rugăciuni de mulțumire la Dumnezeu. Deseori îl cita pe Sf. Ambrozie: "Nu am dus o viață de care să-mi fie rușine printre voi și nu mă tem de moarte pentru că Dumnezeu este milostiv." (Paulin, Viața Sf. Ambrozie, cap. 45).

Pe lângă lecții și Psalmi, Sf. Beda mai lucra la o traducere anglo-saxonă a Evangheliei lui Ioan și a unei cărți cu citate din scrierile Sf. Isidor al Seviliei (prăznuit în 4 aprilie). În joia dinaintea Înălțării Domnului, sfântul respira tot mai greu și picioarele au început să i se umfle. "Să învățați repede," le spunea el celor care scriau după dictarea lui, "pentru că nu știu cât voi mai putea continua. Domnul mă poate chema în orice clipă la El."

După o întreagă noapte nedormită, Sf. Beda și-a continuat dictarea în dimineața de miercuri. În ceasul al treilea s-a organizat o procesiune cu moaștele sfinților din mănăstire, după care frații au intrat la slujbă, lăsîndu-l pe călugărul Wilbert cu Beda. Acesta și-a amintit că a mai rămas încă un capitol de scris din cartea pe care o dicta sfântul, însă nu vroia să-l deranjeze pe Beda în ceasul morții. Atunci Sf. Beda i-a spus, "Nu te necăji. Ia tocul și scrie repede."

La ceasul al nouălea Beda s-a oprit și i-a spus lui Wilbert să caute în lădița sa piper, tămâie și pânză și să-i cheme pe preoții mănăstirii ca să le dea lor. Când au ajuns, el le-a vorbit la fiecare în parte, rugîndu-i să nu-l uite și să-l pomenească în rugăciunile lor. Apoi le-a spus acestea: "Vremea plecării mele este aproape iar sufletul meu tânjește să vadă frumusețea lui Hristos, Împăratul meu."

În acea seară, Wilbert i-a spus: "Părinte, a mai rămas o frază neterminată." La care sfântul i-a răspuns: "Foarte bine, scrie-o." Apoi tânărul călugăr a spus: "Acum s-a terminat." Sf. Beda i-a răspuns: "Adevărat ai spus, chiar s-a terminat." După care l-a rugat să-și ridice ochii să vadă biserica în care obișnuia să se roage. După ce a cântat "Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh", Sf. Beda a adormit întru Domnul pe care mult L-a iubit.

Deși Sf. Beda s-a săvârșit în 25 mai, în ajunul Înălțării, el este prăznuit în 27 mai, deoarece sărbătoarea Sf. Augustin din Canterbury este fixată pe 26. Trupul său a fost îngropat la început în portalul de sud al bisericii mănăstirii, iar mai târziu a fost mutat lângă altar.

Azi sfintele sale moaște se odihnesc în Catedrala Durham, la capela Galileia. Sf. Beda este singurul englez pe care îl pomenește Dante în Divina Comedie (Paradisul).

Tot în această zi, pomenirea sfântului Ioan Rusul, marturisitorul si facatorul-de-minuni (+ 1730).

Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul s-a născut în Mica Rusie în jurul anului 1690, fiind crescut în evlavie și dragoste pentru Biserica Domnului. La maturitate a fost chemat în armată unde a fost simplu soldat în armata lui Petru I și a luat parte la războiul ruso-turc. În timpul Campaniei din Prutsk în 1711 el împreună cu alți soldați au fost capturați de tătari și au fost predați comandantului cavaleriei turcești. Acesta i-a dus pe prizonierii ruși în Asia Mică, în satul Prokopion.

Turcii au încercat să-i convertească pe soldații creștini la credința musulmană prin flatări și amenințări iar cei care nu au primit au fost bătuți și torturați. Alții, însă au renunțat la Hristos și au devenit musulmani, în speranța că-și vor îmbunătăți soarta. Sf. Ioan nu a fost cucerit de promisiunile bunătăților lumești, suferind cu curaj umilințele și bătăile.

