Sinaxar 22 Iunie

 

În această lună, în ziua a douăzeci și doua, pomenirea Sfântului Sfințitului Mucenic Eusebie, episcopul Samosatelor (+ 380).

Acesta a trăit în zilele împăratului Constantie, fiul lui Constantin cel mare, și era râvnitor fierbinte al drept-slăvitoarei credințe, și avea atâta vitejie a sufletului, și atâta defăima lucrurile acestea trecătoare, și se nevoia ca să se sporească dreapta credință și Ortodoxia, măcar că împăratul avea gând împotrivă, fiindcă era arian; pentru aceasta atunci când îl înfricoșa și îl înspăimânta Constantie că-i va tăia mâna dreaptă, de nu va scoate alegerea cea făcuta de marele Meletie, care era la dânsul, el a întins amândouă mâinile, primind cu bucurie mai degrabă tăierea lor, decât să dea alegerea cea cerută. Pe acest preacuvios părinte al nostru, în urma lui Constantie și a lui Iulian, căzând Valens în boala relei credințe ariene, l-a scos din scaunul său și l-a osândit să fie izgonit la apa Dunării. Dar după moartea lui Valens s-a întors sfântul la Samosata, episcopia sa, care se afla în Siria, aproape de râul Eufratului, în Mitropolia Edesei. Apoi după multe lupte și biruințe ce făcuse în aceleași lupte, și-a aflat sfârșitul mucenicesc, că aruncând o femeie făcătoare de rele și ariană, cu o cărămidă, de sus de pe un acoperiș, lovi pe sfântul în cap, pe care încă mai înainte de a muri, sfântul a iertat-o, urmând Stăpânului său și întâiului Mucenic Ștefan. Deci se face soborul și praznicul lui în biserica Sfântului Ioan Botezătorul, aproape de cea a Adrianilor.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Zinon și Zinas, sluga lui (+ 304).

Zinon muceniculAceștia erau din Filadelfia Arabiei, care din vechi se numea Eman. Zinon se afla ostaș cu rânduială, având pe Zinas slugă, și aflând pe Maxim guvernatorul că jertfea idolilor, s-au declarat și s-au arătat cine sunt; pentru care Zinon a fost bătut cu vine de bou, iar el stând aproape de jertfelnic, lovindu-l cu piciorul, l-a răsturnat. Pentru aceasta a fost cumplit chinuit, apoi fiind băgat în temniță, i s-au pus picioarele în butuc, unde intrând Zinas și fericind și sărutând legăturile lui, a fost închis și el din porunca guvernatorului. După aceea au fost scoși iarăși la întrebare, și nevrând a se lepăda de Hristos, au fost supuși la nenumărate și felurite chinuri, iar la urmă li s-au tăiat capetele cu sabia. Și se face praznicul lor, în sfânta mucenicie a Sf. Gheorghe la Chiparisie.

En français, d'après le Synaxaire du Père Macaire de Simonos-Petras (Mont Athos):

Ces Saints Martyrs étaient originaires de Philadelphie en Arabie *. Zénon servait dans l'armée romaine au temps de la persécution de Maximien. Désirant témoigner de sa foi au Sauveur par le sacrifice de sa vie, il distribua ses biens aux pauvres et libéra ses esclaves, puis il alla se présenter devant le gouverneur Maxime, célebre pour son zele dans le culte des idoles, suivi de son serviteur Zénas qui lui était resté attaché. D'une voix assurée Zénon reprocha au magistrat de dépenser en vain ses efforts pour ces illusions que sont les dieux paiens. Maxime ordonna aussitôt aux gardes de le flageller a coups de nerfs de boeuf; mais, bien qu'il fut retenu par les soldats, Zénon put étendre la jambe et renverser l'autel des idoles. Maxime, hors de lui, le fit alors étendre sur le chevalet pour lui déchirer les flancs, puis on frotta ses plaies avec du sel et du vinaigre avant de le jeter en prison, les pieds enserrés dans un étau jusqu'au quatrieme trou. Zénas, étant parvenu a s'introduire dans la prison, supplia son maître de ne pas etre séparé de lui, et, sur l'ordre de Maxime, il fut enfermé dans le meme cachot. Les deux valeureux athletes de la piété, soumis a l'interrogatoire, refuserent de renier le Christ, aussi furent-ils fustigés sans pitié, et on appliqua des tringles incandescentes sur la poitrine de Saint Zénon. Les bourreaux les suspendirent ensuite par les aisselles et leur attacherent de lourdes pierres aux pieds, puis ils les précipiterent dans une fosse embrasée et répandirent de l'huile sur leur corps. Comme ils avaient été miraculeusement préservés par la Grâce, ils remporterent la couronne de la victoire en étant décapités.

