Sinaxar 7 Septembrie

 

În această lună, în ziua a șaptea, pomenirea Sfântului Mucenic Sozont.

Sozont Acest sfânt se tragea după neam din Licaonia (Asia Mică) și a trait în timpul împarației lui Diocletian (către 304). Înainte de a primi sfântul botez se numea Tarasie, și era păstor de oi. De la păstorit el a învățat arta de a paște oile duhovnicești, și a adus un mare număr de păgâni la credință prin propovăduirea sa.

Primind încredințare printr-o vedenie că a venit vremea de a-și vărsa sângele pentru Hristos, sfântul s-a dus la un templu idolesc de lânga Pompeiopolis (în Cilicia), unde păgânii adorau o statuie în aur a Artemisei, a tăiat mâna de aur a idolului, iar prețul ce a luat pe ea l-a împărțit săracilor. Pentru care domnitorul locului făcând rău multor bănuiți nevinovați, sfântul s-a vădit pe sine, spre uimirea păgânilor. Și îndată fost dus în față lui Maximian, guvernatorul Ciliciei, a fost supus la bătaie cumplită și la alte multe chinuri, încât sfântul și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Atunci păgânii au aprins un foc mare, ca să ardă trupul sfântului mucenic. Insă o furtună puternică s-a pornit ca din senin și ploaia a stins focul, iar păgânii s-au împraștiat înspăimântați, lăsând pe creștinii pioși să ia moaștele sfântului.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Apostoli Evod și Onisifor.

Sfintii Apostoli Evod si Onisifor Sfântul Evod s-a numărat între cei 70 de apostoli și a fost în urma lui Petru episcop la Antiohia cea mare (Siria). Succesorul său, sfântul sfințitul mucenic Ignatie Teoforul (Purtătorul de Dumnezeu, prăznuit la 20 decembrie), ucenic al sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, îl pomenește în scrisoarea sa către Antiohieni cu aceste cuvinte: "Amintiți-vă de binecuvântatul părinte Evod, care a fost făcut de către Apostoli primul vostru păstor". Precum se vede din Epistolele Fericitului Pavel, săvârșind el nevoința mare între cei șaptezeci, s-a făcut predicator vestit al Cuvântului.

Sf. Evod a slujit ca episcop timp de 27 de ani și a murit ca mucenic în zilele împăratului Nero (54-68). Sfântul Evod a lăsat mai multe scrieri. În una din acestea el scrie că Prea Sfânta Fecioară Maria a născut pe Mântuitorul lumii la vârsta de 15 ani. Alte scrieri ale sfântului nu ni s-a păstrat. Istoricul bisericesc Nichifor Calist pomenea însă, în secolul al XIV-lea, o altă carte, numită Steaua. Sfântul Evod a primit cununa muceniciei în anul 66 după Hristos.

Iar Onisifor, este cel pe care îl pomenește Apostolul în Epistola a doua către Timotei: "Domnul să aibă milă de casa lui Onisifor, căci de multe ori m-a însuflețit și de lanțurile mele nu s-a rușinat, ci venind în Roma, cu multă osârdie m-a căutat și m-a găsit. Să-i dea Domnul ca, în ziua aceea, el să afle milă de la Domnul. Și cât de mult mi-a slujit el în Efes, tu știi prea bine." (II Timotei 1, 16-18).

Acesta a fost făcut episcop al Colofoniei (Asia Mica), iar mai târziu în Corint, că era vrednic și puternic la cuvânt, și pâna la sânge a întărit credința, murind mucenicește în orașul Pariul, nu departe de Efes, pe când propovăduia pe Hristos locuitorilor păgâni din Helespont.

Acesta în ceata propovăduitorilor împreună cu Apostolul Evod se sălășluiește în cereștile locașuri.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Evpsihie, care de sabie s-a savârsit.

Sf. Mucenic Eupsihie s-a născut în Cezareea Capadociei, în unele sinaxare spunându-se că ar fi fost fiul senatorului Dionisie. În timpul unei persecuții a creștinilor sub împăratul Adrian, acesta a fost prins și torturat. După ce l-au torturat, l-au aruncat în temniță, unde un înger i-a vindecat rănile.

