Sinaxar 24 Noiembrie

 

În această lună, în ziua a douăzeci și patra, pomenirea celui între sfinți Părintelui nostru Clement, episcopul Romei.

Clement RomanulFericitul și preaînțeleptul Clement era roman de neam și se trăgea din neam împărătesc, fecior al lui Faust și al Matildei. Deci, silindu-se la toată învățătura înțelepciunii elinești și aflând pe Apostolul Petru, a fost învățat de dânsul credința în Hristos cea adevărată și făcându-se propovăduitor al Evangheliei și scriind Așezămintele Sfinților Apostoli, a fost făcut și episcop al Romei. Însă fiind prins de împăratul Domițian, a fost chinuit și izgonit la o cetate pustie de lângă Cherson și acolo, legându-i de grumaji o ancoră de fier de cele de corabie, l-au aruncat în adâncul mării; și așa s-a sfârșit de trei ori fericitul.

Iar Dumnezeul minunilor, și după moarte mărind pe sluga Sa, a făcut o mare și peste fire minune. Că de atunci și în urmă în fiecare an la pomenirea Sfântului Clement se depărta apa de la mal ca la trei mile, lăsând să meargă ca pe uscat pe cei ce se duceau acolo să prăznuiască șapte zile, făcând astfel mare bucurie celor ce nădăjduiau în Domnul.

Deci odată, depărtându-se marea și intrând poporul, și săvârșind praznicul sfântului și ieșind, s-a întâmplat că a rămas acolo un copil mic, uitat de părinții lui. Iar marea întorcându-se și locul iarăși acoperindu-l, părinții copilului plângeau și se tânguiau pentru lipsa lui prin tot orașul, pricinuind și celorlalți cetățeni plângere și jale. Iar a fost în anul următor, când iarăși s-a retras marea în laturi, au mers și au aflat copilul sănătos șezând lângă mormântul sfântului. Pe care întrebându-l cum s-a hrănit și cum a fost păzit nevătămat, au aflat că l-a hrănit sfântul cel ce zăcea acolo și l-a păzit cu darul rugăciunilor sale nevătămat de fiarele marii. Deci luându-l și mulțumind sfântului s-au dus la casa lor slăvind pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfințitului Mucenic Petru, episcopul Alexandriei.

Acesta a trăit în zilele împăratului Maximian, fiind învățător al dreptei credințe și propovăduitor al dogmelor celor drepte, căruia împăratul voia să-i taie capul căci aflase de cele ce făcea el. Atunci îl supără Arie cerând iertăciune, rugându-se și tot poporul pentru aceasta. Iar sfântul neînduplecându-se, nu i-a dat iertare, ci l-a alungat blestemându-l și zicând a fi despărțit de mărirea lui Hristos și în veacul acesta și în cel viitor. Că zicea către ei că a văzut pe Domnul în chip de cocon mic strălucind mai mult decât soarele, dar purtând o haină ruptă din cap până în picioare și întrebându-L pentru ce-i este ruptă haina a aflat de la El că Arie i-a rupt-o. Cu semnul acesta Domnul arătă despărțirea și osebirea ce a făcut Arie Fiului de către Tatăl, nemarturisindu-L pe El de o ființă cu Tatăl. Asemenea a arătat și celelalte dogme și cuvinte de hulă ale lui Arie. Acest sfânt s-a săvârșit după porunca împăratului prin tăierea capului, câștigând cununa cea neveștejită.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Malh, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Carion, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ermoghen, episcopul acragandinilor, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Filumen și Hristofor, care de sabie s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Evghenie, care s-a săvârșit zidit într-o gaură.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Procopie și Hristofor, care de sabie s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Alexandru cel din Corint.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Grigorie cel ce a pustnicit la Piatra de aur, care se trăgea dinspre părțile Răsăritului.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodor cel din Antiohia.

Acest sfânt a trăit pe vremea apostatului Iulian. Și a fost prins de pe uliță de eparhul Salustie, pentru o pricină ca aceasta: Când rău-credinciosul Iulian a poruncit ca să se ridice de la Dafne, adică dinaintea cetății Antiohiei, moaștele Sfinților Mucenici Vavila și a celor împreună cu dânsul, atunci creștinii cei ce duceau sfintele moaște cântau un psalm al lui David și la fiecare stare ziceau stihul acesta: "Să se rușineze toți cei ce se închină celor ciopliți". Pentru că păgânii socoteau biruință și neputință a lui Apolon din Dafne mutarea sfintelor moaște. Acest stih auzindu-l Iulian s-a tulburat. Deci după porunca lui a fost prins Sfântul Teodor acesta, fiindcă era și el râvnitor bunei cinstiri și era unul din cei ce cântau pomenitul stih. Și fiind spânzurat pe lemn pătimitorul lui Hristos, a fost rănit pe spate de bătăile vinelor de bou și i s-au jupuit coastele cu unghiile; și așa era chinuit sfântul de dimineața până în seara, apoi legat fiind cu lanțuri, a fost aruncat în închisoare.

Iar a doua zi, aflând Iulian de bărbăția ce a arătat tânărul, și știind câți creștini rabdă până în sfârșit mucenicia și că uciderea prin chinuri tiranilor li se socotește rușine, iar mucenicilor li se socotește biruință, slavă și bucurie, Paravatul a poruncit să libereze pe sfântul din închisoare.

După acestea au întrebat unii pe sfântul dacă simțea dureri în timpul chinurilor. La care a răspuns că la început simțea puțină oarecare durere; apoi i s-a arătat cineva ținând în mâini o basma moale și răcoritoare, cu care-i ștergea de pe obraz sudoarea și-l îndemna spre îndrăzneală și bărbăție. Pentru aceasta când chinuitorii au contenit de a-l chinui, zicea sfântul că nu s-a bucurat pentru aceasta, ci mai vârtos s-a mâhnit. Căci prin contenirea chinurilor a contenit și cel ce se arăta (care era înger ceresc) și nu-i mai pricinuia lui mai mult îndrăzneală și mângâierea cerească. Sfântul Teodor acestea pătimind, în veci se veselește cu Domnul, odihnindu-se cu pace.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Mucenic Hrisogon și a cuviosului Marcu Trigleanul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro
Maica Domnului - www.maicadomnului.ro