Sinaxar 11 Noiembrie

 

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Mina cel din Cotiani.

Acesta a trăit pe vremea împărăției lui Maximian și era din Egipt, ostindu-se în cohorta ce se chema Rutalia sub Arghirisc în Cotianiul Frigiei Salutariei. Nesuferind ca să vadă cinstirea cea rătăcită a idolilor, s-a suit în munte și s-a curățit pe sine cu postiri și cu rugăciuni. Și întărindu-se de ajuns și aprinzându-i-se sufletul cu dumnezeiescul dor către Hristos, s-a pogorât din munte și, stând în mijlocul închinătorilor la idoli, a propovăduit pe Hristos. Pentru aceea a fost dat la chinuri: i s-a frecat trupul cu târsini și a fost ars de foc și târât fără milă peste ciulini, de i-a spart trupul, în urma cărora și-a primit sfârșitul prin sabie.

Din minunile Sfântului Mina

Mergând odată un creștin ca să se închine în biserica acestui Sfânt Mina, a găzduit la o casă de străini; iar stăpânul acelei case, cunoscând că găzduitul avea bani în sânul său, s-a sculat în miezul nopții și l-a omorât. Apoi tăindu-l bucăți le-a pus într-o coșniță și a ascuns-o în cămara sa cea mai dinăuntru, așteptând ca să se facă ziuă. În vreme ce ucigașul se afla în nevoință și în îngrijorare, cum și unde și când să se ducă să ascundă părțile celui ucis, ca să nu-l înțeleagă cineva, iată i s-a arătat lui Sfântul Mina, călare în chip de ostaș și cercetându-l ce s-a făcut cu străinul care găzduise acolo; iar ucigașul adeverea că nu știe nimic. Atunci sfântul, pogorându-se de pe cal, a intrat înăuntrul casei celei mai ascunse și, aflând coșnița și scoțând-o, s-a uitat la ucigaș cu o căutătură grozavă și sălbatică și i-a zis: "Cine este acesta?" Iar ucigașul de frică, fără de glas și ca un uluit făcându-se, s-a aruncat pe sineși jalnică cădere la picioarele sfântului. Iar sfântul, punând la loc toate membrele ucisului și făcând rugăciune, a înviat mortul și i-a zis lui: "Dă laudă lui Dumnezeu". Iar mortul, ridicându-se ca din somn și cugetând cele ce a pătimit de la cel ce-l găzduise și cum a câștigat viața a doua oară, a slăvit pe Dumnezeu; iar mulțimea se închina ostașului ce se arătase și care-l înviase. Și după ce s-a ridicat de jos ucigașul, a luat sfântul banii de la el și i-a dat omului pe care-l înviase, zicându-i: "Du-te frate în calea ta. Și, întorcându-se către ucigaș, l-a bătut precum i se cădea, apoi, sfătuindu-l, și pe lângă acestea iertând greșeala lui și făcând rugăciune pentru dânsul, a încălecat calul și s-a făcut nevăzut.

Alt creștin bogat s-a făgăduit să facă sfântului un disc de argint. Deci mergând la argintar, i-a zis să facă două discuri și pe unul să scrie numele sfântului, iar pe celalalt numele său. Și după ce le-a făcut pe amândouă, fiindcă discul sfântului se părea mai strălucitor și mai plăcut, creștinul acela a oprit discul sfântului pentru sine, uitând de scrierea numelui sfântului. Și s-a întâmplat să facă călătorie pe mare. Deci pe când cina, a adus sluga la masă discul sfântului plin de bucate, iar acel nesimțit și neevlavios creștin mânca din bucatele cele din disc fără sfială și fără cucernicie. Deci după ce s-a ridicat masă, a luat sluga discul ca să-l spele în mare, dar discul, alunecând din mâinile slugii, a căzut în adâncul marii. După aceea sluga înspăimântându-se și mult temându-se, încă și cu totul amorțind și buimăcindu-se, a căzut și el în mare. Stăpânul său văzând acestea, se tânguia, zicând: "Vai mie, ticălosul! căci dorind discul sfântului, pe lângă disc mi-am pierdut și sluga. Ci Ție, Doamne, dau făgăduința aceasta, că de voi afla numai trupul slugii mele, voi da mucenicului Tău, Sfântului Mina, împreună cu celalalt disc și prețul discului sfântului, ce s-a cufundat în mare". Deci ieșind din caic, se uita pe țărmurile mării, așteptând și nădăjduind să vadă mort trupul slugii ce-l căuta. Așadar, acolo unde privea el cu sârguință, o, minune!, a văzut pe sluga sa vie ieșind din mare și ținând în mâinile sale discul sfântului. Deci văzându-l pe el s-a spăimântat stăpânul și a strigat cu mare glas propovăduind minunea sfântului. Iar cei ce erau în caic au ieșit toți afară și, văzând pe slugă că ținea în mâini discul, s-au minunat mult și au slăvit pe Dumnezeu. Și-l întrebau cum a scăpat din mare. Iar sluga le povestea, zicând: "Îndată ce am căzut în mare, a venit un om frumos și alți doi împreună și m-au apucat și, umblând împreună cu mine, ieri și astăzi am venit până aicea.