Când l-au eliberat, Evpsihie și-a împărțit toată averea săracilor ba chiar a dat o parte și dușmanilor săi care l-au denunțat și l-au dat pe mâna călăilor. Sub noul guvernator, sfântul a fost arestat din nou. Păgânii l-au agățat sus și i-au scrijelit trupul cu gheare de fier după care i-au tăiat capul. Martirul s-a stins din viață în timpul împăratului Hadrian (117-138).

Tot în aceasta zi s-a savârsit adormirea Preacuviosului Luca, cel din eparhia licaonilor, ce a fost al treilea egumen al Manastirii Mântuitorului, unde se cheama Pârâul Adânc.

Sfântul Luca din Prusa a fost al treilea sfânt egumen al Mănăstirii Mântuitorului, în Batheos Ryakos (lângă Triglia, Lykaonia). A murit în pace, la sfârșitul secolului al X-lea.

Primul sfânt egumen a fost Sf. Vasile care s-a săvârșit la începutul secolului al IX-lea, la 1 iulie după calendarul grecesc; al doilea egumen a fost Sf. Ignatie (prăznuit la 27 septembrie).

Mănăstirea era renumită pentru strictețea vieții ascetice a viețuitorilor ei.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului Macarie de la Optina.

Cel ce avea să devină Sf. Macarie, s-a născut în anul 1788 în nobila familie Ivanov, fiind botezat cu numele Mihail în cinstea Sf. Mihail din Tver (prăznuit la 22 noiembrie). Părinții săi aveau o proprietate în satul Shepyatino, districtul Dimitrov, provincia Orel. Mai aveau o proprietate și în satul Zhelezniki, aceeași provincie, unde și locuiau. Familia Ivanov s-a mutat la Moscova în 1794 pentru ca Elisabeta să poată fi tratată de tuberculoză. 

Mama lui Mihail, pe care acesta a iubit-o foarte mult, a murit în 21 ianuarie 1797 și a fost înmormântată la Mănăstirea Sf. Andronic. Băiatul doar de nouă ani, a fost dus în satul  Karachev să trăiască cu sora sa Daria și soțul ei Simeon Peredelsky, care a primit o funcție la Curtea Districtuală din Karachev. Mihail a învățat la școala primară din parohie.

Prin 1801, Mihail și cei doi frați ai lui s-au mutat în casa mătușii Anna M. Verevkina, unde au crescut împreună cu singurul ei fiu. In 1802, când a împlinit 14 ani Mihail și fratele său Alexis s-au angajat ca asistenți contabili la Trezoreria Lgov. Cu toate că nu era un servici ușor, Mihail și-a îndeplinit sarcinile cu precizie și atenție, atrăgând atenția autorităților provinciei.

În 1805 Mihail a fost numit șef al Departamentului Financiar al Trezoreriei din Kursk. În timpul liber îi plăcea să citească și să cânte la vioară. Tatăl său s-a stins din viață în 17 martie 1806 după o boală grea și a fost înmormântat la biserica parohială din Turischev.

În octombrie 1810 Mihail a vizitat Sihăstria Ploschansk, aflată la 24 de mile de proprietatea familială din Schepyatino. De acolo le-a scris fraților săi că le lasă lor toată proprietatea pentru că are de gând să rămână la mănăstire. Singura condiție pe care le-a pus-o a fost ca ei să doneze suma de 1000 de ruble pentru a ridica o biserică de piatră la Turischev, unde a fost înmormântat tatăl lor.

Nici cei mai apropiați ai lui Mihail n-au știut dacă vizita sa la mănăstire a fost premeditată sau întâmplătoare. Părea înclinat spre viața monahicească dar probabil că nu s-a putut hotărî decât după ce a experimentat pe viu acest fel de a trăi în mănăstirea Ploschansk.

