Sinaxar 11 Iunie

 

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfinților Apostoli Bartolomeu și Barnaba.

Bartolomeu apostolulDintre aceștia Sfântul Bartolomeu a fost unul din cei doisprezece ucenici, și a propovăduit Evanghelia la indieni, scriindu-le Evanghelia lui Matei. A fost răstignit de cei necredincioși în Alvanupoli, și a primit sfârșitul cu cinste. Și fiind băgat într-o raclă de plumb a fost aruncat în mare; iar din voia lui Dumnezeu fiind adusă racla până în Sicilia, la ostrovul Liparia, și arătându-se, a fost îngropat acolo, multe minuni izvorând din sfântul și cinstitul său mormânt, și dând la toți care merg cu credință grabnică tămăduire, și întoarcere cu bucurie și cu veselie la casele lor.

Iar Sfântul Barnaba, care este numit și Iosi în Faptele Apostolilor, fiind unul din cei 70, a călătorit împreună cu Pavel, fiind hirotonit. Și se tâlcuiește numele acesta: fiul mângâierii. Și era din neamul lui Levi, născut și crescut în ostrovul Ciprului. Acesta întâi a propovăduit Evanghelia lui Hristos în Ierusalim și în Roma și în Alexandria. Și mergând la Cipru, a fost ucis cu pietre și băgat în foc de elini și de iudei; pe care luându-l Marcu Apostolul și Evanghelistul, l-a pus într-o peșteră. Și mergând la Efes către Pavel, i-a vestit moartea lui Varnava; și l-a plâns pe el Pavel mult. De Varnava se spune că a fost îngropat cu Evanghelia lui Matei, cea scrisă de dânsul, care pe urmă a fost aflată împreună cu trupul apostolului. De aceea și făcură obicei credincioșii, să nu fie acest ostrov supus la nici unul din episcopi, ci să fie chivernisit de un episcop al său. Și se săvârșește soborul acestor sfinți apostoli, în cinstita biserică a Sfântului Apostol Petru, ce se află aproape de preasfânta și marea biserică.

Tot în această zi, pomenirea soborului Arhanghelului Gavriil din Adin.

Axion estinSoborul și praznicul Arhanghelului Gavriil a început a se face în Sfântul Munte al Athosului, la o chilie a Mănăstirii Pantocrator, ce se numește "Axion estin", la locul cel numit Adin. Și a început a se face din cauza minunii pe care o vom povesti acum: La Schitul Protatos ce se află lângă Careia, aproape de locul Mănăstirii Pantocrator, este o vale mare, care are multe chilii. Deci la una din chiliile acelea, ce era cinstită în numele Adormirii de Dumnezeu Născătoarei, locuia un ieromonah bătrân și îmbunătățit, împreună cu un ascultător al său. Și fiindcă era obicei a se face priveghere în fiecare duminică la acest schit Protatos, între-una din sâmbete, seara, vrând să meargă bătrânul la priveghere, a zis ucenicului său: "Fiule, eu mă duc ca să ascult privegherea după obicei, iar tu rămâi la chilie și precum vei putea citește-ti rânduiala ta"; și așa s-a dus. După ce a trecut seara, iată că bate cineva în ușa chiliei; iar fratele a alergat și a deschis, și a văzut că era un monah străin, necunoscut lui, care intrând a rămas în chilie în noaptea aceea. La vremea Utreniei sculându-se, au cântat amândoi rânduiala Utreniei. Și când au ajuns la "Ceea ce ești mai cinstită..." monahul cel de loc cânta numai: "Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii..." și celelalte până la sfârșit, adică obișnuita și vechea cântare a Sfântului Cosma, făcătorul de cântări. Iar monahul cel străin făcea alt început al cântării, cântând așa: "Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Domnului nostru". Apoi a împreunat și: "Ceea ce ești mai cinstită...", până în sfârșit. Auzind aceasta monahul cel de loc, s-a minunat și a zis către cel ce se părea străin: Noi cântăm numai "Ceea ce ești mai cinstită", iar: "Cuvine-se cu adevărat..." niciodată n-am auzit, nici noi, nici cei mai dinainte de noi. Deci, te rog fă dragoste și scrie-mi și mie cântarea aceasta, pentru ca să o cânt și eu Născătoarei de Dumnezeu"; iar acela răspunzând, a zis: "Adu-mi cerneală și hârtie ca să scriu".