Stăpânul său îl tortura frecvent în speranța că sclavul va ceda și va accepta islamismul. Sf. Ioan a fost neînduplecat în hotărârea sa spunînd stăpânului: "Nu mă vei putea întoarce de la credința mea prin amenințări sau cu promisiuni de bunătăți și bogății. Am să mă supun ordinelor tale de bunăvoie dacă mă lași să-mi urmez liber credința. Mai degrabă îți dau capul meu decât să-mi schimb credința. M-am născut creștin și am să mor creștin."

Cuvintele înălțătoare și credința tare, precum și smerenia și umilința Sf. Ioan au îmblânzit în cele din urmă inima sălbatică a stăpânului său. Acesta l-a lăsat în pace și nu l-a mai forțat să renunțe la creștinism. L-a pus să stea în grajd cu animalele de care avea grijă și Ioan era foarte bucuros să se nevoiască în grajd și să aibă ca pat ieslea, așa cum s-a născut și Mântuitorul.

De dimineața până seara muncea pentru stăpânul său turc, îndeplinind toate ordinele. Fie că era iarnă sau vară, sfântul umbla desculț și cu puține haine pe el. Alți sclavi își râdeau de el, vâzîndu-l atât de râvnitor dar Ioan nu s-a supărat niciodată pe ei, dimpotrivă, îi ajuta și pe ei cum putea, ușurându-le neputințele.

Blândețea sfântului și bunătatea sa au sensibilizat sufletele sclavilor și al stăpânului său, astfel încât aga și soția lui au ajuns să-l îndrăgească și au hotărât să-i dea o cameră lângă podul de uscat fânul. Sf. Ioan nu a acceptat, preferînd să rămână în grajd cu animalele. Acolo se culca pe fân și se acoperea cu o haină veche. Astfel grajdul a devenit locul său de pustnicie, unde se ruga și cânta psalmi, umplând locul de bună mireasmă.

Prin simpla lui prezență în casa turcului, sfântul i-a adus numai binecuvântări. Ofițerul de cavalerie s-a îmbogățit și a devenit în scurt timp unul dintre cei mai influenți oameni din Prokopion. El era conștient de ce i s-a schimbat atât de mult soarta și nu se ferea să spună și altora despre asta. Uneori sfântul pleca seara la biserica Sf. Mucenic Gheorghe unde priveghea în pronaos. În duminici și sărbători se împărtășea cu Sfintele Taine.

În tot acest timp a continuat să-și slujească stăpânul ca și până acum, și, în ciuda sărăciei sale, întotdeauna ajuta pe nevoiași și pe neputincioși, împărțind hrana sa puțină cu aceștia.

Într-una din zile, ofițerul a plecat în pelerinaj la Mecca. Soția lui a făcut un banchet peste câteva zile la care și-a invitat rudeniile și pe prietenii soțului ei, rugîndu-i să pună o rugăciune pentru întoarcerea cu bine acasă a stăpânului. Sf. Ioan servea la masă și a luat o farfurie cu pilaf, mâncarea preferată a stăpânului său și a pus-o pe masă. Soția amintindu-și de mâncarea preferată a soțului i-a spus lui Ioan: "Ce bucuros ar fi stăpânul tău dacă ar putea fi aici să mînânce cu noi din acest pilaf!" Atunci sfântul i-a cerut o farfurie cu pilaf spunînd că o va trimite stăpânului său la Mecca. Musafirii au râs la auzul acestor cuvinte iar soția a pus să i se pregătească o farfurie plină ca să o mănânce el sau ca să o dea săracilor. Primind farfuria s-a dus cu ea în grajd și s-a rugat la Dumnezeu să-i trimită farfuria stăpânului său, fiind convins că Dumnezeu va găsi o cale să-i îndeplinească rugăciunea. Numaidecât farfuria dispăru din fața lui și atunci Ioan a intrat în casă să-i spună stăpânei că farfuria a fost trimisă.

După câtva timp stăpânul s-a întors acasă cu farfuria de cupru în care a fost pilaful, povestind tuturor cum într-o zi (chiar în ziua când s-a ținut banchetul), întorcându-se de la moschee la locul unde era cazat, deși nu era nimeni acasă, a intrat și a găsit pe masă o farfurie aburindă plină cu pilaf. Neînțelegînd cum ar fi putut intra cineva cu farfuria dacă ușa era încuiată, s-a uitat mai atent la farfurie și a văzut numele său gravat pe ea. Uimit, a mâncat totuși mâncarea cu mare plăcere.