Mihail a intrat în Mănăstirea Maicii Domnului de la Ploscansk la vârsta de 22 de ani. Era o mănăstire modestă, fără chilii prea mari, deloc îmbelșugată și izolată de zonele populate. Poate chiar acest lucru l-a atras în primul rând pe Mihail. Viețuitorii erau 50 la număr, conduși de Ieromonahul Ioanichie. La o lună de la intrare, Mihail a fost novice iar in 24 decembrie 1810 a fost tuns rasofor cu numele Melchisedec. Nu l-au deranjat lipsurile din mănăstire și munca  grea ci faptul că la mănăstire nu erau părinți în vârstă care să-i îndrume duhovnicește.

Auzind de părinții bătrâni sporiți duhovnicește care trăiau în pădurile din Bryansk și în mănăstirile aparținătoare diocezelor Orel și Kursk, monahul Melchisedec și-a dorit multă vreme să meargă să-i cunoască și să învețe din cuvântul lor, dar nu a avut ocazia.

În 1814, în pelerinajul pe care l-a făcut la Kiev, pentru a se închina la moaștele diferiților sfinți, la întoarcere a cunoscut niște părinți îmbunătățiți cu care a putut conversa.

Părintele Pavel, care se trăgea dintr-o familie de comercianți din Rostov și care a fost tuns la Muntele Athos, a devenit starețul mănăstirii Ploschansk în 1815. Acesta a observat râvna monahului pentru viața monahicească și pentru îndeplinirea ascultărilor sale. În 7 martie 1815, starețul Pavel l-a tuns monah cu numele de Macarie. La numai câteva zile, în 12 martie Episcopul Dositeu al Orel și Sevsk l-a hirotonit ierodiacon.

Schimonahul Atanasie (Zakharov), un discipol al Sf. Paisie Velichkovsky (prăznuit în 15 noiembrie) era în vizită la Ploschansk în 1815. El trăia la Mănăstirea Valea Albă și la Mănăstirea Florischev din provincia Vladimir. În timpul șederii sale la Ploschansk, părintele Atanasie a căzut de pe o bancă și și-a dislocat o articulație la picior. În 1816 s-a dus la Mănăstirea Cholnsk unde și-a revenit parțial dar nu a mai putut merge fără cârjă. În 1817 s-a întors la Ploschansk și monahul Macarie s-a mutat în chilia lui pentru a avea grijă de el.

Părintele Atanasie a influențat în mare măsură dezvoltarea spirituală a monahului Macarie, care-l considera părintele și învățătorul său. Timp de 7 ani el a trăit la Mănăstirea Neamț, unde a fost tuns de Sf. Paisie Velicikovski. Părintele Atanasie și-a încheiat cursul vieții în 17 octombrie 1825 murind în brațele monahului Macarie. Mai departe a trăit la Ploschansk timp de 10 ani, luând ca exemplu viața trăită de mentorul său.

Monahul Atanasie avea copii după traducerile vieților sfinților făcute de Sf. Paisie, chiar el traducând Viața Sf. Grigorie Sinaitul, Omiliile Catehetice ale Sf. Teodor Studitul, Omiliile Sf. Grigore Palama și multe ale scrieri importante. Părintele Macarie nu numai că a citit, a copiat și și-a însușit înțelepciunea din acele scrieri, dar le-a și publicat pentru folosul altora.

Monahul Macarie a primit taina sfintei preoții din mâna Episcopului Dositei al Orel și  Sevsk în 27 mai 1817. Când egumenul Pavel s-a retras la rezidența episcopală din  Kaluga în 1818, l-a înlocuit Ieromonahul Serafim, un discipol al monahului Vasile (Kishkin), starețul Mănăstirii Valea Albă. Monahul Serafim a condus foarte bine Mănăstirea Ploschansk, călăuzind monahii în viața duhovnicească.

Cu binecuvântarea Monahului Serafim, Monahul Macarie a mers în pelerinaj la Kiev în anul 1819 împreună cu ierodiaconul Paladie. Acolo l-au cunoscut pe Arhimandritul Antonie, cel care avea să devină Arhiepiscopul Voronezh și Zadonsk. La întoarcere, cei doi au vizitat Mănăstirea Glinsk, unde părintele Macarie l-a cunoscut ierodiaconul  Samuel, care avea experiență în rugăciunea minții. Deoarece Monahul Atanasie nu i-a vorbit niciodată de această practică, Macarie a fost bucuros că a găsit pe cineva să-i spună mai multe din proprie experiență despre acest tip de rugăciune.