Și o femeie oarecare, silita fiind de către oarecine spre amestecare de rușine, s-a dus la sfântul și a cerut ajutorul sfântului, care nu a trecut-o cu vederea, căci, pilduind pe cel ce o silnicea, nevătămată a păzit femeia: acela, legându-și calul de piciorul său, silea pe femeie. Iar calul, sălbăticindu-se împotriva stăpânului său, nu numai l-a împiedicat pe el de la nelegiuita faptă, ci și l-a târât pe el pe pământ, neoprindu-se până ce nu a ajuns la biserica sfântului. Și acolo cu mare glas necheza, încât pe mulți oameni i-a făcut să iasă afară și să vadă. Căci sărbătoare fiind atuncea, mulțime de oameni se adunase la biserică. Deci cel ce a pătimit aceasta, văzând adunarea poporului și calul său care și mai mult se sălbăticea, și simțindu-se fără nici un ajutor de la nimeni, temându-se ca nu cumva să sufere ceva mai rău de la calul său, fără să se rușineze și-a mărturisit înaintea tuturor păcatul și îndată calul s-a liniștit și a stat îmblânzit. Iar călărețul dezlegându-se a intrat în biserica sfântului și căzând la pământ se ruga lui ca să nu fie încă mai mult pedepsit.

Un șchiop oarecând și o femeie mută stăruind în biserica sfântului împreună cu alții mulți spre a se vindeca, la miezul nopții toți fiind cuprinși de somn, s-a arătat sfântul și a zis șchiopului: "Du-te acum când este liniște și apucă-te de haina femeii mute și te vei vindeca"; iar el ducându-se și apucând-o de haină, aceea tulburându-se a strigat, bătându-și joc oarecum de șchiop și s-a vindecat dezlegându-i-se limba, iar șchiopul, rușinându-se, îndată s-a sculat și a început să fugă. Și înțelegând amândoi minunea ce s-a făcut, au slăvit pe Dumnezeu.

Un evreu oarecare, având prieten pe un creștin, când pleca în călătorie undeva departe, de multe ori lăsa la creștin mulți bani. Lăsând acestuia oarecând o pungă cu cinci sute de monede, cugeta creștinul în inima sa ca să tăgăduiască amanetul, ceea ce a și făcut prin faptă. Căci venind evreul și cerându-și banii după obiceiul lor, creștinul n-a voit să-i dea, zicându-i: "Tu această dată n-ai lăsat nimic la mine; de ce ceri de la mine?" Iar evreul, auzind aceasta fără de nădejde, s-a tulburat cu totul; iar mai pe urmă, venindu-și întru sine, a zis către creștin: "Fiindcă nimeni n-a văzut când ți-am dat banii, jurământul să dezlege pricina noastră, și cerea ca prin sfântul să se vădească care este mincinosul". Deci, cu învoire s-au dus amândoi la biserica Sfântului Mina, și îndată creștinul a făcut jurământ și susținea tăgăduirea amanetului. Și după jurământ, au ieșit amândoi din biserică și și-au încălecat caii. Iar calul creștinului mergea cu neorânduială și se sălbăticea împotriva stăpânului său și, mușcând zăbala, îngrozea că va pricinui amara moarte călărețului; și deodată l-a aruncat jos la pământ, însă nu i-a vătămat trupul, ci și-a pierdut numai basmaua, împreună cu o cheie și cu pecetea lui cea de aur. Apoi iarăși încălecând, mergea împreună cu evreul, care nesuferind paguba se întristă foarte pe cale și ofta din adâncul inimii. Atunci creștinul zice către evreu: "O prietene, fiindcă locul acesta este potrivit, să ne pogorâm de pe cai și să mâncăm pâine". Iar după ce a început să mănânce, iată după puțin vede creștinul pe sluga sa venind și ținând cu o mână punga evreului și cu cealaltă cheia împreună cu basmaua sa; pe care văzându-le s-a înspăimântat. Și a zis către slugă: "Ce este aceasta?" Iar sluga a răspuns: "Un ins oarecare înfricoșător a venit la stăpâna mea și, dându-i ei cheia împreună cu basmaua ta, a zis către dânsa: "Cu mare grăbire trimite punga evreului ca să nu se primejduiască bărbatul tău". Și iată luând-o am venit către tine după poruncă". Atunci evreul s-a umplut de bucurie și s-a întors împreună cu creștinul la sfântul. Și evreul se ruga ca să fie botezat ca cel ce a fost însuși văzător la acest fel de minune. Iar creștinul cerea să ia iertare pentru că a mâniat pe Dumnezeu prin jurământ mincinos. Deci amândoi primind precum au cerut, unul botezul și celalalt iertare, s-au întors la ale lor bucurându-se.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Victor.

