Catedrala din Suceava a fost sfintita

]]>Mii de credincioşi au participat duminică, 4 octombrie 2015, la sfinţirea Catedralei ortodoxe Naşterea Domnului din Suceava. Slujba de sfinţire a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. „Credincioşii din Municipiul Suceava şi din comunele limitrofe ale judeţului Suceava au primit cu multă dragoste soborul de arhierei veniţi să sfinţească Catedrala «Naşterea Domnului», situată în cartierul Mărăşeşti al municipiului. Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen şi Preasfinţitul Părinte Visarion au fost întâmpinaţi de un sobor impresionat de preoţi şi diaconi şi înconjuraţi cu mare emoţie, flori şi bucurie, de miile de credincioşi veniţi la sfinţire”, a precizat Doina Ciobanu, corespondent TRINITAS TV. La eveniment au participat numeroase oficialităţi locale. După sfinţirea lăcaşului de cult, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată pe o scenă special amenajată în apropierea Catedralei recent sfinţite. „După săvârşirea slujbei de târnosire, Sfânta Liturghie a fost oficiată pe o scenă amenajată special, în curtea aşezământului. Prin grijă municipalităţii şi a factorilor de ordine, pe arterele principale ale cartierului Mărăşeşti circulaţia a fost restricţionată”, a mai transmis Doina Ciobanu. Cu acest prilej, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, precum şi Arhiepiscopul Sucevei au adresat un cuvânt de învăţătură. În semn de preţuire şi apreciere pentru muncă depusă, preoţii slujitori la Catedrala din Suceava au primit diplome de vrednicie. *** Catedrala sfinţită astăzi are hramurile Naşterea Domnului şi Intrarea în Biserica a Maicii Domnului. Construcţia impunătoarei biserici a început în anul 1991, iar lucrările încă nu sunt finalizate. Lăcaşul de cult are 70 de metri lungime şi 82 de metri înălţime.

Download: Click for download attached file: Catedrala din Suceava a fost sfintita

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 551

Id: 56672

Data: Oct 5, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).