În 1824, Părintele Macarie a mers la Rostov să se închine la moaștele Sf. Dimitrie (prăznuit în 21 septembrie și 28 octombrie), tot atunci vizitând și Mănăstirea Optina cu noul schit pentru prima dată.

Într-un scurt interval de timp, doi dintre îndrumătorii duhovnicești ai Părintelui Macarie s-au dus la Domnul: Părintele Atanasie în 1825 și egumenul Serafim în 1826. Ieromonahul Marcellinus a fost ales stareț al Mănăstirii Ploschansk, în plus față de îndatoririle pe care le avea ca asistent al Episcopului Gabriel. Timp de doi ani a rămas la Orel, în timp ce Mănăstirea Ploschansk era administrată de părintele Anatol, economul. 

În 10 iunie 1826 Părintele Macarie a fost numit vicar al mănăstirii. În ianuarie 1827 a fost ales duhovnic al Mănăstirii Sf. Treime din Sevsk, începând astfel drumul său duhovnicesc care a durat până la sfârșitul vieții sale. El nu a ales să fie duhovnic ci a acceptat ca ascultare față de episcop.

În 1828 Părintele Leonid (Nagolkin) a venit la Ploschansk de la Mănăstirea Sf. Alexandru de Svir, împreună cu alți discipoli, întâmplare care a fost considerată de Părintele Macarie ca un răspuns la rugăciunile sale, deoarece Părintele Leonid era un om de mare înțelepciune duhovnicească. Acest sfânt părinte care a dus războaie cu mulți vrăjmași văzuți și nevăzuți, putea să dea sfaturi folositoare tuturor celor aflați în ispite. El a înțeles din propria sa experiență că cei care doreau să-L urmeze le Domnul trebuiau să-și pregătească sufletul pentru ispite (I. Sirah 2:1). Mai mult, părintele Leonid l-a primit pe părintele Macarie să-i fie discipol și fiu duhovnicesc. După ce Părintele Leonid s-a mutat la Optina, în 1829, Părintele Macarie a ținut legătura cu acesta prin lungi epistole.

Părintele Macarie s-a dus în vizită la Optina la părintele său duhovnicesc în 1831, în drumul său spre Petersburg, unde episcopul Nicodim al Orel își exercita funcția pe care o avea în cadrul Sf. Sinod. Acesta l-a numit pe Părintele Macarie econom și administrator, spre nefericirea celui din urmă. Părintele Macarie era îngrozit de agitația pe care o presupunea viața la oraș, tânjind după liniștea lăsată în urmă la mănăstire. Cu toate acestea nu a renunțat la funcția sa, din ascultare față de episcop.

După aproape un an în Petersburg, Părintele Macarie s-a întors la Mănăstirea Ploschansk. Pe drumul de întoarcere, l-a vizitat din nou pe părintele Leonid la Optina, exprimându-și în scris către Părintele Moise dorința sa de a rămâne la Schit în Optina, cât de curând posibil. Dar mutarea mult dorită nu a avut loc decât în 14 ianuarie 1834.

După 23 de ani trăiți la Ploschansk, Părintele Macarie a păstrat toată viața sa un loc special în inima sa pentru această mănăstire. În cele din urmă, în 5 februarie 1834 Părintele Macarie a ajuns la Optina.

La vârsta de 46 de ani, Părintele Macarie s-a lăsat complet la voia Părintelui Leonid, arătând ascultare și smerenie totală. La început l-a ajutat pe părinte cu corespondența, dar cu timpul, responsabilitățile lui au crescut. În octombrie 1836 a fost numit duhovnic al mănăstirii. După ce părintele Antonie a fost desemnat stareț al Mănăstirii Sf. Nicolae din Maloyaroslavets, Părintele Macarie l-a urmat ca egumen al schitului din 1 decembrie 1839. Această nouă poziție a părintelui Macarie nu a schimbat cu nimic relația sa cu Părintele Leonid. Primul nu făcea nici o mișcare fără binecuvântarea celui de-al doilea, punându-și nădejdea în ajutorul și puterea rugăciunilor sale.

