Sinaxar 13 Septembrie

 

În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfințirii bisericii Sfintei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru, de la Sfântul Mormânt de la Ierusalim.

Sfintirea bisericii Sfântului Mormânt de la IerusalimCa să dea slavă lui Dumnezeu pentru fericitul sfârșit al Sinodului de la Niceea (întâiul sinod ecumenic), Constantin cel Mare a vrut sa zidească o biserică pe Golgota, locul Învierii lumii. Atunci episcopul Macarie i-a arătat împăratului locul Mormântului, acolo unde l-a păstrat memoria Tradiției, căci locul fusese acoperit cu pământ în timpul domniei lui Adrian (135) cu scopul de a lărgi orasul. După ce au săpat și au descoperit Mormântul și instrumentele Patimii, au zidit peste ele o mare biserică, a cărei sfințire s-a făcut în ziua de 13 septembrie 335 pentru a înlocui sărbătoarea păgână a lui Jupiter Capitolin. Această sfântă biserică era atât de frumoasă și de grandioasă, încat ea a devenit un simbol al victoriei creștinismului și chiar un model pentru multe biserici.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Cronid, Leontie, Serapion, Straton și Seleuc.

Fericitul Cronid diaconul, strălucind cu bunele fapte ale vieții sale, în Mitropolia Alexandriei, au crezut printr-însul Leontie și Serapion. Iar în Galatia cea barbară și necredincioasă, Seleuc și Valerian, Macrovie și Gordian, și Straton la Nicomidia Bitiniei. Însă Cronid, Leontie și Serapion, după ce au pătimit multe chinuri în Egipt, legându-li-se mâinile și picioarele, au fost aruncați în mare. Ale căror moaște ieșind la uscat, s-au arătat îngeri prin vedenii la oameni credincioși, și le-au poruncit de le-au acoperit cu pământ. Iar cei din Galatia, Seleuc și Valerian, Macrovie și Gordian, chinuiți fiind cu foc și cu sabie și în multe alte feluri de ighemonul ce era acolo, mai apoi de toate i-a dat să-i mănânce fiarele sălbatice, și așa sufletele la Dumnezeu și-au dat. Iar ighemonul Bitiniei, după ce cu multe chinuri a chinuit pe Sfântul Straton, plecând vârfurile a doi copaci, i-au legat mâinile de acelea și poruncind îndată să slobozească copacii la locul lor, au rupt pe sfântul în două; și așa și-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfințitului mucenic Cornelie sutașul.

Corneliu sutasulAcest sfânt a trăit pe vremea Sfinților Apostoli și este cel dintâi dintre păgâni, care a crezut. Petrecând o viață fără prihană, a văzut un înger care-l îndemna să cheme la sine pe Apostolul Petru, să audă de la el cele ce se cădea. și mergând Petru către dânsul, și spunându-i cuvântul Domnului lui și celor ce veniseră cu dânsul, și învățându-l și botezându-l i-a dat rînduială și ocârmuirea cetății Schepsia. Pe care aflând-o cufundată în idoli, a botezat pe toti cu harul lui Hristos; și chiar și pe Dimitrie ighemonul, care a crezut cu toată casa lui. Deci sfârsindu-și sfântul viata apostolește, către Domnul s-a dus.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Gordian, Macrovie, Ili, Zotic, Lucian și Valerian.

Acești sfinți au suferit chinuri pe vremea lui Liciniu. Gordian era din Capadocia, iar Macrovie era din Paflagonia, tineri de vârsta, și desăvârșiți în credința întru Hristos. Iar Zotic, Ili și Lucian, s-au săvârșit prin sabie la Roma, după multe chinuri, din porunca lui Maxim ighemonul; însă Valerian s-a săvârșit plângând deasupra mormântului sfinților.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Petru cel din Agreia, care în pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Ioan de la Prislop.

