Sinaxar 15 Decembrie

 

În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfântului Mucenic Elefterie.

ElefterieSfântul Mucenic Elefterie era din cetatea Romei. De mic a rămas orfan de tată şi a fost crescut numai de mama sa Antia, care fusese învăţată credinţa creştină de Sfântul Apostol Pavel. Copilul a fost dus de mama lui la episcopul Anichit şi a învăţat de la el Sfintele Scripturi. Anichit l-a rânduit în ceata clericilor; când a fost în vârstă de 15 ani l-a hirotonit diacon, la 18 ani preot, iar când a ajuns de 20 de ani a fost făcut episcop al Iliricului. Pentru că învăţa şi propovăduia pe Hristos a atras pe mulţi la credinţă; de aceea împăratul Adrian a trimis de l-a adus la el. Dus înaintea lui, sfântul a mărturisit că Hristos este Dumnezeul tuturor. La porunca împăratului a fost supus la chinuri pe care le-a îndurat cu seninătate. Sfătuit de prefectul Coremon, împăratul a făcut un cuptor, care avea ţepuşe ascuţite, de o parte şi de alta. La rugăciunea sfântului către Dumnezeu, Coremon, umplându-se de Duh Sfânt a intrat el întâi în cuptor şi a mărturisit că Hristos este Dumnezeu. Din cuptor a ieşit nevătămat şi i s-a tăiat capul. A fost aruncat şi Sfântul Elefterie în cuptor; dar s-a stins focul şi a ieşit sănătos. Apoi a fost legat într-un car tras de cai sălbatici. Dezlegat de îngeri, sfântul a fost dus într-un munte înalt, unde trăia cu animalele sălbatice; aceste fiare se îmblânzeau când sfântul le vorbea cuvintele lui Dumnezeu. Împăratul a trimis ostaşi ca să-l prindă; dar sfântul i-a îndrumat la Hristos şi i-a botezat. Odată cu ei au mai crezut în Hristos şi alţii ca la cinci sute. Dus la împărat a fost ucis de doi ostaşi.

Mama lui, Antia, a fost ucisă şi ea cu sabia pe când îmbrăţişa şi săruta pe fiul ei mort.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Antia, mama Sfântului Elefterie, care pe când îmbrăţişa pe fiul ei mort, de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, Sfântul Coremon prefectul, crezând în Hristos şi, botezându-se, de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea celor doi călăi, care, crezând în Hristos, de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Pavel, care a schimnicit în muntele Latro.

Tot în această zi, pătimirea Sfintei Muceniţe Suzana.

Sfânta Muceniţă Suzana a trăit pe vremea împăratului Maximian. Era de loc din Palestina. Tatăl ei era păgân şi mama evreică. Sfânta însă a fugit de necredinţa celor doi; a alergat la Hristos şi a primit botezul de la episcopul Silvan. După moartea părinţilor ei, a împărţit toată averea la săraci şi a slobozit din jugul robiei pe robii şi roabele sale. S-a îmbrăcat în haine bărbăteşti, şi-a tuns părul şi a intrat într-o mănăstire de călugări, schimbându-şi numele în Ioan. După ce a trăit acolo douăzeci de ani, a fost clevetită. Venise la mănăstire o schimnică. Socotind că e bărbat, a îndemnat-o la desfrânare. Suzana n-a vrut, aşa că schimnica a pârât-o că a încercat să o necinstească. Sfânta s-a plecat bârfelii şi a cerut să i se dea canon pentru păcatul de care era învinuită. Când episcopul Elefterupolei a aflat de aceasta, s-a dus la mănăstire şi a mustrat pe stareţ. Stareţul atunci a vrut s-o descălugărească. Fericita, găsindu-se într-o nevoie ca aceasta, a cerut să vina la ea două fecioare şi două diaconiţe. Şi lor le-a destăinuit toată taina ei. Când s-a aflat aceasta, episcopul s-a umplut de uimire; a hirotesit-o diaconiţă şi a poruncit să fie stareţă.

Multe minuni a făcut ea în numele lui Hristos. Când a venit ighemonul Alexandru în Elefterupole şi a adus jertfe idolilor, sfânta, de bunăvoie, s-a dus acolo şi numai prin rugăciunea ei a dărâmat la pământ idolii. Pârâtă ighemonului, a fost dusă înaintea lui şi a fost supusă la felurite chinuri şi la sfârşit a fost aruncată în foc. Acolo şi-a dat lui Dumnezeu duhul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Elefterie Cubiculariu.

Acest sfânt mucenic, de loc din Constantinopol, strălucea în dreapta credinţă. Din copilărie fusese crescut la curtea împărătească şi acolo primise de la început cele mai mari cinstiri; întrecea în bogăţii şi slava pe toţi oamenii acelor vremi. Cuprins de dumnezeiasca dragoste după cele nestricăcioase şi veşnice, a socotit pe toate cele pământeşti ca nimic şi a ales să fie mai bine lepădat în curţile Domnului, decât să rămână în locaşurile păcătoşilor. Depărtat de lume, era cu ochii minţii aţintiţi spre Dumnezeu; se îndeletnicea în fiecare zi cu cântări dumnezeieşti şi plinea toată virtutea.

