Sinaxar 9 Iulie

 

În aceasta luna, în ziua a noua, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Pangratie, episcopul Tavromeniei (Taormina), in Sicilia.

PangratieSf. Mucenic Pangratie, Episcopul Taorminei, s-a născut pe vremea când Mântuitorul Iisus Hristos trăia pe pământ. 

Părinții lui Pangratie erau din Antiohia. Auzind despre Iisus Hristos, tatăl lui Pangratie l-a luat cu el pe fiul său și au mers să-l vadă cu ochii lor pe Marele Învățător în Ierusalim. Minunile și învățăturile sfinte ale Mântuitorului l-au uimit pe tatăl lui Pangratie și a crezut că Hristos că este Fiul lui Dumnezeu. Astfel, s-a apropiat de discipolii Lui, mai ales de Apostolul Petru. Atunci a avut ocazia și tânărul Pangratie să-l cunoască pe Sf. Apostol Petru. 

După Înălțarea Mântuitorului, unul din apostoli a venit în Antiohia și i-a botezat pe părinții lui Pangratie și pe toți cei din gospodăria lor. După moartea părinților, el a lăsat totul în urmă și s-a retras la Pontus să trăiască într-o peșteră, petrecându-și zilele în rugăciune și meditație. Sf. Apostol Petru l-a vizitat pe Pangratie la Pontus, pe când trecea prin acele părți. Odată l-a luat cu el în Sicilia unde se afla pe atunci Sf. Apostol Pavel. Împreună, cei doi sfinți apostoli l-au numit pe Pangratie Episcop al Taorminei. 

Sf. Pangratie a lucrat cu zel la iluminarea creștină a oamenilor. Într-o singură lună el a construit o biserică unde-și oficia sfintele slujbe. Numărul credincioșilor a crescut simțitor, aproape toți din Taormina și din orașele învecinate devenind creștini. 

Sf. Pangratie și-a păstorit turma timp de mai mulți ani. În acest timp, păgânii complotau împotriva lui și găsind un prilej potrivit de a-l ataca, aceștia l-au omorât cu pietre. Astfel, Sf. Pangratie a murit ca mucenic. Sfintele moaște ale sfântului se află la Roma în biserica ce-i poartă numele. Sfântul mai este sărbătorit și în 9 februarie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Chiril, episcopul Gortinei.

Mucenicul Chiril, Episcopul Gortinei, a fost episcop în Insula Creta timp de 50 de ani. După cum arată istoricii, acesta a suferit sub Împăratul Decius (249-251) sau Maximian (284-305).

Adus la judecată în fața unui guvernator Lucius, i s-a cerut să jertfească la idoli dar sfântul părinte și-a apărat cu tărie credința, renunțând să împlinească porunca cea distrugătoare de suflete. Guvernatorul l-a condamnat pe Sf. Chiril să fie ars dar flăcările nu l-au atins. Văzând minunea, mulți păgăni au crezut în Hristos, în frunte cu Lucius, care a slăvit pe Dumnezeul creștinilor și l-a eliberat pe sfânt.

Sf. Chiril și-a continuat predicile și a întors pe mulți păgâni la creștinism fiind, în același timp mâhnit că nu a suferit martiriu pentru Hristos. Guvernatorul a fost informat despre bogata lui activitate de convertire a necredincioșilor, întorcându-i de la întuneric la lumină și a fost din nou condamnat, de această dată la tăierea capului cu sabia. Auzind sentința, sfântul s-a dus cu bucurie să-și pună capul pe butuc pentru apărarea Adevărului și la vârsta de 84 de ani a murit de bunăvoie sub sabie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Andrei si Prov, care prin foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea icoanei Maicii Domnului din Koloch.

