Sinaxar 3 Septembrie

 

În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului Sfințitului Mucenic Antim, episcopul Nicomidiei.

Antim Sfăntul Antim era episcop al orașului Nicomidia (în Bitinia - Asia Mică) atunci când, din porunca împăratului Dioclețian (284-305), la anul 288, s-a dat foc bisericii din Nicomidia, murind pentru Hristos douăzeci de mii de creștini (mucenici prăznuiți în 28 decembrie). El s-a aflat în fruntea credincioșilor săi în această încercare și i-a încurajat a-și pună în Dumnezeu toată încrederea și nădejdea. Atunci, prin harul și providența lui Dumnezeu, sfântul Antim și alți câțiva creștini, au scapat de moarte și s-au ascuns în munții din împrejurimi.

Dar după câțiva ani ei au fost prinși și sfântul episcop a fost adus legat înaintea lui Maximian (305-311), unde se aflau de față toate uneltele cele pentru chinuire. Și, de vreme ce-l întrebară, a mărturisit cu îndrăzneala și nesilit de nimeni pe Hristos. Pentru aceea întâi i-au zdrobit coastele, apoi l-au rănit cu fier încins; l-au întins gol deasupra unor hârburi și l-au bătut cu toiege; l-au încălțat cu încălțăminte de aramă arsă în foc, și apoi i-au tăiat capul. Dar, minunea lui Dumnezeu, și după moartea sfântului părul a continuat să-i crească pe capul tăiat.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Febe, diaconița la Cenchreae lângă Corint.

Această sfântă a fost diaconiță a Bisericii și următoare sfântului apostol Pavel, care o pomenește în epistola către Romani 16, 1-2.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teoctist, împreună-ajunător cu marele Eftimie.

Teoctist Sfântul Teoctist al Palestinei a fost un mare ascet care a trăit în sălbăticia iudeică numită Wadi Mukellik. La început a fost împreună-nevoitor cu Sfântului Eftimie cel Mare (praznuit la 20 ianuarie). Dragostea unuia față de celălalt a crescut într-atât încât păreau că sunt două trupuri cu un singur suflet. Cei doi se asemănau foarte mult în virtuți și sfințenie, sprijinindu-se reciproc în nevoințe. În fiecare an după Bobotează se retrăgeau în deșert pentru a se ruga în pustietate și se întorceau la chiliile lor în Duminica Floriilor.

După cinci ani petrecuți împreună, Sfinții Eftimie și Teoctist s-au retras în deșert pe durata Postului Mare, descoperind în wadi (=oază) o peșteră mare care a devenit mai târziu biserică. Ei au decis să rămână acolo, fiind convinși că aceea era voia Domnului. Petrecând izolați de lume, trăiau mâncând ierburi sălbatice.

Însă Dumnezeu nu dorea ca aceste candele luminoase să rămână necunoscute. EL dorea ca și ceilalți să se bucure de înțelepciunea și sfințenia lor. Astfel, într-o zi niște păstori din Betania i-au descoperit pe cei doi și au alergat de au spus și altora din sat despre ei. Nu peste mult timp, ei au fost vizitați de mulți oameni ba chiar și de călugări care veneau din alte mănăstiri și doreau să rămână sub ascultarea lor.

Adunându-se mulți călugări, sfinții au fost nevoiți să ridice o lavră deasupra bisericii din peșteră. Teoctist a devenit egumenul lavrei iar Sf. Eftimie a continuat să trăiască în singurătate, în peșteră. Înțeleptul Teoctist a primit pe toți cei care veneau la el, spovedindu-i și vindecându-le neputințele sufletești și trupești cu medicamentul spiritual potrivit fiecăruia.

La o vârstă foarte înaintată, sfântul s-a îmbolnăvit și Eftimie a fost cel care, deși împlinise și el vârsta de 90 de ani, l-a vizitat și l-a îngrijit. Când Sf. Teoctist s-a mutat la Domnul în anul 467, la înmormântarea sa a slujit Patriarhul Anastasie al Ierusalimului.

Sf. Teoctist al Palestinei este altul decât Sf. Teoctist al Siciliei (prăznuit în 4 ianuarie).

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Zinon, care s-a săvârșit, fiind lovit cu pietre și decapitat.