Părintele Leonid a rămas la fel de smerit față de părintele său duhovnicesc până în clipa când acesta s-a stins din viață în 11 octombrie 1841. Chiar și după mutarea acestuia de la schit la mănăstire, Părintele Macarie îl vizita zilnic, cerându-i sfatul în diverse probleme.

Pe timpul cât a fost bolnav, Părintele Leonid și-a îndrumat fiii duhovnicești la Părintele Macarie pentru călăuzire spirituală. Observând la Părintele Macarie aceleași calități duhovnicești, pe care le avea și Părintele Leonid, cei care l-au consultat pentru problemele de zi cu zi l-au recomandat cu încredere și altora, astfel încât numărul fiilor duhovnicești ai părintelui creștea din an în an. Părintele a mai fost ales și îndrumător al novicilor și al celor ce urmau să fie tunși în monahism.

Părintele Macarie era între oameni de dimineața până seara, rezolvând pe lângă asta și problemele de corespondență destul de numeroase. Uneori părintele era extenuat de mulțimea de oameni și de numărul scrisorilor pe care trebuia să le scrie, dar smerenia și dragostea sa pentru oamenii răniți fizic și spiritual nu-i permitea să-și scurteze absolut deloc timpul acordat acestora.

Părintelui Macarie i-a plăcut întotdeauna să citească din scrierile sfinților părinți. La Ploschansk, el a copiat multe din traducerile Sf. Paisie Velicikovski, care erau în posesia schimonahului Atanasie. Cunoștințele sale și înțelepciunea duhovnicească s-au îmbunătățit la Optina sub îndrumarea Părintelui Leonid, un discipol al părintelui Teodor de Svir, el însuși discipol al Sf. Paisie. Părintele Antonie, starețul schitului și Părintele Moise, starețul mănăstirii, au încurajat studiul cărților patristice, condițiile pentru asta fiind foarte favorabile deoarece cele mai bune copii ale acestor scrieri se aflau la Optina.

În 1845, Ivan V. Kireyevsky, redactorul publicației "Moscovitul", l-a rugat pe Părintele Macarie să scrie o biografie a Sf. Paisie pentru revista sa. În 1846, părintele Macarie era în vizită la familia Kireyevsky pe proprietatea lor și discuția s-a îndreptat spre tema lipsei de cărți duhovnicești atât de necesare pentru urcușul spiritual al creștinilor. Natalia Kireyevsky, fiică duhovnicească a părintelui din 1838, chiar avea în posesie câteva manuscrise duhovnicești pe care era dispusă să le doneze.

La începutul anului 1847 s-a publicat biografia Sf. Paisie Velicicovski, cu extrase din scrierile sale. De-a lungul timpului, 16 cărți de literatură patristică s-au publicat sub coordonarea părintelui, printre care scrierile Sf. Nil de Sora, ale Sfinților Varsanufie și Ioan, ale Sf. Simeon Noul Teolog și ale Sf. Isaac Sirul.

În 1853 părintele s-a retras din funcția de stareț al schitului Sf. Ioan Botezătorul, fiind urmat de Părintele Pafnutie. Aceasta s-a întâmplat în 30 noiembrie, exact 14 ani de la numirea sa în funcție.

În 1859, una din fiicele duhovnicești ale Părintelui Macarie a căzut grav bolnavă, fiind pe moarte. Maria l-a rugat pe Părintele Macarie să se roage pentru ca Domnul să-i cruțe viața ca să-l mai poată vedea pe fiul ei. Părintele i-a răspuns că femeia își va reveni dar că amândoi vor muri cam în același timp. Bătrâna le-a spus cunoscuților ei despre premoniție atrăgându-le atenția că moartea ei este în legătură strânsă cu moartea părintelui. Maria a murit în 23 august 1860, fiind de față Părinții Macarie și Leonid Kavelin.