Ioan de la Prislop Se spune ca un tânăr pe numele Ioan, din satul Silvasul de sus - în hotarul căruia se afla și Sf. Locas - a părăsit casa părintească, s-a închinoviat în obștea călugărilor de le Prislop, ducând o viață aleasă de rugăciune, împletită cu munca și săvârșirea de fapte bune. După un număr de ani, dorind să ducă o viată și mai liniștită, retrasă cu totul de lume, a găsit un loc, ca la 500 metri de mănăstire, pe malul prăpăstios al râului Slivut (Silvut), unde și-a săpat singur cu mari nevoințe, o chilie de piatră, cunoscută până azi sub numele de "chilia" sau iarăși "casa sfântului". Aici și-a petrecut restul zilelor în neîncetate rugăciuni și ajunări, întocmai ca marii nevoitori întru cele duhovnicești din primele veacuri creștine. Dar a fost voia lui Dumnezeu ca viata lui îmbunătățită să se sfârșească prea devreme. Spune tradiția populară că pe când îsi facea o fereastră la chilia lui, doi vânători de pe versantul celalat al prăpastiei l-au împușcat, fără să știe cine era. Așa s-a săvârșit din viață Cuviosul Sihastru sau Sfântul Ioan de la Prislop.

Nu știm cu siguranță când a trăit Cuviosul Ioan de la Prislop. Presupunem că în veacul al XV-lea sau în prima jumătate a celui următor... El a fost este și va fi - pentru credincioșii din părțile Hategului și Hunedoarei - o pildă vie de sfințenie, iar "chilia" sau "casa" lui rămâne mereu un loc de pelerinaj și de reculegere sufletească pentru toți cei ce caută cuvânt de mângâiere și de întărire în locurile de mare frumusețe naturală ale Prislopului, în care au trăit atâția cuvioși călugări cu viața aleasă și bineplacută lui Dumnezeu.

(Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu: "Sfinți Români", editia 1987)

Tot în această zi, pomenirea sfintei marii mucenițe Ketevan, regina Georgiei.

Ketevan, regina Georgiei Sfînta Mare muceniță Ketevan era descendentă din familia imperială Bagration și era strănepoata a împăratului Constantin din Kartalin (1469-1505). Devenită soția lui David, urmașul împăratului Alexandru al II lea din Kakheti (1577-1605), ea însăși a condus imperiul. Pietatea profundă a împărătesei se manifesta în atenția ei deosebită față de nevoile Bisericii Georgiene, în zidirea de biserici, adăposturi și case pentru călători sau cei fără de acoperis. După moartea soțului său, Sfinta Ketevan s-a instalat în singurătate.

Constantin (numit Okayan), frate al soțului ei, a acceptat Islamul și, urmând instrucțiunile sahului Abbas I, a trimis asasini să îl ucidă pe tatăl său care era pe moarte, împăratul Alexandru II, și fratele său George. După ce crima a fost înfăptuită, Constantin a dat ordine să fie puse corpurile victimelor pe cămile și să fie duse împărătesei Ketevan. îngrozită în fața faptei de cruzime, împărăteasa i-a jelit pe nevinovații suferitori și i-a îngropat la catedrală Alaverdsk. în plus, necredinciosul Constantin-Okayan a depășit buna cuviință în fața respectabilei ei văduvii și i-a cerut mana, amenințând cu forța în caz de refuz.

Împărăteasa Ketevan și-a adunat poporul din Kakheti și a mers împotriva lui Constantin, învingând pe necuviinciosul apostat. El avu parte de o moarte lipsită de glorie împreună cu mulți din armata persană. Sub conducerea înțeleaptă a împărătesei Ketevan, pacea și dreptatea au fost restabilite în Kakheti. Sahul Abbas I i l-a înapoi pe fiul ei Teimuraz, care, desi trăise mai multi ani la curtea șeicului ca ostatic, îsi păstrase Credinta Ortodoxă neîntinată.

După aceea sahul Abbas, amenințând Georgia cu distrugerea, a constrâns autoritățile feudale din Kakheti să predea o sumă de ostateci de seama. Printre ei, ca voluntar, se afla împărăteasa Ketevan. Vrând să prevină dezastrul pentru națiunea georgiană și Sfânta Biserică, ea a ajuns în Ispahan. Sahul Abbas a îndemnat-o pe împărăteasa să accepte credința mahomedană, dar a primit un refuz hotărât.