Sf. Zinon a suferit împreună cu mucenicul Antim episcopul în vremea împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian (305-311), care îi persecutau pe creștini. După un incendiu la curtea imperială din Nicomidia, persecuția creștinilor s-a întețit, aceștia fiind acuzați că au pus foc cu deadinsul. Numai în Nicomiodia de Ziua Nașterii Domnului au fost arși de vii într-o biserică 20.000 de creștini. Această monstruoasă inumanitate nu i-a speriat pe creștini, care au continuat să-și mărturisească credința cu tărie, îndurând mucenicie pentru Hristos.

Câțiva ani mai târziu, soldatul Zinon l-a denunțat pe împăratul Maximian pentru persecuțiile nedrepte ale creștinilor, drept care a fost lovit cu pietre și decapitat.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Vasilisa din Nicomidia.

Fiind domnitor în Nicomidia Alexandru, care prigonea pe crestini, a fost adusă înaintea lui și sfânta.

Domnitorul, văzând neînduplecarea ei, a poruncit să o bată peste obraz, iar ea mulțumea lui Dumnezeu; atunci a poruncit să o dezbrace de îmbrăcăminte și să o bata cu toiege. Iar ea mai mult mulțumea lui Dumnezeu. Și atâta au bătut-o peste tot trupul, încât era o rană peste tot. Apoi a fost supusă la nenumarate chinuri, dar ea striga: "Multumescu-Ți Doamne, Dumnezeul meu". Văzând domnitorul că ea socotește chinurile ca niște jucarii, a poruncit să fie încins un cuptor și să fie aruncată în el. Sfânta și-a facut semnul crucii și a intrat în mijlocul văpăii și stând multe ceasuri, a fost păzită nevătămată, așa cum a rămas nevătămată și din alte chinuri. Acestea toate văzându-le domnitorul se minuna și, umilindu-se cu sufletul în ce chip sunt judecățile lui Dumnezeu, a căzut la picioarele sfintei zicând: "Miluiește-mă roaba lui Dumnezeu, cerescul împărat, și mă iartă de câte rele am arătat față de tine, și mă fă și pe mine ostaș împăratului tău, de vreme ce, precum zici, primește și pe cei păcătoși".

Atunci sfânta, mulțumind Atotputernicului Dumnezeu, învăță pe domnitor și ducându-l în biserică la Antonie episcopul, l-a botezat. După ce a fost botezat, domnitorul a zis către sfânta: "Roaba lui Dumnezeu, roagă-te pentru mine să fiu iertat pentru cele ce ți-am făcut ție, și să săvârșesc cu bună săvârșire vremea vieții mele". Sfânta făcând ruga, iar Alexandru dând mărire și mulțumită lui Dumnezeu, numaidecât și-a dat sufletul către Domnul. Sfânta, îngropându-i trupul, a ieșit împreună cu episcopul din cetate afară ca la trei mile și, aflând o piatră, a stat pe ea si, rugându-se, a izvorât apa și a băut și a mulțumit lui Dumnezeu; și mergând încă puțin zise: "Doamne, primește duhul meu cu pace". Acestea zicând și, îngenunchind la pământ, s-a dus către Domnul cu bucurie, veselindu-se și mulțumind lui Dumnezeu. Deci episcopul Antonie a a îngropat-o, făcându-i mormântul lângă piatra din care izvorâse apa la rugăciunea sfintei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Aristion, episcopul Alexandriei din Cilicia, care prin foc s-a săvârșit.

Sfantul Aristion Sf. Aristion a fost episcopul Alexandriei Inferioare, în Cilicia (Asia Mică). Acesta s-a născut în orășelul Aribazo, eparhia Apamea din Siria, la începutul celui de-al doilea secol, din părinți păgâni, trăindu-și primii ani de viață în idolatrie.

Nu știm ce educație primară a primit Sf. Aristion sau unde a studiat mai departe, dar știm că nimic nu i-a satisfăcut căutarea pentru adevăr. Mucenicul Antonie, pe atunci un băiețel de zece ani, i-a arătat calea spre adevăr, învățându-l adevărata credință astfel încât Aristion a crescut duhovnicește.

