Sinaxar 6 Iulie

 

În aceasta luna, în ziua a sasea, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Sisoe cel Mare.

Sfantul Sisoe cel MareLuând asupra lui Crucea Domnului Nostru încă din tinerețe, preafericitul nostru Părinte Sisoe se retrase în puștiul Schetis (adică "al Schitului"). Înainta atât de repede pe calea virtuții și în lupta ascetica încât fu în curând considerat de toți drept modelul de călugăr. La puțin timp după moartea Sfântului Antonie, pe când pustiile Sketis și Nitria începeau să fie populate cu prea multă lume, el se hotăra să meargă în partea interioară a muntelui, unde trăise marele patriarh al pustiului, și care era pe atunci părăsită din cauza invaziilor barbare (prin 357). Rămase acolo 72 de ani, urmând în toate pe Sfântul Antonie. Un frate îl întrebă într-o zi dacă a ajuns la măsura lui avva Antonie. El îi răspunse : "Dacă aș avea unul din gândurile avvei Antonie, aș deveni cu totul ca de foc ; cunosc însă un om care, cu trudă, poate să ducă gândirea avvei Antonie". Primea hrana din când în când printr-un călugăr venit de la Pispir, dar se întâmplă o dată ca acesta să întârzie aproape zece luni. Cum mergea prin munte, Sisoe întâlni un vânător, venit din Faran (Sinai), care nu văzuse pe nimeni de 11 luni. Bătrânul se întoarse atunci în chilia sa și lovindu-se peste piept își spuse : "Iată, credeai că ai făcut lucru mare, dar tu nu ești nici măcar la nivelul acestui mirean !".

Printre virtuțile care îi împodobeau inima, excela înainte de toate în smerenie și îi învață pe cei care îl vizitau ca aceasta se poate obține mai întâi prin abstinență, apoi prin rugăciune și în sfârșit forțându-ne să ne considerăm în orice împrejurări inferiori tuturor oamenilor. Îi plăcea atât de mult să postească și era atât de cufundat în rugăciune încât rămânea zile întregi fără să se îngrijească de mâncare iar când discipolul său, Avram, îi atrăgea atenția, el răspundea cu simplitate : "Nu am mâncat noi, copilul meu ?" - Celălalt răspuzându-i că nu, el spunea : "Dacă nu am mâncat, adu și hai să mâncam".

Fiul unui om care venise să îl viziteze pe bătrân pe munte murise pe drum iar tatăl, fără să se tulbure, îl aduse cu încredere la bătrân și se închina lui cu fiul său. Apoi ieși. Sfântul, gândindu-se că tânărul rămăsese prosternat din respect, îi spuse : "Scoală-te, ieși afară !". Pe data defunctul se ridică și ieși.

Oprindu-se într-o zi lângă mormântul lui Alexandru cel Mare, bătrânul contemplă cu stupoare zădărnicia slavei pământești și vărsă lacrimi pentru soarta comună a tuturor oamenilor (acest episod nu se afla în apoftegmele din Patericul egiptean dar face obiectul reprezentării Sfântului, care a devenit tema clasică a "amintirii morții" în programul iconografic al Manăstirilor.). Apoi reveni în chilia sa, pentru a-și continua nevoințele în așteptarea Domnului. Unui frate care căzuse în păcat de mai multe ori îi spuse : "Ridică-te încă o dată și încă o dată" - "Până când ?" întrebă fratele. - Bătrânul răspunse : "Până când vei fi găsit (de moarte) ori în bine ori în păcat. Căci omul se prezintă la judecata în starea în care a fost găsit".

Terminându-și calea vieții sale, Sfântul Sisoe era gata să moară și pe când Părinții erau așezați în jurul lui, fata să străluci dintr-odată că soarele. Iar el le zise : "Iată că vine avva Antonie". La puțin timp spuse : "Iată ceata Proorocilor". Fața să străluci și mai tare și el spuse : "Iată că vine ceata Apostolilor". Apoi fața i se lumină și el părea să stea de vorbă cu un personaj nevăzut. Părinții îl întrebară cu cine vorbește iar el răspunse : "Iată îngerii venind să mă ia iar eu îi implor să mă lase să fac puțină pocăința". Bătrânii i-au replicat : "Dar tu nu mai ai nevoie să faci canon, Părinte". El răspunse atunci plângând : "Adevărat vă spun că nu am nici măcar conștiința de a fi la început". Părinții se minunară de o asemenea smerenie și înțeleseră că el ajunsese la desăvârșire. Fața lui deveni atunci dintr-odată mai strălucitoare ca soarele și toți cei prezenți fură cuprinși de spaimă. Bătrânul murmură : "Priviți, Domnul vine și El spune "Aduceți-mi chivotul pustiei". Cu aceste cuvinte Sfântul Sisoe își dădu sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Ca un fulger a scăpărat și tot locul fu cuprins de bună mireasmă.

Din zicerile cuviosului Sisoe cel Mare din Patericul Egiptean.

Tot în aceasta zi, pomenirea nevointei Sfintei Mucenite Lucia fecioara si a lui Rix Vicarul si a altor multi care în Campania au patimit.