* L'ancienne Rabba des Ammonites, sur la riviere Jabboq (cf II Rois 12:26), aujourd'hui Amman en Jordanie. Elle fut hellénisée et reçut ce nom sous Ptolémée II Philadelphe (285-246 av. J.C.)

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Pombian, care în mare fiind aruncat s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Galation, care în mare fiind aruncat s-a săvârșit.

Iuliana mucenitaTot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenice Iuliani (Iuliana) și Satornin fiul ei, care prin foc s-au săvârșit.

Sfânta Iuliana a fost aruncată în foc împreună cu copilul ei pentru vina de a fi fost creștină.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Paulin, episcop de Nola (Italia - regiunea Campania, provincia Napoli).

Sfântul nostru Părinte Paulin s-a născut la Bordeaux, în jurul anului 353, într-o familie din înalta aristocrație romană, proprietară de terenuri întinse în Galia, în Campania și în Spania. A primit o educație rafinată în anturajul lui Ausonius, cel mai mare orator al acelei vremi și a excelat atât de mult în arta poetică încât este cinstit drept unul dintre cei mai mari poeți ai creștinătății latine. Abia ajunsese la vârsta adultă că i-au și fost încredințate înalte sarcini politice: deveni membru al Senatului, primi demnitatea de consul și chiar sarcina de guvernator al Campaniei (380). Instalat pentru ceva timp în Spania cu afaceri, s-a căsătorit cu bogata matroană Therasia, apoi reveni să se stabilească pe pământurile regiunii Acquitaine, împărțindu-și timpul între administrarea afacerilor sale si activitățile literare. Întâlnirea cu Sfântul Victriciu de la Rouen (cf. 7 august) și cu Sfântul Martin de la Tours (cf. 11 noiembrie), care îl vindecă de o boală la ochi, precum și un pelerinaj la mormântul Sfântului Felix la Nola, în Campania, dar mai ales influența salutară a lui Delfin, Episcop al orașului Bordeaux, îl făcură să conștientizeze zădărnicia vieții sale mondene și să se îndrepte către Dumnezeu. Botezat de Crăciun în anul 389 de către Delfin, începu de îndată să ducă o viață ascetică și să se îndepărteze de bunurile acestei lumi.

Instalat în Spania timp de patru ani, a fost hirotonit preot împotriva voinței sale, la Barcelona, în urma presiunilor poporului care îi admira virtuțile (393). În timpul acestei șederi, pierderea fiului său nou-născut îi spori și mai adânc credința și renunțarea sa la lume și începu să își vândă averea pentru a câștiga bunurile cerești. "Cu ajutorul bogățiilor mele, scrie el, am cumpărat dreptul de a-mi purta crucea ; cu toate bunurile mele pământești am plătit nădejdea cerului ; căci nădejdea și credința valorează mai mult decât bogățiile trupului". Apoi, întorcându-se în Aquitaine, își eliberă sclavii, dădu săracilor recoltele din hambare iar banii obținuți din vânzarea pământurilor și caselor sale îi folosi pentru a răscumpăra prizonieri și a-i ajuta pe cei nevoiași. De acolo se duse la Milano unde îl întâlni pe Sfântul Ambrozie (cf. 7 decembrie), pe care îl considera ca un părinte spiritual, apoi la Roma, unde admirația pe care mulți i-o purtau pentru încreștinarea lui atrase invidie din partea unor înalte fețe preoțești, însuși Papa primindu-l cu răceala. Iar dintre membrii aristocrației, cei rămași păgâni îi considerau această viață în pocăință drept o extravaganță, reproșând lui Paulin faptul de a fi lipsit Statul de serviciile sale. În timp ce Sfântul era criticat de toți oamenii epocii, el era lăudat de oamenii lui Dumnezeu : Sfântul Martin spunea despre el că era aproape singurul om din lume care să pună în aplicare toate preceptele evanghelice, iar Sfântul Ieronim îi scrise pentru a-i da sfaturi despre viața ascetică.