Riscându-și viața, într-o perioadă în care persecuția era în floare, Antonie nu era doar un simplu membru al bisericii locale ci un propovăduitor al credinței lui Hristos. Lucrarea sa pentru Aristion a fost binecuvântată pentru că și acesta se ruga pentru tânărul său prieten, amintindu-și de strădania și curajul acestuia de a înfrunta pericolul pentru credința adevărată. Nu numai că Antonie a devenit mucenic al lui Hristos la vârsta de 20 de ani dar a mai călăuzit un suflet pe calea mântuirii, pe Sf. Aristion.

Câțiva ani mai târziu, Sf. Aristion a fost sfințit episcop de Isso în Cilicia, fiind un bun păstor pentru turma sa.

Într-o zi, conducătorul Alexandriei l-a arestat pe Aristion pe motiv că era creștin. Fiind supus unui proces public, sfântul episcop nu s-a pierdut cu firea. Pacea sa l-a făcut pe egumenul roman să înțeleagă că nu-i va fi ușor să trateze cu acest om. La început a vrut să-l depărteze de Hristos prin vorbe măgulitoare și promisiuni. Văzând că nu au nici un efect, acesta a trecut la amenințări cu tortura. Dar Sf. Aristion stătea în fața egumenului și a consilierilor săi rugându-se cu milă și cu dragoste pentru sufletele lor. Chiar și întemnițat, prizonierul era mai puternic decât captivii săi, refuzând închinarea la idoli.

Înaintea unei mulțimi de idolatri, sfântul a vorbit despre Dumnezeu și Sfânta Treime, prin care toate s-au făcut, despre întruparea ca om a Mântuitorului Hristos din dorința lui Dumnezeu de a ne salva sufletele, despre cum Hristos aduce salvarea omului păcătos, dându-i șansa de a se mântui.

"Ce goale sunt aceste statui fără de suflet și ce neajutorat pare eparhul vostru în hainele lui scumpe!, spuse episcopul."

Cei care l-au auzit vorbind pe sfânt au fost impresionați de curajul său. Aristion i-a invitat să creadă în adevărul pe care el îl descoperea lor. Oamenii au înțeles că acela era un om deosebit, un sfânt și au dorit să asculte cuvântul său.

Eparhul roman n-a putut să-l îngenuncheze pe Aristion decât prin violență, condamnându-l la moarte. El a ordonat soldaților săi să aprindă un cuptor mare și să-l arunce pe sfânt în flăcări. Sfântul a rămas curajos până la sfârșit. Puținii creștini prezenți la execuție s-au abținut să nu plângă. Ei se rugau în șoaptă pentru sfânt, fiind foarte triști că părintele lor îi părăsea. Ei știau totuși că păstorul lor sufletesc nu va înceta să se roage pentru ei, mai ales acum că se duce la Hristos. Până la ultima suflare sfântul a înălțat imnuri de laudă lui Dumnezeu.

Eparhul nu știa ce greșeală mare săvârșește. El n-a înțeles că moartea nu înseamnă sfârșitul nici pentru om nici pentru adevăr. Nimic nu-l putea despărți pe Sf. Aristion de Fântâna Vieții, Domnul pregătindu-i cununa izbăvirii.

După stingerea focului, fiii duhovnicești ai sfântului au luat din cuptor cât de multe oase au putut și cu evlavie au îngropat sfintele moaște într-un loc străin, nedescoperit nici până în zilele noastre.

În anul 2003, în Grecia John G. Thalassinos a publicat o biografie mai amănunțită a sfântului, sub titlul: SFÂNTUL SFINȚIT MUCENIC ARISTION (Atena, 2003), care conține slujba și acatistul sfântului întocmite de Ieromonahul imnograf Atanasie de la Mănăstirea Simonos-Petras din Muntele Athos.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Hariton, care fiind aruncat în groapa de var, s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sf. Mucenic Arhontiul, care cu foamea fiind chinuit, s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea celui întru sfinți împăratul Constantin cel Nou (cel Tânăr), care se săvârșește în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Polidor, care a mărturisit în Efesul cel nou la anul 1794 și prin sugrumare s-a savârșit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox

Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro
Maica Domnului - www.maicadomnului.ro