În 26 august, Părintele s-a îmbolnăvit de o boală a aparatului urinar, fiind consultat și tratat de un medic care se afla la Optina pe atunci. Părintele Macarie s-a simțit mai rău în acea seară și l-au dus la medicul personal al unui bogătaș. Acel doctor nu era de găsit, deci Părintele Kavelin s-a dus la un alt doctor să-I ceară sfatul. Însă starea generală a părintelui Macarie nu s-a îmbunătățit și a fost miruit și împărtășit cu Sfintele Taine dătătoare de viață ale Mântuitorului. În  2 septembrie el a primit două daruri care l-au bucurat foarte mult. Unul a fost o icoană din smalț a Maicii Domnului de la Mitropolitul Filaret al Moscovei, pe care acesta a purtat-o pe piept, iar celălalt dar a fost o cruce care conținea o bucată din Sfânta Cruce a Mântuitorului.

Părintele s-a simțit mai slăbit în 4 septembrie și a primit Sfintele Împărtășanie după Vecernie. În timpul cât a fost bolnav, frații care l-au îndrăgit au citit zilnic pentru el pravila de rugăciune, la orele potrivite. De asemenea, părintele îi ruga să ăi citească pasaje din sfinții părinți. 

În 5 septembrie părintele Macarie a fost mutat din dormitorul său mic într-un loc mai încăpător și mai aerisit. În timpul nopții, schimonahul Ilarion care avea 90 de ani a murit, trăgându-se clopotele bisericii de trei ori, după cum era obiceiul la mănăstire, când murea unul din frați. Majoritatea au crezut că bat clopotele pentru Părintele Macarie devenind foarte neliniștiți până când s-a anunțat că nu părintele Macarie a murit ci Ilarion.

In 6 septembrie Părintele Macarie a suferit de dispnee și i s-a dat Sfânta Împărtășanie,  ajungând la el și doi doctori să-l consulte dar nu s-a mai putut face nimic. Părintele s-a simțit mai rău în acea seară, primind pentru a doua oară Sf. Împărtășanie pe la ora 8,00. Pe la miezul nopții el a stat de vorbă cu duhovnicul său o jumătate de oră primind iertare și dezlegare de păcate.

Părintele Macarie a cerut să i se citească rugăciunea celor pe moarte, pe care a ascultat-o stand pe un scaun. S-au mai citit Canonul și Acatistul Maicii Domnului, precum și Canonul Mântuitorului la utrenie, timp în care durerile părintelui s-au mai ușurat.

În timpul nopții Părintele Macarie a cerut de mai multe ori să fie mutat din pat pe scaun, fiind liniștit, împăcat și mulțumind celor din jurul său pentru ajutorul primit. La orele 6,00 în dimineața următoare a primit Sfânta Împărtășanie pentru ultima oară.

La ora 7,00 dimineața în 7 septembrie 1860, Părintele Macarie a plecat la Domnul, în timp ce se citea cel de-al nouălea imn al Canonului Ieșirii Sufletului din Trup. Cu doi ani înainte de moartea sa a fost tuns în secret în Marea Schimă, de aceea o schimă care a fost sfințită la Mormântul Mântuitorului a fost pusă pe trupul său. S-au citit mai multe panahide pentru sufletul său în timpul zilei.

Părintele Macarie a fost înmormântat în 10 septembrie într-un mormânt pregătit pentru el față în față cu altarul capelei sf. Nicolae din biserica mare. El a fost înmormântat în partea dreaptă a mormântului Părintelui Leonid, prietenul și îndrumătorul său.

Patriarhul Moscovei a autorizat prăznuirea locală a Părinților din Optina în 13 iunie 1996. Dezgroparea moaștelor sfinților Leonid, Macarie, Ilarion, Ambrozie, Anatol I, Varsanufie și Anatol al II-lea a început în 24iunie/7 iulie, 1998 și s-a încheiat în următoarea zi.

Totuși, datorită sărbătorilor hramului bisericii (Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, etc.) asociate cu datele dezvelirii moaștelor, Patriarhul Alexei al II-lea a fixat ziua de 27 iunie/10 iulie ca dată de comemorare a acestui eveniment. Sfintele moaște ale părinților se află acum în noua biserică a Icoanei Vladimir a Maicii Domnului.

Sfinții părinți din Optina au fost propuși de către Patriarhia din Moscova pentru prăznuirea universală în 7 august 2000.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro
Maica Domnului - www.maicadomnului.ro