Sfântul Paulin se retrase atunci la Nola, unde organiză o comunitate de asceți, pe lângă ospiciul pe care îl construise pentru pelerinii săraci cu ocazia primului său pelerinaj. Soția sa, cu care de când se convertise trăia ca frate și soră, se instală în apropiere, ajutându-l în toate actele sale de milostenie. Lepădat de toate bunurile sale, purta un ciliciu de pocăință din păr de cămilă, mânca la căderea serii o bucată de pâine cu ierburi și legume într-un vas de lut, dedându-se cu punctualitate rugăciunilor și imnurilor, fie noapte fie zi. În fiecare an, de 14 ianuarie, mulțimi de pelerini veneau acolo pentru a cinsti sărbătoarea Sfântului Felix în marea bazilică pe care Paulin o construise, cu un loc destinat botezurilor și cu numeroase clădiri pentru găzduire. Dar renumele omului lui Dumnezeu atrăgea și el tot atâția vizitatori, aristocrați evlavioși sau asceți, precum Sfânta Melania cea Bătrână și apoi nepoata sa Sfânta Melania cea Tânără. Deși retras și ducând o viață de pocăință, Paulin nu își abandonă activitatea poetică și continuă să întrețină o vastă corespondență cu marii oameni ai Bisericii din acea vreme : printre alții Sfântul Augustin, Sfântul Ambrozie și Sfântul Sulpiciu Sever, precum și cu înalte personalități din Galia și de la Roma cărora le insufla virtuțile Evangheliei.

În anul 409 fu numit Episcop de Nola și își îndeplini misiunea într-o perioadă deosebit de tulburată. În anul următor, după cucerirea Romei, barbarii intrară în Nola și îl arestară pe Sfântul Episcop care, întărit printr-o viziune a Sfântului Felix, îi înfruntă cu mult curaj. În închisoare el înălță această rugăciune : "Doamne, să nu fiu chinuit nici pentru aurul nici pentru arginții mei, căci Tu știi unde sunt toate bunurile mele". Se spune că s-ar fi dat chiar sclav barbarilor pentru a răscumpăra pe tănărul fiu al unei văduve sărmane. Rezumând activitatea sa de păstor de oameni, biograful său scrie : "Nu încercă să impună frică, ci se sili să se facă iubit de toată lumea. Cum insultele de care avea parte îl lăsau indiferent, nimic nu putea să îl mânieze. Nu separa niciodată mila de dreptate iar dacă era obligat să pedepsească, o făcea asemeni unui tată care educă. Viața sa era un model de operă de binefacere iar felul său de a-i primi era pentru cei încercați ușurare. Nu era nimeni dintre cei depărtați de el care să nu-și doreasca să se apropie de dânsul și nimeni nu trăia fericirea de a vorbi cu el fără să își dorească să nu se mai despartă niciodată de el". Înșiși împărații aveau o atât de mare considerație pentru el încât îl convocară la un Sinod ținut la Ravenna, pentru ca el sa decidă între cei doi pretendenți la succesiunea Papei Zosima (419).

Venind zilele din urmă ale preafericitului, pe când suferea de o boală gravă, Sfinții Ianuarie si Martin i se arătară pentru a-i anunța apropiata sa izbăvire. Sluji Dumnezeiasca Liturghie, pe un altar ridicat lângă patul său, împreună cu doi Episcopi ce veniseră sa-l viziteze și chemă la Sfânta Împărtășanie pe toți penitenții pe care îi îndepărtase de la ea apoi adresă o rugăciune fierbinte lui Dumnezeu, cu mâinile ridicate spre cer. Datorită unei sume de bani aduse în mod providențial de un preot, el rambursă datoria pe care o contractase pentru a face haine săracilor apoi, după ce și-a luat rămas bun de la fețele bisericești rostind urări de pace, își dădu sufletul în mâinile Domnului, în noaptea de 22 iunie 431. Sfintele sale moaște se odihnesc astăzi în Catedrala de la Nola.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro
Biblia ortodoxa - www.biblia-ortodoxa.ro
Portal ortodox - www.crez.ro