Dar stricătorul sufletelor noastre, diavolul, n-a suferit să vadă toate acestea; s-a slujit de o slugă a fericitului punându-i în gând să se ducă la împărat şi să pârască pe stăpânul său. S-a dus deci sluga la împărat şi i-a spus că stăpânul său Elefterie s-a botezat şi că a zidit o biserică. I-a mai spus că se închina Celui Răstignit, că batjocoreşte legiuirile şi rânduielile împărăteşti. A mai adăugat că are sub pământ o casă ascunsă, că aduce Dumnezeului creştinilor slujbe de toată noaptea, că-şi chinuie trupul cu post, cu plânsete şi cu culcări pe pământ. Împăratul s-a aprins de mânie şi l-a chemat pe sfânt la el. Când a venit, împăratul i-a pus întrebări, la vedere paşnice şi măgulitoare, grăindu-i aşa: "De ce ne-ai părăsit, Elefterie? Cum te-ai depărtat atâta vreme de la noi? Cum ai dispreţuit dorul nostru şi curţile noastre împărăteşti? Cum ai dispreţuit dragostea noastră cea mare şi curată ce-ţi păstrăm?".

"Împărate, i-a răspuns Sfântul Elefterie, trupul mi-i şubrezit de multe şi nenumărate boli; am voit să stau la aer curat ca să-mi recapăt sănătatea".

"Dar pentru ce să te desfătezi numai tu singur, i-a spus împăratul, de aerul cel curat? Pentru ce să te bucuri numai tu singur de bunătatea lui? Pentru ce să nu ne bucurăm împreună, mergând şi eu cu tine acolo?".

Sfântul nu i-a dat răspuns la aceste cuvinte. Iar împăratul, îndată ce s-a făcut seară, a trecut râul Sangarin, căci dincolo de acest râu îşi avea sfântul locuinţa. S-a uitat pe o uşă ascunsă şi a văzut o gaură ca gura unui puţ. S-a coborât pe ea şi a dat de o biserică frumos împodobită. Cele văzute l-au tulburat. A lăsat mânia la o parte şi a început să spună cuvinte linguşitoare, căutând să slăbească tăria fericitului. Dar pentru că izbea cu pumnii în aer, căci n-a putut să-l înduplece pe sfânt cu cuvintele lui, a poruncit să i se taie capul cu sabia, iar cinstitul lui trup să fie aruncat mâncare câinilor şi pasărilor. Fericitul şi-a dat lui Dumnezeu sufletul, iar trupul lui, care zăcea părăsit, a fost luat de un creştin împodobit cu harul preoţiei, evlavios şi iubitor de Dumnezeu, care l-a înmiresmat cu mir şi l-a îngropat într-un loc de seamă.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Vah cel Nou.

Sfântul Mucenic Vah cel Nou era de loc din Palestina şi a trăit pe vremea binecredincioşilor împăraţi Irina şi Constantin. Tatăl lui, creştin din moşi, strămoşi, era căsătorit cu o femeie foarte credincioasă. Ademenit însă de slava deşartă a lumii acesteia şi de înşelăciune, s-a lepădat de credinţa cea adevărată moştenită din strămoşi şi a trecut la necurata credinţă a agarenilor. A avut şapte copii, pe care i-a crescut în aceeaşi rătăcire. Stricându-şi viaţa în necredinţă, a lăsat, la moartea lui, pe soţia lui cu cei şapte copii. Al treilea dintre ei în şirul naşterii, cu numele Dahac, care tălmăcit în elineşte înseamnă Ghelasie, nu s-a însurat. Chiar înainte de moartea tatălui său voia să se facă creştin, lucru pe care l-a săvârşit după ce tatăl său a murit. I-a spus mamei sale gândul; ea a consimţit şi l-a încurajat. Atunci a plecat de la mama lui şi s-a dus la Ierusalim. De acolo, povăţuit de un monah, s-a dus în lavra Sfântului Sava, unde a fost învrednicit de Sfântul Botez şi i s-a pus numele Vah. Apoi în urma rugăciunilor lui, a fost îmbrăcat cu haina monahală.

Ca monah a vieţuit bine şi s-a întărit în înfrânare şi în celelalte virtuţi. La porunca stareţului a plecat din mănăstire, că stareţul se temea să nu afle de el agarenii care stăpâneau Palestina. Din întâmplare, sau mai bine-zis din rânduială dumnezeiască, s-a dus la Ierusalim şi acolo s-a întâlnit cu mama lui, căreia i-a spus tot ce a făcut; i-a mai spus că-l doare inima că fraţii lui trăiesc în rătăcire. Când fraţii lui au auzit aceasta de la mama lor, au trecut la credinţa în Hristos, afară de unul care a rămas în rătăcire. Acesta a spus agarenilor toate cele făcute de Sfântul Vah. Agarenii l-au căutat, l-au prins şi l-au dus la Amira, stăpânul cetăţii Ierusalimului. Amira l-a trimis la aşa-numitul de ei general şi la judecători. Înaintea lor a mărturisit pe Hristos, a defăimat ca deşartă credinţa agarenilor şi şi-a bătut joc de ea. Pentru asta i s-a tăiat capul.

Trebuie să se ştie ca cel întru sfinţi părintele nostru Ioan Gură de Aur a fost hirotonit patriarh al Constantinopolului în această zi, din care a şi început să se săvârşească de el sărbătoarea Naşterii lui Hristos până la douăzeci şi cinci ale lunii, căci unii din Apus veneau şi o vesteau de fiecare dată. Pentru aceasta a şi fost rostit de el acel Cuvânt apologetic, preafrumos şi preafolositor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro
Biblia ortodoxa - www.biblia-ortodoxa.ro
Portal ortodox - www.crez.ro