Icoana Maicii Domnului din Koloch s-a manifestat prima dată în anul 1413 în timpul lui Vasile I, aflându-se la 15 verste de orașul Mozhaisk, aproape de Koloch, din provincia Smolensk. Un țăran din sat, Luca, a fost cel care a găsit icoana și a dus-o acasă la el, unde avea pe cineva din familie paralizat. După ce bolnavul s-a atins cu credință de sfânta icoană cu fruntea, s-a vindecat pe loc. Minunea s-a răspândit peste tot și îndată s-a făcut coadă de bolnavi la icoana făcătoare de minuni, primind ajutor de la Preasfânta Fecioară. Luca a dus icoana la Mozhaisk și de acolo la Moscova, lăsând-o în grija Mitropolitului Fotie și al clerului capitalei. Aceștia au făcut procesiune cu icoana pe străzile Moscovei, vindecându-se mulți bolnavi de infirmitățile lor. Mai târziu aceștia au trimis înapoi icoana la Mozhaisk.

În locul unde a apărut icoana s-a construit o biserică în cinstea Maicii Domnului și icoana a rămas în acea biserică. Cu ajutorul lui Luca și al altori ortodocși, Prințul Andrei Dimitrievich a construit acolo o mănăstire numită Kolochsk sau Mozhaisk.

Tot în aceasta zi, pomenirea icoanei Maicii Domnului Panachrana din Cipru.

Icoana Maicii Domnului din Cipru aparține stilului Panachrana. Aici Maica Domnului este pictată șezând pe tron cu Pruncul Sfânt în brațe, cu câte un înger de ambele părți.

Sfânta icoană a făcut prima minune în anul 392 pe insula Cipru, la mormântul Dreptului Lazăr (prăznuit în 17 octombrie) și este păstrată într-o mănăstire de-acolo. La Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Moscova și în Biserica  Nikolo-Golutvin din satul Stromyn, dioceza Moscovei, se găsesc replici faimoase ale acestei icoane. 

În săptămâna triumfului ortodoxiei, în Sinaxarul Grecesc există informații despre o anumită icoană, care poate fi chiar această icoană din Cipru. Se spune că în insula Cipru un arab trecea pe lângă o biserică dedicată Preasfintei Fecioare. Ca să-și manifeste ura față de creștinism, acesta a tras o săgeată într-una din icoanele Maicii Domnului care se aflau afară la poartă. Săgeata a lovit genunchiul Fecioarei din care a început să curgă sânge. Îngrozindu-se, arabul s-a urcat pe cal și a gonit spre casă dar a căzut mort înainte să poată ajunge. Așa a plătit pentru fapta sa blasfemiatoare.

Zilele în care se cinstește Icoana din Cipru sunt Lunea Sfântului Duh și 20 aprilie. Unele copii ale icoanei se numesc "Curățitoarea", "Cuțitul" și "Șoimul." Cea numită Șoimul a primit această denumire datorită felului în care a fost descoperită. Se spune că un conducător creștin din Cipru era la vânătoare cu șoimul său dresat care a rămas prins într-un tufiș urmărind altă pasăre. Bărbatul a dat ordin să se taie tufișul ca să-și poată salva șoimul. Făcând aceasta, servitorii săi au eliberat șoimul și au descoperit Icoana Maicii Domnului din Cipru. În acel loc conducătorul a clădit o mănăstire. Icoana din Cipru "Curățitoarea" era faimoasă pentru puterea sa vindecătoare de boli ale ochilor. Icoana "Stromyn" a devenit cunoscută în 1841. O fată de 18 ani din Stromyn, un sat nu departe de Moscova, era pe moarte din cauza unei boli grele. În vis i-a apărut Icoana din Cipru stând în fața ușii bisericii și o voce îi spunea: "Ia-mă în casa ta și roagă preotul să facă o moliftă cu sfințirea apei și te vei vindeca". Bolnava a fost dusă la biserică și în scurt timp au descoperit icoana. Ea a făcut întocmai cum I-a spus Maica Domnului și îndată s-a întremat atât încât a avut putere să ducă singură icoana înpoi în biserică. La scurt timp fata s-a vindecat complet. Icoana din Cipru "Stromyn" a continuat să facă minuni de vindecare despre care preotul bisericii îl informa pe Mitropolitul Filaret al Moscovei (prăznuit în 19 noiembrie).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro
Biblia ortodoxa - www.biblia-ortodoxa.ro
Portal ortodox - www.crez.ro