Și cel de loc a zis: "Nu am nici cerneală, nici hârtie". Iar monahul cel ce se părea străin, i-a zis: "Adu-mi o lespede"; deci monahul alergând, a aflat lespedea și i-a adus-o. Și luând-o străinul, a scris pe ea cu degetul său zisa cântare, adică: "Cuvine-se cu adevărat...", și, o minune! atât de adânc s-au săpat literele pe lespedea aceea vârtoasă, ca și cum s-ar fi scris în ceara moale. Apoi a zis fratelui:

Maica Domnului Axion estin"De acum înainte, așa să cântați și voi ortodocșii"; și acestea zicând s-a făcut nevăzut. Căci era sfântul înger, trimis de la Dumnezeu, ca să descopere cântarea aceasta îngerească și care este preacuviincioasă Maicii lui Dumnezeu. Și mai vârtos a fost Arhanghelul Gavriil, precum se arată aceasta din titlul ce este deasupra; întru această zi adică: "Soborul Arhanghelului Gavriil în Adin". Căci părinții de atunci făceau sobor, praznic și liturghie în fiecare an la chilia Adin întru pomenirea minunii, cinstind și mărind pe Arhanghelul Gavriil, care precum din început până în sfârșit a stat dumnezeiesc cântăreț al Născătoarei de Dumnezeu și hrănitor, slujitor și vesel binevestitor al ei. Așa a servit și spre a descoperi cântarea aceasta a Maicii lui Dumnezeu, căci numai lui i se cuvine această slujbă.

După ce a venit bătrânul de la priveghere, și a intrat în chilie, a început ascultătorul lui a cânta: "Cuvine-se cu adevărat...", după cum îngerul îi poruncise, și a arătat bătrânului său și lespedea cu îngerească scrisoare săpată. Iar el, acestea auzind și văzând, a rămas uimit de această minune. Deci luând amândoi lespedea aceea scrisă de înger, au mers la Protatos și au arătat-o la cel mai întâi al Sfântului Munte, și la ceilalți bătrâni ai obștescului Sinod, povestindu-le toate cele ce se făcuseră. Iar ei au slăvit cu un glas pe Dumnezeu și au mulțumit Doamnei noastre de Dumnezeu Născătoarei, pentru această preamărită minune. Și îndată au trimis lespedea în Constantinopol, la patriarhul și la împăratul, însemnându-le prin scrisori toată cuprinderea acestei minuni ce s-a făcut. De atunci cântarea aceasta îngerească s-a dat în toată lumea ca să se cânte Maicii lui Dumnezeu, de către toți ortodocșii. Iar sfânta icoană a Născătoarei de Dumnezeu ce se afla în biserica chiliei aceleia, în care s-a făcut această minune, a fost adusă de către părinții Sfântului Munte în biserica Protatos, și acolo se află pâna astăzi, așezată în sfântul altar deasupra sfințitului scaun cel de sus. Pentru că înaintea icoanei acesteia s-a cântat întâi de către Arhanghelul Gavriil cântarea aceasta. Iar chilia aceea, a început a se numi: "Axion estin", adică "Cuvine-se cu adevărat...", și valea aceea, în care se afla chilia, se numește de către toți până astăzi, Adin, care însemnează "a cânta" sau "cântare". Pentru că în acesta s-a cântat întâi cântarea aceasta îngerească Maicii lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teopempt împreună cu alți patru, care de sabie s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Neanisi, preaînțeleptul mucenic.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro
Biblia ortodoxa - www.biblia-ortodoxa.ro
Portal ortodox - www.crez.ro