Centrul parohial Sfintii Timotei si Mavra, deschis pentru copiii din Slimnic, Arhiepiscopia Sibiului

In ziua praznuirii Sfintilor Timotei si Mavra, luni, 3 mai, s-a inaugurat in Parohia Slimnic, Protopopiatul Sibiu, Arhiepiscopia Sibiului, un centru parohial pentru copii si tineri sub ocrotirea acestor sfinti. Inaugrarea centrului a fost precedata de slujba de Utrenie, slujba Sfintei Liturghii, iar la ora 12:30 a avut loc Sfestania la centrul parohial. Parintele paroh George Cosmin Pit a precizat ca pentru inceput, centrul va avea ca sediu demisolul casei parohiale, unde pot fi asigurate conditii pentru prezenta a 50 de persoane. Initiativa aceasta se doreste sa fie o alternativa crestina de petrecere a timpului liber, cu implicatii religioase si sociale pe termen lung. Aici se vor desfasura diferite activitati precum cele de cateheza, pictura de icoane pe sticla, muzica (repetitii cor), teatru crestin, concursuri, vizionari de filme si conferinte cu invitati etc. Tot prin intermediul centrului parohial vor fi dezvoltate competitii sportive, pelerinaje, vizite filantropice. Parintele George Pit si-a manifestat speranta ca Centrul 'Sfintii Timotei si Mavra' va fi un loc unde copiii sa lege prietenii sincere si durabile, unde sa se formeze constiinte care sa marturiseasca credinta. 'Intr-o pagina informativa, ce s-a citit in biserica si s-a distribuit credinciosilor, am facut un indemn pentru parintii din Parohia Slimnic sa sustina, din punct de vedere spiritual si moral, aceasta actiune, fiind cu totul convins ca acest proiect e cel mai important din parohie, deoarece formeaza spiritual si moral generatiile urmatoare ale comunitatii din Slimnic', a spus preotul paroh George Cosmin Pit, initiatorul centrului, informeaza Ziarul Lumina , Editia de Transilvania.Dupa inaugurare, cei 60 de elevi prezenti au primit o icoana a Sfintilor Timotei si Mavra, precum si Acatistul acestor sfinti. La deschiderea centrului, precum si la activitatile care au urmat, au participat si parintele protopop al Sibiului, Ioan Cosa, parintele Cristian Dariciuc, coordonator al Departamentului Tineret din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, precum si alti preoti din parohiile invecinate.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 521

Id: 6187

Data: May 6, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).