Sf. Muceniță Lucia, născută în provincia italiană Campania, și-a dedicat viața lui Dumnezeu de mică, trăind în sărăcie și castitate. Pe când era doar o copilă, Lucia a fost luată prizonieră de Rix Vicarul și dusă într-un loc străin, obligând-o pe fecioară să jertfească la idoli. Însă ea și-a mărturisit cu curaj credința creștină fiind gata să îndure și torturi pentru Hristos. Văzând acestea Rix a rămas profund impresionat de credința Luciei, astfel încât i-a permis ei și servitorilor ei să stea într-o casă singuri ca să se poată ruga în voie. De câte ori trebuia să plece la luptă, Rix venea cu respect la Sf. Lucia și o ruga să se roage pentru el ca să se întoarcă victorios.

După 20 de ani, aflând că împăratul Dioclețian a început prigoana împotriva creștinilor, Sf. Lucia i-a cerut lui Rix să o lase să meargă înapoi în Italia. Ea își dorea să-L slăvească pe Dumnezeu împreună cu compatrioții săi. La acea vreme, Sf. Lucia reușise să-l convingă pe Rix să treacă la creștinism, acesta ajungâng chiar să-și dorească mucenicia pentru Hristos. Lăsând în urmă proprietățile și familia, a plecat la Roma cu Sf. Lucia. Prefectul roman de pe-atunci, Aelius, i-a condamnat la moarte prin tăierea capului cu sabia. După ei au mai fost decapitați sfinții mucenici Antoninus, Lucian, Isidore, Dion, Diodorus, Cutonis, Arnosus, Capicus and Satyrus, în total 24 de mucenici au suferit împreună cu Sf. Lucia și Rix. 

Aceasta sfânta Lucia nu trebuie confundată cu Fecioara Lucia, mucenița din Siracuza, prăznuită în 13 decembrie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor douazeci si patru de Mucenici care împreuna cu Lucia si cu Rix au marturisit, si de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintitului Mucenic Astie, episcopul Dirahiei.

Acesta a trăit în zilele împăratului Traian şi ale ighemonului Agricolă. Fiind prins de cei mai mari ai cetăţii şi neplecându-se a jertfi la idoli, a fost adus la Agricola şi bătut cu bice cu plumb şi cu vine de bou. Şi rămânând în credinţă în Hristos, l-au uns cu miere şi l-au spânzurat deasupra zidului cu faţa în sus, pe vremea secerii, când ardea soarele. Şi chinuindu-se fericitul de mâncărimea muştelor şi a viespilor, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Arhip si Filimon si Sfintii Mucenici Apolonie, Alexandrion, Epimah si Onisim, care în felurite chipuri au patimit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici Asterius, Marta, Marin, Audifax, Habakkuk, Cyrenus, Valentin Preotul și mulți alții împreună cu ei din Roma.

În timpul împăratului Claudius al II-lea (268-270), Sf. Marin împreună cu soția lui Marta și fiii Audifax și Habakkuk au călătorit din Persia la Roma pentru a se închina la mormintele Sf. Apostoli Petru și Pavel. Chiar în acea perioadă Biserica Romană suferea persecuții și execuții dure. Sf. Marin împreună cu familia i-au ajutat pe creștinii din închisori și au recuperat trupurile mucenicilor uciși. Unul dintre prizonierii închiși și munciți pentru credința sa a fost Cyrenus, pe care l-au ajutat mult. 

Persecuțiile au luat repede amploare și la un moment dat erau 260 de creștini întemnițați, printre care și tribunul Vlastus, care au fost condamnați de tribunal să sape șanțuri de-a lungul Văii Salerian, unde au fost executați de arcași. Auzind de aceste crime odioase, Marin cu familia și preotul Ioan au mers noaptea să ridice trupurile martirilor spre a le îngropa în catacombe. Mai târziu s-au întors după Sf. Cyrenus dar nu l-au mai găsit pentru că acesta a fost executat cu o zi înainte iar corpul i-a fost aruncat în râul Tibru. Făcându-și datoria de creștini, Sfinții Marin și Marta i-au recuperat trupul din apă și l-au îngropat creștinește. Cu ajutorul Sf. Episcop Calist creștinii slujeau pe ascuns sfintele slujbe și se ascundeau de asupritori.

Pentru faptele lor creștinești familia sfântă a fost vrednică de a primi mucenicia pentru slava lui Dumnezeu. Păgânii i-au decapitat pe curajoșii mărturisitori Valentin Preotul și pe grădinarul său Asterie pe care el însuși l-a convertit, împreună cu sfinții din Persia. Din ordinul împăratului, Sfinții Marin, Audifax și Habakkuk au fost decapitați în anul 269 și Sf. Marta  a fost înecată într-un râu.

Moaștele sfinților sunt în Roma în Biserica Sf. Ioan Pustnicul iar moaștele Sf. Valentin se află în Biserica Sf. Mucenițe Paraskeva.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro
Biblia ortodoxa - www.biblia-ortodoxa.ro
Portal ortodox - www.crez.ro