Sinaxar 20 Octombrie

 

În aceasta luna, în ziua a douazecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Artemie.

Artemie muceniculAcest fericit Artemie, fiind duce si august al Alexandriei si patriciu, era cinstit de marele împarat Constantin; luând însa împaratia Iulian Paravatul, si prigonind pe crestini la Antiohia, a mers nechemat fericitul acesta la chinuri; si mustrând faradelegea aceluia, l-au batut cu vine de bou crude, si l-au zgâriat pe spate cu brice ascutite si taioase, si i-au patruns coastele si tâmplele cu tepusi. Si despicând taietorii de pietre o piatra mare l-au bagat într-însa si lasând piatra peste dânsul, a fost turtit sfântul si i-au sarit ochii si matele pe pamânt; dupa aceea i-au taiat capul. Si asa a luat de trei ori fericitul cununa cea nevestejita a muceniciei. Iar sfintele lui moaste s-au adus de la Antiohia la Constantinopol, de catre femeia unui oarecare diacon, ce se chema Aristis. Si a fost îngropat la locul ce se numeste Ocsia.

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Evor si Evnoi, fiind ucisi cu pietre s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Cuvioasa Maica noastra Matroana cea de la cetatea Hios.

Sfânta Matroana s-a născut prin secolul al XIV-lea, în satul Volissos din Chios, într-o familie înstărită, cu părinți evlavioși, pe nume Leon și Ana. Încă din tinerețe sfânta avea înclinații spre monasticism. Într-o zi ea și-a părăsit părinții, mergînd să locuiască într-un loc pustiu, unde a găsit o mică mănăstire de măicuțe. Curând, i s-au alăturat acolo și alte călugărițe, nevoindu-se împreună pentru mântuire.

Sf. Matroana a făcut minuni cât a fost în viață dar și după aceea, fiind slăvită în Chios pentru viața sa curată și sfântă. Ea era milostivă cu săracii și avea puteri de a vindeca bolnavii.

Acatistul Sf. Matroana a fost compus de Mitropolitul Nichita din Rodos și a fost găsit într-un codice din anul 1455, unde se consemnează că sfânta a murit înainte de această dată.

Sf. Matroana mai este prăznuită și în ziua de 15 iulie, când i-a fost găsit capul.

Tot în aceasta zi, Cuviosul si purtatorul de Dumnezeu Parintele nostru Gherasim cel nou, sihastru cel din Peloponez, ale carui sfinte moaste sunt în Chefalonia, care în pace s-a savârsit.

Sfântul Gherasim, Noul Pustnic al Cefaloniei, s-a născut în satul Trikkala din Peloponez. În primii ani ai maturității s.a călugărit pe insula Zakynthos, după care a plecat la Muntele Athos unde a devenit schimonah, studiind împreună cu pustnicii de pe Sfântul Munte. Primind binecuvântare de la părinți, călugărul s-a dus la Ierusalim să se închine la Sfântul Mormânt Dătător de Viață al Mântuitorului. După ce a vizitat multe din locurile sfinte din Ierusalim, Muntele Sinai, Antiohia, Damasc, Alexandria și Egipt, el s-a întors la Ierusalim, devenind îngrijitor de candele la Sfântul Mormânt.

Călugărul a fost hirotonit diacon și apoi preot de către Patriarhul Gherman al Ierusalimului (1534-1579). Sf. Gherasim a continuat să trăiască viață sfântă. Pentru singurătate s-a retras la Iordan, unde a petrecut patruzeci de zile fără întrerupere. Binecuvântat de patriarh pentru o viață solitară, Sf. Gherasim s-a retras în singurătatea din Zakynthos, unde s-a hrănit numai cu ierburi.

După cinci ani, a simțit dorința de a pleca pe insula Cefalonia unde și-a găsit adăpost într-o peșteră. Sfântul a restaurat biserica din Omala și a construit o mănăstire de măicuțe unde a trăit, a muncit și a privegheat neîntrerupt timp de treizeci de ani. El se ruga îngenunchind pe pământul gol. Pentru viața lui sfântă, Gherasim s-a învrednicit de darul vindecării bolnavilor și a izgonirii duhurilor necurate. 

La vârsta de 71 de ani, sfântul a știut că va muri curând. După ce le-a binecuvântat pe măicuțe, a adormit cu pace întru Domnul în 15 august 1579. După doi ani, deschizîndu-i-se mormântul, s-au descoperit moaștele sale întregi și frumos mirositoare, vindecătoare de boli.

Deoarece Adormirea Maicii Domnului se sărbătorește în 15 august, Sf. Gherasim se prăznuiește în 16 august. În ziua de 20 octombrie se prăznuiește dezvelirea moaștelor sfântului, în anul 1581.

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Zevina, Ghermano, Nichifor si Antonin, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Manato fecioara care de foc s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro
Biblia ortodoxa - www.biblia-ortodoxa.ro
Portal ortodox - www.crez.ro