Când familia și servitorii au auzit povestea s-au minunat foarte. Atunci soția i-a spus că Ioan a fost cel care i-a trims mâncarea și că toți au râs de el când le-a spus că a reușit să o trimită la Mecca. Atunci au înțeles că ce le spusese sfântul s-a adeverit. (comparați cu povestea lui Habakkuk, care în mod minunat i-a dus mâncare lui Daniil în groapa cu lei [Dan. 14:33-39], Septuaginta).

Spre sfârșitul vieții sale grele Sf. Ioan s-a îmbolnăvit, simțind că i se apropie sfârșitul. A chemat preotul ca să-l împărtășească dar acestuia i-a fost frică să vină direct cu Sfinta Împărtășanie în casa musulmanului, așa că le-a băgat într-un măr și așa le-a dus lui Ioan.

Sf. Ioan a slăvit pe Dumnezeu, a primit Trupul și Sângele Domnului și apoi a răposat, ducîndu-se la Domnul pe care L-a iubit în 27 mai 1730. Când stăpânul său a fost anunțat că a murit Ioan, acesta a chemat preoții și le-a dat trupul neînsuflețit pentru a-l îngropa creștinește. Aproape toți locuitorii creștini din Prokopion au mers la înmormântare, petrecînd trupul sfântului până la cimitirul creștin.

După trei ani și jumătate preotului i s-a descoperit în mod miraculos că rămășițele trupești ale sfântului s-au făcut moaște. La scurt timp, moaștele sfântului au fost transferate la biserica Sf. Mucenic Gheorghe și puse într-o raclă specială. Noul sfânt al lui Dumnezeu a început să fie slăvit pentru nenumăratele sale minuni despre care s-a dus vorba până în cele mai îndepărtate orașe și sate. Credincioși din toate locurile veneau la Prokopion să se închine sfintelor moaște ale Sf. Ioan, primind tămăduire prin rugăciunile lui. Pe lângă creștini veneau la el și armeni și turci care se rugau sfântului să nu-i disprețuiască.

În anul 1881 o parte a sfintelor moaște au fost mutate la Mănăstirea Sf. Mare Mucenic Pantelimon, din Rusia, de către călugării Muntelui Athos, după ce aceștia fuseseră salvați de sfânt în vremea unei călătorii periculoase.

Din cauza deteriorării serioase a vechii biserici unde se aflau sfintele moaște ale Sf. Ioan, s-a început construcția unei noi biserici în anul 1886, cu ajutorul mănăstirii și a locuitorilor din Prokopion. În 15 august 1898, noua biserică cu hramul Sf. Ioan Rusul a fost sfințită de Mitropolitul Ioan al Cezareei, cu binecuvântarea Patriarhului Ecumenic Constantin al V-lea.


În 1924 a avut loc un schimb între populația Greciei și cea a Turciei, adică mulți musulmani s-au mutat din Grecia și mulți creștini s-au mutat din Turcia. Oamenii din Prokopion, mutîndu-se și ei pe insula Euboia, au luat cu ei și o parte din sfintele moaște ale Sf. Ioan Rusul.

Timp de câteva zeci de ani moaștele au stat în biserica Sfinților Constantin și Elena din Noul Prokopion de pe insula Euboia, iar în 1951 au fost mutate într-o biserică nouă, cu hramul sfântului. Mii de pelerini s-au adunat acolo din toate părțile Greciei, mai ales de hram, în 27 mai.

Sf. Ioan este la mare cinste în Muntele Athos, mai ales la mănăstirea rusă a Sf. Pantelimon.

Călătorii și cei care duc cu ei lucruri multe pe drum lung, caută ajutorul Sf. Ioan Rusul, care îi ocrotește pe aceștia în călătoriile lor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro
Biblia ortodoxa - www.biblia-ortodoxa.ro
Portal ortodox - www.crez.ro