Campionii Bucuriei Sociale in Protoieria Curtea de Arges

]]>În Protoieria Curtea de Argeș, s-au reunit astăzi, 14 iulie 2015, preoţii din Cercul Pastoral nr. 8, care cuprinde parohiile: Brădet, Brăduleț, Costești Vâlsan, Galeș, Mușătești, Robaia, Stroiești, Vâlsănești, care au acordat ajutoare constând în alimente și cărți de rugăciuni, familiilor nevoiașe, informează eparhiaargesului.ro. Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară, la nivel de protoierii, după un program stabilit de Permanența Centrului Eparhial, activități social-filantropice ce au în vedere ajutorarea familiilor sărace și aflate în nevoi, cu copii mulți sau în pragul abandonului școlar, bolnavi și bătrâni. Aceste acțiuni sociale fac parte din Proiectul general social-filantropic cultural-educativ și sportiv intitulat "Campionii Bucuriei" coordonat de P.C. Arhidiacon Caliopie Cristian Ichim, consilier eparhial. Beneficiarii sunt aleși în urma unor anchete sociale, în care au fost urmărite cazurile cu venituri foarte mici, dar și problemele de sănătate foarte grave. O atenție deosebită o primesc bătrânii, bolnavii fără familie, precum și copiii pentru care există riscul abandonului școlar. În proiect sunt implicați părinții protoierei și preoții din fiecare protoierie, precum și credincioșii din cuprinsul Eparhiei Argeșului, care sunt chemați să aducă bucurie în casele celor sărmani.

Download: Click for download attached file: Campionii Bucuriei Sociale in Protoieria Curtea de Arges

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 540

Id: 53830

Data: Jul 17, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).