Sinaxar 9 Iunie

 

În această lună, în ziua a noua, pomenirea celui dintre sfinți Părintelui nostru Chiril, patriarh al Alexandriei.

Sf. Chiril patriarhul AlexandrieiSfântul Chiril a fost pe vremea împăratului Teodosie cel mic, nepot de soră fiind lui Teofil, arhiepiscopul Alexandriei, și urmaș în scaun.

Fost-a încă și apărător al celui de-al treilea Sfânt Sinod a toată lumea ce s-a adunat în Efes (431) și a surpat pe rău credinciosul Nestorie, care învăța multe hule împotriva stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu. Deci strălucind întru multe bune isprăvi, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor cinci fecioare canonice: Tecla, Mariamni, Marta, Maria și Enata.

În zilele lui Savorie împăratul perșilor, aproape de satul Aza, era un oarecare preot, Pavel cu numele, plin de bogăție, având întru a sa sinodie cinci canonice, fecioare. Deci acestea se aflau împodobite și strălucite cu lumina virtuților, liturghisind Pavel și cântând împreună slujba cu ele, care se aflau ziua și noaptea lucrând poruncile lui Dumnezeu. Iar urâtorul de bine diavolul, nesuferind sporirea lor cea după Dumnezeu, văzând-o cum crește pe toată ziua și se întinde spre cele mai bune, a pregătit pe un oarecine să vestească la Tars pe întâiul vrăjitor împărătesc că se afla un oarecare preot creștin plin de bogăție, și că de voiește să câștige bogăția lui, să-l aducă înaintea sa, împreună cu fecioarele pe care le are întovărășite. Căci acestea nelepădându-se de credința lor, el va dobândi toată avuția lor, dându-le pe ele spre tăiere. Atunci îndată a fost adus preotul împreună cu fecioarele, și cu toată averea sa. Și intrând satana în inima preotului, a zis către arhimagul: "Pentru ce ai luat banii mei, nefăcându-ți eu nici un rău?" Și acela răspunzând i-a zis: "Pentru că ești creștin, și nu păzești poruncile împărătești". Și Pavel i-a zis: "Și ce-mi poruncești să fac?" Iar acela i-a răspuns: "De te vei închina soarelui și vei mânca sânge de jertfe, ia-ți ale tale și du-te la casa ta". Atunci ticălosul căutând împrejur și văzându-și averea jos zăcând, a zis: "Fac toate câte îmi vei zice". Și închinându-se soarelui, a mâncat și din sângele jertfelor cel închegat și a băut din el. Iar întâiul vrăjitor împărătesc, a zis către Pavel: "Înduplecă și pe fecioarele cele împreună cu tine ca să facă, ceea ce tu ai făcut, și să se însoțească cu bărbați, și atunci luați-vă bogăția și mergeți unde voiți". Deci Pavel apropiindu-se de fecioare le-a zis: "Întâiul vrăjitor ne-a luat banii noștri, și ne îndeamnă să facem voia împăratului și așa ne va da înapoi toate ale noastre. Și iată eu am mâncat și am băut din sângele jertfelor, și m-am închinat soarelui și focului. Deci prin mine vă îndeamnă și pe voi ca să faceți aceasta, și mai apoi să luați ale voastre și să vă duceți". Iar fecioarele ca într-o unire mai întâi scuipând în fața lui i-au zis: "De ce ai cutezat tu a face aceasta și a ne îndemna încă și pe noi? Iată că un al doilea Iuda te-ai arătat. Acela pentru bani a dat la moarte pe Învățătorul și Stăpânul nostru, și câștigând banii s-a spânzurat după ce L-a vândut pe El. Iată și tu, ticălosule, ca un al doilea Iuda, pentru bani ți-ai pierdut sufletul tău, și nici ai venit întru cugetare despre bogatul acela, ce avea mulți bani și zicea: Suflete ai multe bunătăți, mănâncă, bea, veselește-te. Pentru aceasta a auzit: Nebunule, întru această noapte vor cere sufletul tău de la tine, iar cele ce ai gătit, ale cui vor fi? Deci îți zicem ție, stând înaintea lui Dumnezeu, că amândouă întâmplările, și a bogatului și a Iudei, se vor împlini de tine". Și iarăși l-au scuipat pe el în față, ca pe un lepădat. Atunci, din porunca întâiului vrăjitor, fără de cruțare au fost bătute multe ceasuri fecioarele, care suferind toiegele ziceau:

"Noi ne închinăm Domnului nostru Iisus Hristos, iar poruncilor împărătești nu ne plecăm, iar tu fă ce voiești". Iar întâiul vrăjitor, uneltind în toate chipurile ca să câștige banii lui Pavel, a hotărât ca prin mâna lui Pavel să taie cu sabia capetele cinstitelor fecioare, socotind că Pavel nu se va pleca a face aceasta, și astfel va câștiga toți banii, dând morții și pe Pavel împreună cu sfintele fecioare. Iar ticălosul Pavel, auzind aceasta și iarăși căutând împrejur și văzându-și banii, a zis: "Fac toate câte îmi vei porunci". Și luând sabia a stat aproape de fecioare, iar sfintele văzându-l s-au spăimântat, și cu glas au zis către el: "Ticălosule! pastor fiind, ai ieșit împotriva turmei tale, ca un lup sălbatic ca să ne omori pe noi? Acesta este sfântul trup și sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, pe care îl primim din necuratele tale mâini? Să știi că sabia din mâna ta este pentru noi viața veșnică, și noi cu adevărat ne ducem la Domnul nostru Iisus Hristos, iar tu, precum mai înainte ți-am zis, degrabă îți vei pierde sufletul împreună cu bogăția, prin spânzurare și te vei duce spre tovarășul tău Iuda". Acestea și altele i-au vorbit, și făcând mai întâi rugăciune, li s-au tăiat capetele de către Pavel. Atunci a zis întâiul vrăjitor către Pavel: "Să știi Pavele că la nici unul din oameni nu am văzut atâta iscusință și istețime ca la tine. Pentru aceasta fără de știrea împăratului nu te pot face slobod, căci vestindu-i-se lui prin mine pentru tine, întru mare cinste te va pune; deci acum veselește-te împreună cu noi, și dimineață vom face cunoscut cele pentru tine". Iar ticălosul acela a răspuns: "Fie precum ai poruncit". Și în noaptea aceea trimițând întâiul vrăjitor pe slugile sale, le-a poruncit ca să lege grumazul lui Pavel cu o funie și să-l spânzure, și așa cu silnicie și-a lepădat sufletul său. Iar dimineața întâiul vrăjitor, după ce l-a aflat spânzurat, spunea că el singur s-ar fi spânzurat, și a poruncit ca să-l pogoare și să-l arunce spre mâncare câinilor. Și așa au luat sfârșit cele mai înainte zise de sfintele femei, îndoita moarte preaticălosul Pavel suferind.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfințitului Mucenic Alexandru, episcopul Brusei, care de sabie s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Anania, care de sabie s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Chir, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor trei Fecioare Mucenițe din Hio, care de sabie s-au săvârșit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro
Biblia ortodoxa - www.biblia-ortodoxa.ro
Portal ortodox - www.crez.ro