Acesta s-a nevoit pe vremea lui Antonin împăratul romanilor și a lui Sevastian guvernatorul Italiei. Că silindu-l ca să se lepede de Hristos și nevrând ca să se supună, mai întâi i-au sfărâmat degetele, apoi l-au chinuit în multe și neînchipuite feluri, dar rămânând nevătămat, prin puterea lui Dumnezeu, l-au despuiat de piele și atunci și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Vichentie diaconul.

Acest Sfânt Vichentie aflându-se în Augustopoli, cetate în Ispania, și învățând poporul împreună cu Valerie episcopul, diacon fiind Vichentie, au fost prinși și aduși la divanul dregătorului Datiat; care, îndată băgându-i în obezi, a poruncit să fie duși în orașul ce se cheamă Valencia, unde au fost băgați într-o temniță urât mirositoare și întunecată; și peste puține zile scoțând pe Vichentie, a poruncit să fie frecat cu țesala și l-au răstignit pe o cruce și l-au supus la nenumărate chinuri și torturi. Dar rămânând nevătămat, l-au băgat în temniță, unde aflându-se sfântul, s-a învrednicit de dumnezeiescul și îngerescul ajutor și îndată și-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Stefanida.

Aceasta era soție a unui ostaș și credea în Hristos din început de la strămoșii săi, însă, murindu-i bărbatul, a rămas văduvă. Văzând ea pe Sfântul Victor că pătimea mai presus de puterile omenești, îl fericea pe el și pentru bărbăția sa și pentru cununile ce avea să ia de la Dumnezeu. Pentru aceasta a fost adusă și ea la guvernator; și fiindcă a mărturisit în priveliște pe Hristos Dumnezeu mai înainte de veci, i-au legat mâinile ei de doi copaci de finic care fuseseră îndoiți. Iar în urma dându-le drumul și întorcându-se cu repejune la starea lor cea dintâi, au spintecat pe sfânta în două bucăți. Și așa fericita și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Teodor mărturisitorul, egumenul studiților (Mănăstirea Studion, la Constantinopol).

Acesta a trăit pe când împărățea Constantin Copronim și era din părinți evlavioși, anume Fotino și Teoctista. Alegându-și el de mic viața cea bună și învățând carte, a ajuns la înălțimea cunoștinței. Deci călugărindu-se și plinind tot felul de faptă bună, s-a învrednicit harului preoțesc de la Sfântul Tarasie, patriarhul Constantinopolului. Și fiind atunci egumen la Mănăstirea Studitului Preacuviosul Platon și lăsând acela egumenia, a primit egumenia fericitul acesta, care a povățuit bine și cu plăcere dumnezeiască turma cea încredințată lui, păstorind-o la pășunea mântuirii. Dar fiindcă a mustrat cu îndrăzneală împreună cu Sfântul Tarasie pe împăratul Constantin, feciorul Irinei, că și-a lepădat pe legiuita sa femeie și a luat pe alta, Sfântul Tarasie a fost scos din scaunul său, iar pe marele Teodor bătându-l, l-a izgonit la Tesalonic. Apoi Constantin fiind orbit a fost lipsit și de împărăție. Atunci a fost chemat Teodor din surghiun.

Însă când s-a făcut împărat Nichifor Patrichie, care se numea și Stavrachie, iarăși a fost izgonit sfântul la Tesalonic. Iar când a împărățit Leon Armeanul și căuta să înlăture sfintele icoane, mustrând cu îndrăzneală fericitul Teodor pe împăratul pentru această faptă, a fost izgonit de către dânsul la ezerul Apoloniadei și de acolo iarăși a fost trimis spre partea răsăritenilor, unde a primit vreo sută de toiege pe spinare pe care le-a suferit cu vitejie. Și iarăși a fost chinuit de mai-marele oastei cu grele bătăi.

Și de acolo a fost trimis la Smirna și închis într-o temniță, unde i s-au pus picioarele în butuci pentru chinuri. După aceea, dacă a luat Mihail Gângavul împărăția, a fost scos din legături marele Teodor și chemat din surghiun. Și având puțină odihnă, s-a aflat cu prietenii săi și cu bună nădejde a răposat întru Domnul. Era om uscățiv, palid la față, cu par cărunt și cam pleșuv la cap.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro
Biblia ortodoxa - www.biblia-ortodoxa.ro
Portal ortodox - www.crez.ro