Campanie de informare Pro Vita pe Muntele Ceahlau

]]>Echipa Pro Vita Iaşi se implică într-o acţiune de informare şi de conştientizare, adresată pelerinilor care urcă până la cota 1.770, pe masivul Ceahlău, pentru a lua parte la sărbătoarea hramului schitului Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, informează "Ziarul Lumina". Ieri, 5 august 2015, echipa Pro Vita Iaşi, formată dintr-o echipă de 20 de voluntari, a pornit spre staţiunea Durău, pentru a pregăti o campanie de informare despre activitatea Pro Vita şi despre importanţa şi frumuseţea vieţii umane. Această acţiune este adresată pelerinilor care urcă până la cota 1.770, pe masivul Ceahlău, pentru a lua parte la sărbătoarea hramului schitului Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Principalul obiectiv al acestei acţiuni de informare este unul de conştientizare că, pe de o parte, fătul este fiinţă umană şi persoană deplină încă din prima secundă a concepţiei, iar pe de altă parte, că orice creştin are datoria de a apăra viaţa umană. „Fiecare dintre noi trebuie să îşi dezvolte o sensibilitate la subiectele care privesc viaţa aproapelui nostru, fie că vorbim de cel născut, fie că vorbim de cel nenăscut. Protejând viaţa unui copil nenăscut, apărăm, de fapt, pe Însuşi Hristos - Viaţa şi Lumina oamenilor. Iarăşi, protejând viaţa unui copil nenăscut, apărăm chipul lui Dumnezeu şi oferim şansa unei persoane de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu. Orice atac asupra fătului din pântecele unei femei are aceeaşi însemnătate şi gravitate ca orice agresiune asupra oricărei fiinţe umane, indiferent de gradul ei de dezvoltare şi evoluţie“, a atras atenţia Sorina Hîngănescu, referent al Departamentului Pro Vita.

Download: Click for download attached file: Campanie de informare Pro Vita pe Muntele Ceahlau

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 463

Id: 54553

Data: Aug 7, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).