Apoi împărăteasa Ketevan a fost aruncată în închisoare, unde a petrecut zece ani, plini de suferințele martiriului. Nici josnicia curtenilor perși, nici propunerile viclene ale șahului de a o ridica la rangul de împărăteasă ținutului pers, nici propunerile de mari bogății, nici implorările și rugămințile stăruitoare ale curtenilor și nobililor perși - nimic nu era în stare să o ademenească să pronunțe chiar și o singură vorbă blasfemitoare împotriva lui Hristos. Nimic nu era în stare să o miște pe cea care suferea întru Hristos.

Au atârnat-o răstignită pe un copac în formă de cruce și au torturat-o cu clești încinși. I-au pus pe cap un coif încălzit la roșu, a fost lovită cu vergi de otel și i-au împuns trupul cu unghiile. Fumul gros din părul și capul său arzând s-a ridicat în sus, și binecuvintata martiră și-a dat sufletul întru Dumnezeu în ziua de 13 septembrie 1624.

Trei coloane strălucitoare au coborât asupra trupului Sfintei Ketevan, semnificând izbânda ei spirituală. Osemintele sfintei împărătese au fost aduse la Roma la catedrala sfântului Apostol Petru, de către călugări ai ordinului Augustinilor care fuseseră martori la martiriul ei. O parte din moaște (cinstitul cap și mâna dreaptă a martirei) au fost date de către călugării Augustini împăratului Teimuraz I și puse sub masa altarului din catedrala Alaverdi a sfântului Mare mucenic Gheorghe din Kakheti. Patriarhul-katolikos Zaharia (1613-1630) a numărat pe Marea Martiră Ketevan printre sfinți și i-a rânduit Sărbătoarea pentru 13 septembrie.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Ierotei cel nou, Iviritul, ce s-a născut la anul 1686 și care în pace s-a săvârșit.

Sfântul Ierotei s-a născut în 1686 în Grecia. Dorind să înțeleagă înțelepciunea Divina așa cum este ea în științe și în viața monahală, tânărul pios, dovedind mare abilitate și sârguință, a studiat filozofia Latină și pe cea Greaca.

După moartea părinților săi, vrând să își continue educația, Sfântul Ierotei a vizitat mai întâi Muntele Athos, care era renumit pentru învătățorii săi cei mulți. La început a fost discipolul unui anume sihastru lângă chilia Sfântului Artemie (sărbătorit la 20 octombrie), și apoi s-a alăturat fraților din mănăstirea Iviron, unde a primit tunderea monahală.

Sfîntul Ierotei în curând a ajuns la Constantinopol cu treburile mănăstirii și de acolo în Valahia, unde Domnul l-a condus să își continue educația pe care o întrerupsese. Fiind instruit de un anume călugăr cipriot, Sfântul Ierotei, prin bunele sale maniere și-a meritat favorurile Mitropolitului Auxentius din Sofia și a fost ordonat diacon.

După ce și-a desăvârșit educația la Venetia, Sfântul Ierotei s-a întors la Sfântul Munte. S-a instalat lângă mânăstirea Iviron în sălbăticia de la Khaga. Conform mărturiei contemporanilor săi, a dus o viață foarte strictă de sihastru ; cu necontenită Rugăciunea lui Iisus călugărul a descoperit adâncă dragoste față de aproapele și necazurile dătătoare de bucurii. La intervenția igumenului din mănăstirea Iviron, Sfintul Ierotei a fost hirotonit preot de către Mitropolitul Iacob din Neocezareea care trăia acolo retras.

La cererea locuitorilor din Skopelo, care nu aveau preot, ascetul tăgăduitor-de-sine și-a părăsit singurătatea. A oficiat slujbele și a predicat timp de opt ani, împreună cu discipolii săi atoniți, ieromonarhul Meletie și călugării Ioasaf și Simeon.

Simțindu-si sfârșitul aproape, Sfântul Ierotei cu trei discipoli s-a retras în insula Yura, unde erau trimiși de obicei cei osândiți pe viață. Acolo după o scurtă boală el a plecat la Domnul în anul 1745. Discipolii săi l-au îngropat în acea insulă, și după trei ani capul sau venerabil a fost transferat la mănăstirea Iviron. Mulți bolnavi și cei chinuiți cu suferințele trupești erau tămăduiți prin rugăciuni către sfânt.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro
Biblia ortodoxa - www.biblia-ortodoxa.ro
Portal ortodox - www.crez.ro